Cursurile de yoga au căpătat tot mai mult teren în ultima vreme ca urmare a faptului că acest tip de antrenament s-a dovedit a fi cu adevărat cea mai bună soluţie pentru oamenii stresaţi, sedentari şi cărora nu le place sportul convenţional.
Înainte de a ne apuca de un curs de yoga, trebuie să înţelegem câteva aspecte esenţiale. Până să ajungem la meditaţie şi exerciţii de respiraţie, trebuie să trecem prin stăpânirea posturilor asana. Acestea reprezintă un soi de strething în care încercăm să ne menţinem cât mai mult timp corpul într-o poziţie şi să ne relaxăm. Nu vom reuşi niciodată să facem acest lucru dacă nu avem echipamentul adecvat. Adică:
1. Haine lejere. O pereche de pantaloni şi un tricou din materiale comode, cum ar fi bumbacul, care lasă pielea să respire. Acestea trebuie să fie suficient de largi pentru a avea mobilitate, însă nici foarte largi pentru a ne încurca. Echipamentul sportiv prea sofisticat, din materiale greoaie şi mulate pe trup nu e cea mai bună alegere.
2. Picioarele goale. Nu vă puneţi şosete sau încălţăminte, fie ea oricât de uşoară, pentru că alunecă pe saltea.
3. Nu purtaţi bijuterii. Zdrăngănitul acestora vă încurcă atât pe voi, cât şi pe ceilalţi cursanţi.
4. Prindeţi-vă părul.
5. Cumpăraţi sau împrumutaţi o saltea specială pentru yoga. Aceasta trebuie să fie suficient de mare pentru a vă putea întinde pe ea şi groasă pentru a vă proteja oasele şi în special coloana.
6. Scaun confortabil. Acesta vă ajută atunci când începeţi exerciţiile de respiraţie şi meditaţie.
Citeşte şi: Tips-uri pentru un spate drept
Are 93 de ani, preda yoga si este mai flexibila decat elevii ei mult mai tineri