5 motive pentru care să incluzi Burpees în antrenamentul tău

Mai ştii vreun alt exercitiu atât de urât de toata lumea precum Burpees? Cu toate astea este un exercitiu cu multe beneficii care merita tot efortul.
  • Publicat:

Mai ştii vreun alt exercitiu atât de urât de toata lumea precum Burpees?

Probabil mulţi dintre cei care citiţi acum acest articol nici nu ştii ce înseamnă, atât de slabă este popularitatea acestui exerciţiu.

Totusi, Burpees-ul este unul dintre cele mai bune exerciţii atunci când vrei să dai totul din tine la fiecare antrenament.

Şi pentru că merită cu adevărat să-l practici îţi voi explica 5 motive pentru care ar trebui să-l incluzi în antrenamentul tău:

  1. Lucrează întreg corpul. Îmi place atunci când cineva mă întreabă ce grupă musculară lucrează acest exerciţiu să răspund sec: tot corpul şi să-l văd cum rămâne (de obicei) fără replică. Adevărul este că Burpees-ul este absolut necesar dacă eşti un om ocupat care vrea să profite la maxim de timpul pe care îl investeşte în antrenamentul său.  În acest caz, antrenamentul tău nu ar trebui să dureze mai mult de 30 de minute, iar Burpess este cea mai bună metodă de a obţine cele mai bune rezultate fără să consumi prea mult timp.
     
  2. Poţi să le faci oriunde. Da ai citit bine, pentru Burpees nu ai nevoie de aparate sau de o sală amenajată special de fitness. Poţi să le faci oriunde şi oricând. Ai nevoie doar să ţii pe aproape o sticlă cu apă, care o să îţi fie absolut necesară atunci când antrenamentul devine cu adevărat dificil.
     
  3. Te face mai puternic/puternică. Este valabil pentru ambele genuri pentru că acest exerciţiu nu este recomandat doar reprezentantelor sexului frumos. Pe lângă faptul că îţi va creşte forţa în braţe şi picioare, Burpees-urile îţi “dezvoltă” şi masa musculară. Nu mă refer la masa musculară voluminoasă, ci la tonifierea celei pe care o ai deja la dispoziţie.
     
  4. Îţi dezvoltă rezistenţa la efort. Antrenamentul cardiovascular nu se rezumă la alergat pe bandă sau participat la clasele de aerobic. Cardiovascular înseamnă orice exerciţiu care îţi ridică pulsul peste limita ta de confort, iar Burpees-urile ştiu să facă acest lucru foarte bine.
     
  5. Creşte nivelul de testosteron. Exerciţiile de mare intensitate, de tip “exploziv” care maximizează suprasarcina pe grupele mari de muşchi sunt importante pentru stimularea testosteronului. Sesiunile de lucru trebuie să fie scurte cu perioade de odihnă foarte mici, iar pe ansamblu întreg exerciţiul să dureze între 20 – 30 de minute.
    Testosteronul nu este specific doar bărbaţilor, ci se regăseşte şi în corpul femeilor, în cantităţi mult mai reduse bineînţeles. Acest hormon este responsabil de întărirea musculaturii, folosirea rezervelor de grăsime pe post de energie şi multe alte efecte benefice.

Cum se execută un Burpees? Vezi galeria foto de mai jos.

În primul rând vei începe din poziţia verticală cu picioarele apropiate şi braţele pe lângă corp.
– Cobori uşor în genuflexiune şi stai 1 secundă, apoi pui palmele jos în faţa tălpilor
– Treci în poziţia de flotare şi execuţi flotarea
– Apoi printr-o mişcare bruscă (salţi picioarele) revii în poziţia dinainte de flotare
– Termini exerciţiul printr-o săritura explozivă din genuflexiune

Ai grijă la corectitudinea execuţiei, pentru că un pas greşit poate să rezulte într-o accidentare.

La Slăbeşte cu Şerban includem frecvent exerciţiu în antrenamente pentru că vrem să obţinem cele mai bune rezultate în cel mai scurt timp posibil. Alătură-te programului de slăbit care aduce la un loc antrenamente de fitness, nutriţie şi coaching. Sportul şi alimentaţia corectă îţi aduc rezultate vizibile şi uşor de menţinut pe termen lung. Înscrie-te acum la următoarea ediţie! (www.slabestecuserban.ro).

Urmărește CSID.ro pe Google News