Rețetă simplă de lipii cu doar 3 ingrediente

  • Publicat:
Rețetă simplă de lipii cu doar 3 ingrediente

Cum se pregătește rețeta simplă de lipie, pregătită doar cu făină, iaurt și praf de copt.

Aceste lipii delicioase pot fi coapte imediat ce ai amestecat ingredientele, dar vor fi și mai bune dacă ai răbdare și aștepți aproximativ 15 minute înainte de a le așeza la copt în tigaia încinsă.

 

Lipii simple, cu făină, puțin praf de copt și iaurt

 

Ingredientele necesare pentru 8 lipii:

 

350 de grame de făină cu agent de creștere
350 de grame de iaurt
o linguriță de praf de copt
un praf de sare

„Dacă n-ai făină cu agent de creștere, pui două lingurițe întregi de praf de copt și gata, ai rezolvat”, spune Mihai Marcu, alias Mihai Gătește pe Instagram, contul lui de social media fiind sursa noastră de inspirație pentru aceste lipii delicioase și atât de ușor de pregătit. Tot el este cel care ne-a împărtășit un alt secret din bucătărie, numai bun de pus în practică: Lipiile pot fi pregătite și vor ieși la fel de bune și dacă preferi să incluzi în rețetă și făină integrală. Cum să procedezi? Ce trebuie să faci, de fapt, este să folosești jumătate de cantitate de făină albă (plus lingurița de praf de copt) și cealaltă jumătate de făină integrală.

Mod de preparare 8 lipii simple cu 3 ingrediente:

Se amestecă toate ingredientele, iar aluatul obținut se acoperă cu un prosop de bucătărie curat si se lasă 15 minute să se „odihnească”. Dupa ce a trecut sfertul de oră, aluatul se întinde în foi subțiri, apoi se coc într-o tigaie încinsă bine, fără să fie nevoie să adăugati vreun strop de ulei. Lipiile se țin pe foc câte două minute pe fiecare parte, până se rumenesc și capătă o culoare apetisantă. Lipiile din făină, iaurt și praf de copt pot fi mâncate imediat cum sunt gata, dar se vor păstra la fel de pufoase și delicioase și a doua zi, dacă sunt învelite într-un șervet de bucătărie curat și păstrate într-un loc uscat și răcoros.

sursa foto: Instagram Mihai Gătește

Urmărește CSID.ro pe Google News