Anca Surdu, campioană mondială la gimnastică aerobică: Despre alegerea de a nu renunța când nu crezi că este calea ta

”Eram destul de energică și curioasă astfel că părinții mei m-au dus de mică la diferite activități. Așa am început să cochetez cu sportul. Însă îmi aduc aminte momentul în care s-a făcut o selecție la școală, cred că eram clasa a IV-a, atunci i-am spus mamei că îmi doresc să merg la gimnastică” așa începe povestea multipei campioane mondiale la gimnastică aerobică Anca Surdu. Despre ce a întorsătură a luat povestea ei de viață prin prisma gimnasticii în cele de urmează.

CSÎD: Cum a început povestea ta cu gimnastica?

Anca Surdu: La început am fost la gimnastică artistică și cred că eram totuși deja destul de mare pentru a face performanță în acest sport. Însă după ceva timp am făcut trecerea la gimnastică aerobică, fiind remarcată de antrenoarea care urma să mă ghideze spre gimnastica aerobică de performanță, doamna Cristiana Spînu. Așa am început cu gimnastica aerobică, sportul meu de suflet. După câțiva ani la juniorat, am făcut trecerea la lotul de seniori, sub îndrumarea doamnei Marcela Fumea.

Recomandări

Anca Surdu, campioană mondială la gimnastică – Nu voi renunţa la ciocolată

Adela Dumitrașcu, oceanograf și geofizician: Despre recordul celui mai nordic tango

Și așa a început și continuat practic povestea mea în gimnastica aerobică de perfromanță.

Focul interior a condus-o pe Anca Surdu către medalii de aur

CSÎD: Ce își închipuia Anca, copil fiind despre competițiile internaționale de gimnastică?

Anca Surdu: Nu prea multe. Dar aveam focul acela interior, dorința să învăț și să fiu foarte bună în ceea ce fac. Iar competițiile erau contextul ideal de a arăta asta. Bineînțeles că nu a fost mereu așa. Nu mă consider cea mai bună sau cea mai talentată, consider că rezultatele pe care am reușit să le obțin în sportul de performanță se datorează dorinței, ambiției, perseverenței, orelor petrecute în sală, familiei, antrenorilor și echipei.

CSÎD: Unde te-ai născut?

Anca Surdu: Sunt născută în Constanța. Cred că daca îmi puteam alege locul natal aș fi ales tot Constanța. Este ceva la energia acestui oraș care mă liniștește..

CSÎD: Cum ai ajuns într-o sală de gimnastică?

Anca Surdu: Hmmm, nu țin minte exact. Sigur m-a dus mama, probabil la recomandările unei educatoare. Cu siguranță a început totul ca o joacă, nu cred că s-a gândit cineva că voi face performanță pentru că și eu am îndrăznit să am acest vis abia când am ajuns la lotul de seniori. Dar am simțit mereu că antrenorii și familia au încredere în mine și că mă încurajează.

CSÎD: Ce provocări ai avut să te ții de antrenamente?

Anca Surdu: Când practici un sport de performanță eu cred că fiecare zi este o provocare. Nu prea ai cum să fii relaxat pentru că te pui să dormi și te trezești cu un singur vis, să devii campion. Cel puțin așa a fost în cazul meu. Provocările au fost multe, de la antrenamentele de la 6 dimineața și timpul liber foarte limitat, timpul departe de familie, accidentări și uzura fizică, până la dezamăgirea pe care o simțeam când mă întorceam fără medalie de la anumite competiții. După o pauză de 1 an, din cauza acestor dezamăgiri care m-au făcut să nu mă simt suficient de bună și să simt că poate nu e drumul meu, o provocare dar și o mare lecție a fost să nu renunț. Culmea, după acea perioadă au început să vină și rezultatele.

CSÎD: Cum te-ai descurcat cu școala?

Anca Surdu: Eu zic că bine. Fiind un copil curios găseam câteva materii care să mă atragă dar multe recunosc că nu aveam răbdare să le parcurg și nici nu le vedeam rostul. Mai ales că timpul meu era destul de limitat, aveam nevoie de acel timp pentru odihnă și refacere. Nu am putut să fiu 100% dedicată programei școlare dar simt că am învățat mai mult de la viață prin experiențele și trăirile acumulate prin intermediul sportului.

CSÎD: Ce competiție ai câștigat prima oară? Ce ai simțiț?

Anca Surdu: Primele competiții la care am început să iau medalii au fost cele naționale – cupele și campionatele naționale organizate în fiecare an. Apoi, odată ce am fos selectată la lotul național am început să particip și la competiții internaționale. Prima competiție internațională importantă a fost un campionat la juniori în 2006, Nanjing.

Gustul medaliilor la nivel mondial

CSÎD: Ce compețiții mari ai câștigat?

Anca Surdu: Cele mai importante pentru mine sunt campionatele europene și mondiale de seniori la care am reușit să ridic drapelul alături de colegii mei. Mă refer aici la Campionatul Mondial din Mexic din anul 2014 și la Campionatul European din Franța din anul 2013. Anii 2013 și 2014 au reprezentat apogeul pentru mine dar sunt multe competiții care au greutate în sufletul meu, cum sunt Jocurile Mondiale din Cali, anul 2013 sau din Taiwan, anul 2009, și multe altele.

CSÎD: Cum ai trecut pentru durerea accidentărilor?

Anca Surdu: Din fericire, nu am avut accidentări foarte grave și nu am suferit prea mult din pricina accidentărilor.

CSÎD: Ce ai învățat din competițiile pierdute?

Anca Surdu: Că nu au fost pierdute. Și atunci am avut ceva de câștigat. În ciuda rezultatului din acel moment și a dezamăgirii pe care o simte un sportiv când vine pe lângă podium, eșecurile sunt parte din următoarele victorii pentru că mereu te învață ceva și asta nu înseamnă decât că poți mai bine și că progresezi. Da, este greu să ai mentalitatea asta și să nu rămâi jos după o înfrângere dar până la urmă așa este sănătos să gândească un campion. Eu cred că nu există linie dreaptă în sport. Cum nu există linie dreaptă în viață. (zâmbește)