Spune bun-venit toamnei cu un desert pe măsură: tort cu mere caramelizate. Acest desert nu necesită ingrediente speciale, instrumente sau tehnici complicate de gătit, are o aromă amețitoare de mere cu scorțișoară și vanilie, blatul e suculent și se topește în gură de fraged ce este, iar gustul va cuceri pe toată lumea, de la mic la mare!
Îți spunem mai jos rețeta simplă pentru acest tort incredibil de aromat și ușor de preparat.
Prepararea compoziției pentru tortul întors cu mere îți va lua cam 20 de minute. Apoi, timp de 60 de minute tortul va sta la cuptor pentru a se coace, alte 15 minute va trebui să ai răbdare să se răcească puțin înainte să îl întorci pe un platou sau farfurie de servire, apoi alte 15 minute vei aștepta până să îl tai felii. Dar tot acest timp de așteptare va merita cu vârf și îndesat, pentru că vei obține un desert de nota 10.
Ingrediente pentru merele caramelizate:
3 mere descojite, tăiate în felii groase de aproximativ 1 cm
Înainte să te apuci de treabă, pornește cuptorul la 175 de grade și unge o tavă rotundă (diametru aprox. 22 cm, cu pereți înalți de cca. 4,5 cm) cu puțin ulei.
Iată care sunt pașii de urmat pentru a obține cel mai bun tort cu mere caramelizate:
Într-o crăticioară mică, adaugă zahărul brun, untul, extractul de vanilie, scorțișoara și sarea (ingredientele pentru mere caramelizate). Lasă pe foc mic (nu mare – altfel se arde zahărul și caramelul prinde gust amar) aproximativ 2 minute, amestecând constant până se topesc ingredientele și se omogenizează, formându-se un sos mai gros de caramel.
Toarnă sosul de caramel în tava rotundă, apoi așază ordonat feliile de mere pe deasupra. Nu contează dacă se vor forma două rânduri de mere – nu se va plânge nimeni de acest aspect, din contră! Dar ai grijă ca tava să fie suficient de înaltă, ca să nu dea compoziția pe-afară.
Într-un castron, amestecă făina cu praful de copt, scorțișoara, sarea și nucșoara.
Într-un alt castron, adaugă untul cu zahărul (atât cel brun, cât și cel alb) și amestecă bine cu ajutorul unui mixer. Adaugă ouăle, pe rând, apoi extractul de vanilie și amestecă din nou cu mixerul. Adaugă jumătate din ingredientele uscate (făina, praful de copt, scorțișoara, nucșoara, sarea) și amestecă bine. Toarnă laptele și continuă să mixezi până se omogenizează compoziția. Adaugă restul ingredientelor uscate și amestecă din nou.
Aluatul astfel obținut se toarnă peste merele „scăldate” în caramel din tava rotundă.
Tortul de mere se introduce în cuptorul preîncălzit și se lasă la copt 60 de minute, la 175 de grade Celsius. Pentru a verifica dacă este copt blatul, introdu o scobitoare în mijlocul acestuia – dacă iese curată, înseamnă că blatul nu mai are nevoie de coacere.
Scoate tortul de mere din cuptor și lasă-l să se răcească aproximativ 15 minute înainte să îl întorci pe un platou, cu o mișcare fermă și rapidă. Nu îl felia decât abia în momentul în care s-a răcit complet.
Poți servi feliile de tort de mere caramelizate cu o cupă de înghețată de vanilie sau cu puțină frișcă. Poftă bună și să nu se depună!
Senior Editor, [email protected]
A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023.
Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională.
Colaborări: Viața ...