Cyclingul rămâne unul dintre antrenamentele favorite ale pasionaţilor de sport. Există multe motive ca sa încerci şi tu acest tip de mişcare, iar unul ar fi că există mari şanse să te îndrăgosteşti de orele de pedalare intensă. Ni le expune pe scurt Armando Lungu, instructorul de fitness care face din cycling un adevărat spectacol de la care nu lipseşte niciun elev de-al său.
1.Este una din cele mai sigure clase de grup fitness pentru articulaţiile genunchilor, gleznelor şi a bazinului, dacă bicicleta este setată corect! De aceea, acest tip de mişcare este recomandat şi persoanelor care se recuperează după o accidentare.
2.Te ajută să pierzi în greutate şi să elimini toxinele prin transpiraţie. La o oră de 60 de minute poţi să arzi 600-800 kcal.
3.Te ajută la diminuarea stresului, datorită endorfinelor care se eliberează în organism şi te ajută să obţii starea de bine.
4.Este un efort cardio excelent. Îmbunătăţeşte rezistenţa cardiovasculară şi dezvoltă capacitatea respiratorie!
5.Creşte rezistenţa musculară la membrele inferioare şi întăreşte oasele şi articulaţiile. Dacă îţi este frică să nu-ţi creşti prea mult masa musculară la picioare, poţi să stai liniştit pentru că nu se va întâmpla acest lucru.
6.Creşte densitatea osoasă şi scade riscul de osteoporoză.
7.Oricine poate participa la acest tip de antrenament indiferent de vârstă, greutate sau nivel de pregătire fizică.
8.Muzica este foarte importantă la o clasă de cycling. După o oră de mişcare intensă, vei pleca de acolo plin de energie şi încă vei fredona una, două melodii în gând.Aşa ai bun prilej ca să-ţi îmbunătăţeşti playlistul personal.
9.Poţi practica oricând acest sport. Dacă ai chef să pedalezi şi vremea de afară nu te ajută, poţi oricând să faci cycling indoor şi să te bucuri de o temperatură optimă. 🙂
10.Este un sport motivant, deoarece îl practici alături de alţi pasionaţi de bicicletă şi vei încerca să ţii pasul cu “vecinul”. 🙂