Ingrediente pentru 4 porţii:
4 bucăţi de haşma (şalotă sau ceapă franţuzească)
O linguriţă de ulei de măsline
Câteva fire de pătrunjel proaspăt
Câteva fire de coriandru proaspăt
Câteva fire de tarhon
Sucul de la o jumătate de lămâie
Un ardei gras roşu
Un ardei gras galben
4 fileuri de cod
Sare şi piper
Mod de preparare:
Căliţi haşmaua (curăţată şi tăiată julienne) şi ardeii graşi tăiaţi cubuleţe într-o tigaie non-aderentă, stropită cu ulei de măsline, timp de 4 minute. Spălaţi bine verdeţurile şi tăiaţi-le fără a le mărunţi prea tare, apoi amestecaţi-le cu haşmaua.
Tăiaţi 4 bucăţi de hârtie de copt pentru a înveli peştele, asezonat în prealabil cu sare, piper şi amestecul de haşma şi verdeţuri, peste care adăugaţi sucul de lămâie. Împăturiţi bine peştele în hârtia de copt şi introduceţi la cuptor pentru 10 minute, la foc mare. Scoateţi de la cuptor şi lăsaţi timp de 5 minute.
Sursa foto: Dukandiet.com