Piersici umplute cu cremă de ciocolată sau gem și nucă. Un desert festiv pe masa de Paște!

  • Publicat:
Piersici umplute cu cremă de ciocolată sau gem și nucă. Un desert festiv pe masa de Paște!
Piersici umplute cu cremă de ciocolată sau gem și nucă. Un desert festiv pentru masa de Paște! Foto: envato

Ce-ai spune dacă în loc de cozonac sau pască să pui pe masa de Paște de anul acesta desertul „nostalgicilor”, piersici umplute? Se fac destul de ușor și cu siguranță vor face impresie în zilele de sărbătoare care vor aduna la masă musafirii.

Poți umple aceste piersicuțe colorate și fragede cu cremă de ciocolată sau cu gem de prune (sau orice alt fel de gem) cu nucă. E alegerea ta!

Iată ingredientele și modul de preparare.

Ingrediente pentru 15 piersici umplute

Pentru aluat:

Pentru umplutură:

  • 100 grame gem (la alegere) sau cremă de ciocolată cu conținut redus de zahăr
  • 30 de grame de nucă măcinată (sau migdale, fistic, caju, pecan, alune)
  • firimiturile de la piersicile scobite

Pentru decor:

  • colorant alimentar roșu și galben (dacă vrei piersici în mai multe culori, poți folosi și colorant verde, albastru etc.)
  • 50 de grame zahăr tos
  • 160 ml apă sau lichior de piersici (pentru un gust și mai bun)
Foto: envato

Cum se face și cât se coace aluatul de piersici umplute

Într-un castron încăpător pune untul moale și zahărul pudră. Mixează câteva minute până obții o compoziție cremoasă. Apoi adaugă oul întreg și continuă să amesteci.

După ce se omogenizează compoziția, adaugă smântâna, coaja de lămâie și zahărul vanilat (sau extractul lichid de vanilie) și amestecă.

Într-un alt castron pun făina cernută, praful de copt și sarea. Amestecă ușor cu un tel pentru a le combina, apoi toarnă amestecul uscat peste cel din castronul cu ingrediente umede.

Mixează câteva secunde pentru a se încorpora bine toate ingredientele. Vei obține un aluat nisipos și tare, care nu curge.

Din ingredientele de mai sus obții aproximativ 30 de jumătăți de piersici, deci 15 întregi la final. Dacă vrei să faci mai multe, dublează cantitatea de ingrediente.

Ia cu o linguriță de înghețată sau pur și simplu cu mâinile ușor umezite câte puțin din aluat pentru a forma biluțe care vor deveni piersicuțe.

Rulează în palmele unse cu puțin ulei pentru a le da forma sferică.

Așază bilele de aluat pe o tavă întinsă pe care ai pus hârtie de copt, la o distanță de cel puțin 2 centimetri una față de alta.

Apasă blând cu degetele pe biluțe, pentru a le aplatiza ușor.

Introdu tava în cuptorul preîncălzit și lasă piersicile să se coacă aproximativ 15 minute, la o temperatură de 180 de grade Celsius.

După ce s-au copt, scoate-le din cuptor și lasă-le să se răcească de tot înainte să treci la următoarea etapă.

Foto: envato

Scobirea și umplerea piersicilor

Cu un cuțit mic și bine ascuțit, scobește cu grijă fiecare jumătate de piersicuță coaptă (partea de jos, cea care a stat pe hârtia de copt). În fiecare adâncitură se va pune crema.

Atenție – nu apăsa foarte mult, aluatul este fragil și piersicile se pot sfărâma!

După ce termini de scobit – nu arunca firimiturile, macină-le la blender și pune-le deoparte într-un castronel. Vei avea nevoie de ele în compoziția cremei cu care umpli piersicile, etapă pe care o detaliem în rândurile următoare.

Pentru a prepara umplutura: toarnă peste firimiturile de aluat copt nuca măcinată și gemul sau crema de ciocolată. Amestecă bine cu o lingură sau spatulă.

Cu ajutorul unui poș cu dui, umple cu generozitate jumătățile scobite de piersicuțe cu cremă. Dacă nu ai un poș, poți pune crema într-o pungă pe care să o ciupești într-un colț. Sau pur și simplu poți folosi o linguriță cu care să iei crema.

După ce termini de umplut jumătățile, unește-le pentru a forma piersici întregi. Datorită umpluturii lipicioase, jumătățile se vor uni fără probleme.

Cum se colorează piersicile umplute

Pune apa sau lichiorul de piersici în 2 boluri, în cantități egale (80 ml). Adaugă într-un bol colorantul galben, iar în celălalt colorantul roșu și amestecă cu o linguriță.

Dacă nu vrei să îți colorezi degetele, îți recomandăm ca pentru următoarea etapă să porți mănuși.

Fiecare piersică se dă jumătate prin colorantul galben, apoi jumătate prin cel roșu. Imediat după „îmbăierea” în apa colorată, piersica se tăvălește prin zahăr tos pe toate părțile.

Pentru a părea și mai realiste, poți adăuga la fiecare piersică umplută câte 2 frunze de mentă sau orice fel de frunzulițe ai la îndemână.

Sursă rețetă: homecookingadventure

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări: