Frittata cu cartofi, broccoli și ardei: un mic dejun sățios, sănătos și gata în mai puțin de jumătate de oră

  • Publicat:
Frittata cu cartofi, broccoli și ardei: un mic dejun sățios, sănătos și gata în mai puțin de jumătate de oră

Frittata cu cartofi, broccoli și ardei: dacă vrei să faci senzație în diminețile leneșe de weekend, alege această variantă sățioasă, ușor de preparat și incredibil de savuroasă.

Ingrediente frittata cu cartofi, broccoli și ardei

  • 600 g de cartofi noi
  • 1 legătură de ceapă verde
  • 1 căpățână de broccoli (375 g)
  • 1 ardei roșu
  • 1 linguriță de boia afumată
  • 8 ouă mari
  • 40 g de brânză Cheddar
  • 1 pungă de 80 g de creson, spanac și rucola
  • ulei de măsline extra virgin

Cum se prepară

Preîncălzește cuptorul la 200ºC.

Toarnă 1 lingură de ulei de măsline într-o tigaie antiaderentă de 28 cm, care poate fi pusă în cuptor, pe foc mediu-mare.

Spală cartofii și taie-i în cuburi de 1 cm, adăugându-i în tigaie pe măsură ce îi tai.

Taie și adaugă ceapa verde. Taie partea tare de la broccoli, toacă mărunt restul tulpinii și adaugă-l în tigaie. Scoate semințele, taie mărunt și adaugă ardeiul roșu.

Asezonează cu un praf de sare de mare și piper negru, adaugă 1 linguriță de boia afumată, apoi gătește timp de 15 minute, sau până devin aurii, amestecând ocazional. Taie căpățâna de broccoli în buchețele de dimensiuni potrivite și adaugă-le în tigaie în ultimele 5 minute.

Sparge 8 ouă mari într-un bol și bate-le împreună, rade peste ele 30 g de brânză Cheddar și asezonează cu sare și piper. Amestecă bine.

Toacă grosier jumătate din creson, spanac și rucola și amestecă în tigaie, apoi toarnă ouăle bătute, amestecând pentru a acoperi baza tigăii.

Rade restul de 10 g de Cheddar deasupra și gătește timp de 2 minute, apoi coace timp de 10 minute, sau până devine aurie și se întărește.

Scoate frittata pe un platou de servire și taie-o în felii. Amestecă restul de creson, spanac și rucola cu 1 lingură de ulei de măsline extra virgin și servește alături.

Sursă foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: Frittata cu dovlecei și mentă

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult