Trebuie să recunoaştem clătitele sunt unele dintre cele mai fascinante deserturi din fragedă copilărie până la bâtrâneţe. Aproape că nu este nimeni care să reziste în faţa acestor foi fragede din aluat de făină de grâu, coape în tigaia unsă cu un strop de ulei. Dacă în copilăria noastră, clătitele se făceau în direct de mamă, tată, fraţi, bunici astăzi există restaurante special dedicate.
Iar gustul lor diferă total de clasicele clătite româneşti umplute de obicei cu gem, dulceaţă sau magiun. Clătite cu ciocolată şi fructe, clătite cu miere şi nuci pecan, clătite sărate – clătite cu peşte, clătite cu brânzeturi, clătite cu legume, clătite cu fasole, clătite cu humus, clătite cu unt, clătite cu guacamole ,clătite cu fructe de pădure, clătite cu flori. O altă categorie sunt celebrele panckes, clătitele americane pufoase. Practic, imaginaţia nu are limite în ceea ce priveşte gustul. Însă cum ne putem bucura de clătite cu adevărat naturale fără chimicale?
Să mănânci azi clătite este simplu. Poţi comanda la restaurant, poţi comanda la ”clătitărie”, poţi cumpăra de la supermarket foi de clătite gata făcute, poţi comanda acasă preţ de un click pe telefonul mobil sau în unele ţări poţi cumpăra direct toate ingredientele pentru reţetă printr-o lovitură (pentru cei care nu au timp sau nu se pricep prea bine la gătite unele supermarketuri oferă pachete cu ingredientele în cantităţile exacte). Dacă alegeţi varianta comodă de a cumpăra direct foile de clătite preparate, citiţi înainte eticheta şi observaţi câte ingrediente suplimentare au banalele foi de clătite şi cât de naturale sunt. Sau nenaturale. Mie una, mi-a pierit pofta după ce am citit eticheta. E adevărat ai nevoie cam de o oră să prepari acasă clătite, dar este o oră reconfortantă, în care vă deconectaţi. Iar dacă aveţi copiii prin preajmă, vă vor privi ca pe un erou. Mai ales dacă reuşiţi să întoarceţi clătita pe metoda ”halei-hap” (să o aruncaţi şi răsuciţi în aer).
Se spune, pe bună dreptate, că învăţăm de la copii. Spre exemplu, fiul meu de 2 ani şi 2 luni, preferă clătitele simple, fără nimic. Şi are aşa o bucurie în ochi când le preparăm, când întorc clătitele prin metoda ”halei-hap” (răsucite în aer, cum spuneam) – la mare distanţă de el, evident. Micul aleargă prin casă şi apoi vine tiptil în bucătărie şi întinde mână să ”fure” o foie de clătită proaspăt făcută. Dacă simte căldura, se opreşte şi spune ”arde”. Datorită acestei situaţii, m-am tot gândit cum aş putea prepara un aluat cât mai simplu, fără praf de copt (şi în praful de copt există un E), fără arome, fără zahăr şi spre surprinderea mea dintr-o făină fără chimicale (nu mă gândisem că şi făina de grâu poate avea aditivi).
După 3 încercări de a prepara clătitele fără chimicale, în prima am folosit praf de copt – o linguriţă, apoi jumătate, la a treia încercare l-am eliminat. Rezultatul a fost spectaculos – foi de clătite perfecte, elastice. Noi le-am mâncat simple, sau cu salată de sfeclă coaptă, avocado cu usturoi şi lămâie dar şi cu gem de piersici făcut în casă (o reţetă cu zahăr, dar mai dietetică). Atunci când avem aceste foi de clătite în casă, nu am mai consumat pâine.
Trucul folosit? Am bătut albuşurile spumă, ca pentru bezea – aşa aluatul devine pufos şi am folosit chefir (fermenţii naturali din acest tip de lapte ajută la ”creşterea aluatului”.)
O altă variantă de clătite în care se poate exclude praful de copt sunt clătitele cu bere, dar am exclus această reţetă pentru că unul dintre destinatari este un copil mic. Însă, le puteţi încerca cu bere neagră dacă le preparaţi pentru adulţi. Au o aromă extraordinară.
Ingrediente
Mod de preparare
Într-un castron perfect uscat punem făina. Separăm ouăle – albuşul îl batem spumă cu mixerul, ca la bezea. Le lăsăm la rece. Gălbenuşurile le frecăm cu ulei, ca la maioneză. Adăugăm în făină mixul de gălbenuş şi ulei şi amestecăm uşor. Apoi turnăm câte puţin kefir, amestecând cu o lingură de lemn în ritmul acelor de ceasornic. Adăugăm albuşurile, dar amestecăm uşor de jos în sus. Urmează apa plată. Punem câte puţin pentru a nu crea un aluat prea ”lichid”. Când avem o consistenţă perfectă (fluidă) ne oprim. Putem aştepta câteva minute. Apoi încălzim tigaia, o ungem cu puţin unt sau ulei rezistent la temperaturi înalte (ulei special pentru prăjit, ulei de orez, ulei de cocos etc) şi începem operaţiunea. Cu un polonic mic, în funcţie de mărime tigăii găsiţi cantitatea de aluat potrivită. Pe măsură ce se fac clătitele, aluatul se mai diluează cu apă plată. Dacă aţi pus prea multă apă, mai adăugaţi făină.
Poftă bună!