CSÎD a încercat: Tartă cu legume de prin frigider. Reţetă simplă

O tartă din aluat fraged cu tot ce aveţi prin frigider se poate transforma într-un mic dejun, prânz sau cină minunate. De asemenea,merg şi la picnic şi la birou
  • Publicat:
CSÎD a încercat: Tartă cu legume de prin frigider. Reţetă simplă
CSÎD a încercat - ”Tartă cu legume de prin frigider”, foto Mădălina Drăgoi

Una dintre cele mai mari lecţii pe care le învăţăm în pandemie este evident să nu aruncăm mâncare. Cetăţenii ţărilor din Vestul Europei, deşi cu un nivel de trai mult mai ridicat fac eforturi şi planificări inteligente ale resurselor astfel încât să nu arunce nici măcar o coajă de pâine. Dacă pleacă în vacanţă de exemplu, fie fac sandvişuri pentru drum fie congelează pâinea rămasă.

La fel procedează şi cu untul etc. Acestea fiind spuse, trebuie să recunoaştem că multora dintre noi ne este destul de greu să folosim toate alimentele pe care le avem în frigider la timp. Fix pentru astfel de momente vă propunem această tartă cu legume şi ce mai aveţi prin frigider. Umplura poate fi infinită – de la vinete, ardei, roşii, brânzeturi, cârnaţi, carne, seminţe diverse, năut, spranghel, dovlecei, cartofi, pătrunjel, busuioc, măsline.

Ingrediente necesare tartei de legume

Pentru aluat aveţi nevoie de făină albă, unt rece, o lingură de oţet de mere şi apă rece. Mai este nevoie şi de un ou bătut care să închege umplutura. Reţeta de aluat am descoperit-o la Chef Mazilique pe blog la tarta rustică de căpşuni – este un aluat fraged ce poate fi folosit atât la tarte dulci cât şi tarte sărate. Din aceste cantităţi de aluat – care trebuie întins într-un strat foarte subţire pot ieşi cam 4 tarte de mărimea celei din fotografie. Nu am avut o tavă pentru tarte şi am copt într-o tavă normală. Dacă folosiţi roşii sau alte legume zemoase aveţi grijă să le căliţi bine înainte. De asemenea, puteţi pune o lingură de griş în umplutură tocmai pentru a absorbi din zeama legumelor.

Tarta cu legume reteta

Tartă cu legume de prin frigider – reţetă

Ingrediente aluat:

  • 260 g făină albă
  • 170 g unt foarte rece, tăiat în cubuleţe
  • un praf de sare
  • 60 ml de apă rece
  • o lingură de oţet de mere

Ingrediente umplutură:

Mod de preparare aluat:
Făina, sarea se amestecă. Apoi cu ajutorul vârfului degetelor se frământă cu untul până se ajunge la o structură nisipoasă. Se combină cu apă şi oţetul de mere. Aluatul format se păstrează la frigider 30 de minute. Apoi pe o hârtie de copt, la sugestia chef Mazilique, bun pont – se întinde şi se umple cu legume. Eu am păstrat o parte din aluat la congelator pentru câteva zile, tot în ideea de a folosi econom resursele.
Mod de preparare umplutură:
Legumele se călesc uşor şi se pun pe foia foarte bine întinsă de aluat. Am presat cu degetele direct  pe foia de copt aluatul. Se pun legumele şi o lingură de griş şi asamblaţi. Bateti un ou şi puneţi-l in interiorul tartei. Se lasă la copt la foc mic. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandări: