Cristiana Munteanu, instructor Pilates: ”Sănătatea coloanei vertebrale se întreţine prin exerciţii acasă”

Câteva exerciţii fizice executate corect acasă ajută coloana vertebrală să se menţină în formă după orele petrecute în faţa unui computer.
  • Publicat:
Cristiana Munteanu, instructor Pilates: ”Sănătatea coloanei vertebrale se întreţine prin exerciţii acasă”
Cristiana Munteanu, instructor Pilates

Postura defectuoasă de coloană vertebrală – un diagnostic pe care mulţi dintre cei care utilizează zi de zi computerul l-ar primi dacă ar merge la un control medical. Ani de zile coloana rezistă la poziţiile nenaturale însă, în timp o poziţie greşită a coloanei vertebrale poate duce la apariţia durerilor şi chiar a unor deformări. Am stat de vorbă cu Cristiana Munteanu, instructor Pilates în Capitală despre programul de întreţinere al sănătăţii coloanei vertebrale acasă.

CSÎD: Cristiana, avem o coloană vertebrală. Dar şi mult de lucru în faţa calculatorului. Stăm cam cocoşaţi şi au apărut dureri în zona cervicală. Cum procedăm?

Instructor Pilates Cristiana Munteanu: Vestea proastă este că, odată “dobândită”, postura defectuoasă se corectează doar cu multă atenţie, exerciţii specifice şi conştientizare. Vestea şi mai proastă este că, dacă nu se corectează, o postură greşită se transformă în timp în deformări ale coloanei vertebrale şi apar dureri.

Postura defectuoasă de coloană vertebrală – ce sporturi ajută


CSÎD: Care sunt sporturile care ajută coloana vertebrală?

Instructor Pilates Cristiana Munteanu: Ca să ai o coloană sănătoasă trebuie să o întreţii. E ca la maşini, dacă nu-i faci revizia, nu mai funcţionează optim… Sunt 3 categorii de sporturi pe care ai putea să le practici frecvent pentru a-ţi ajuta coloana vertebrală: Pilates, înot şi yoga. 

Postura defectuoasă de coloană vertebrală – întreţinere zilnică acasă


CSÎD: Ce exerciţii se pot face acasă zi de zi pentru a menţine coloana vertebrală sănătoasă?

Instructor Pilates Cristiana Munteanu: Ca să contracarăm efectul statului prelungit pe scaun în diverse poziţii vicioase, este necesar ca în fiecare zi, măcar 10 minute, să i le acordăm coloanei vertebrale şi abdomenului .
De ce şi abdomenului? Pentru că toate mişcările corpului nostru, pleacă din centrul corpului, din zona abdominală şi lombară. Şi dacă aceste zone nu sunt dezvoltate uniform, par dezechilibre posturale. Pentru aceasta recomand cu încredere 4 exerciţii, care au ca obiectiv detensionarea musculaturii spatelui şi tonifierea muşchilor abdominali.

  • Cu spatele la perete, călcâiele, fesele şi capul lipite de acesta, braţele întinse, ridicate deasupra capului. Din această poziţie, inspirăm şi pe expir încordăm abdomenul şi împingem cu lombarul în perete coborând în acelaşi timp în genoflexiune. Inspirăm şi revenim cu genunchii întinşi.
  • Pe podea cu sprijin pe palme şi pe genunchi, cu palmele sub umeri, genunchii la lăţimea bazinului, abdomenul încordat, iar spatele cât mai drept. Inspirăm în această poziţie şi când expirăm, începem să curbăm cât mai mult spatele în sus, trăgând muşchii abdomenului în sus, spre lombar. Inspirăm şi revenim în poziţia iniţială. Acest exercitiu se numeşte „pisică”.
  • Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi şi depărtaţi la lăţimea bazinului, tălpile paralele, palmele la ceafă, coatele în lateral. Inspirăm să pregătim mişcarea, iar pe expir ridicăm capul şi umerii de pe podea până pe omoplaţi şi ducem un genunchi la piept. Revenim pe inspir, vertebră cu vertebră.
  • În şezut cu picioarele în faţă cu genunchii uşor rotiţi în exterior, braţele întinse la orizontală în lateral. Inspirăm profund şi pe expir rotim trunchiul spre dreapta, menţinând ambele fese pe podea şi braţele pe aceeaşi linie. Inspirăm, revenim la mijloc iar pe expir rotim în partea stângă.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult