Anca Bucur, Miss Fitness Universe: “Cum slăbim după Sărbători”

  • Publicat:
Anca Bucur, Miss Fitness Universe: “Cum slăbim după Sărbători”

Am întâlnit-o de curând pe Anca Bucur la una dintre sălile de sport unde lucrează.

Ca de obicei, arătă foarte bine. Nu ai fi zis că [i peste ea au trecut ultracaloricele sărbători de iarnă.

Cu siguranţă mulţi dintre cei care se antrenează cu ea sau care îi ascultă sfaturile vor reveni rapid în formă.

CSÎD: Ce tip de alimentaţie recomanzi după Sărbătorile de Iarnă pentru a ne reveni în formă?
Anca Bucur: Recomand în general un tip de alimentaţie cât mai bogat în legume proaspete sau gătite la aburi, carne slabă, lactate şi fructe de sezon. Da, cu toţii avem perioade în care ne abatem de la program, aşa cum au fost şi Sărbătorile de iarnă, iar bucatele tradiţionale ne-au cam scos din ritm, însă trebuie să învăţăm să ne facem un stil de viaţă din a mânca sănătos şi să avem cât mai puţine momente în care încălcăm regula. Sportul, hidratarea, mesele mici şi dese, odihna, toate acestea contribuie la o buna funcţionare adică, minte sănătoasă, într-un corp sănătos.

CSÎD: Ce tip de mişcare recomanzi pentru slăbire?
Anca Bucur: Din fericire aici sunt multe exemple care pot fi luate în calcul da către cititori. Înotul, alergarea sau orice tip de mişcare în aer liber, cycling, clase de aerobic, sau antrenamentele de forţă. Totul depinde de persoană, de activităţile pe care le are zilnic, de obiectivele lui/ei.
Sportul este important, indiferent de ce formă ia acesta; ne menţine sănătoşi şi ne încarcă cu energie pozitivă.

CSÎD: Ce alimente sunt de evitat?
Anca Bucur: Zahărul , făinoase, produse de patiserie, alimente procesate, mâncarea prăjită în ulei, asocierea alimentelor greşit. Chiar dacă ne sunt la îndemână multe produse/alimente ce ar trebui evitate, trebuie să ne facem un program şi obicei din a ne hrani corect, pentru a  da corpului nutrienţii de care are nevoie.

CSÎD: Cum ne menţinem motivaţia pentru sport?
Anca Bucur: Sportul îţi aduce sănătate şi o stare de bine. Sunt atâtea motive pentru care nu ar trebui să excludem mişcarea fizică din programul nostru zilnic. Aşa cum trebuie să ne hrănim, să ne hidratăm şi să ne odihnim, sportul ar trebui să facă şi el parte din rutina zilnică.
Pentru mine motivaţia de a avea grijă de mine prin alimentaţie şi sport, vine din dorinţa de a-mi arăta care e cea mai buna versiune a mea.  Cu toţii ar trebui să ne dorim mai mult şi să ne punem pe primul loc, când vine vorba de condiţia fizică şi sănătate.

CSÎD: În cât timp un corp obişnuit se poate transforma într-unul atletic?
Anca Bucur: E important să ştim că suntem diferiţi şi trebuie să ne găsim programul potrivit pentru a ajunge la obiectivele propuse.
Un program complet de alimentaţie, suplimente şi sport îţi poate aduce corpul mult visat, însă nu peste noapte. O perioadă minimă de 3 luni aduce îmbunătăţiri, însă depinde care e punctul de plecare şi până unde îţi doreşti să ajungi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult