Horia Colibasanu, un dentist la mare inaltime

Horia este primul roman care a fluturat, in 2004, tricolorul la 8.611 m inaltime de pe varful K2, al doilea munte ca inaltime dupa Everest si cel mai dificil din lume. In primavara acestui an, banateanul a pornit din nou la drum, iar in mai a.c. s-a intors victorios de pe Manaslu (8.163 m), al optulea masiv al lumii, transformand visele tuturor pasionatilor de altitudine in realitate.

Putini stiu totusi ca mainile puternice din ascensiuni lucreaza cu mare precizie si finete cand detinatorul lor este pe pamant. Colibasanu este medic stomatolog rezident in Timisoara.

CSID: Cum se impaca meseria de medic stomatolog cu pasiunea ta – alpinismul?
Horia Colibasanu: Nu prea se impaca, deoarece pericolul cel mai mare in alpinismul de altitudine sunt degeraturile si amputarea degetelor de la maini… Ar fi un dezastru pentru mine, ca dentist, sa patesc asa ceva. Totusi, am reusit sa ma feresc de astfel de necazuri. Pana la urma, alpinismul este o reclama buna si pentru meseria mea: un pacient imi spunea ca, daca am reusit sa urc pe K2, cel mai dificil varf din lume, si sa ma intorc intreg, cum sa nu aiba incredere ca voi avea grija de el?! In fond, performanta e realizata de oameni hotarati sa reuseasca, indiferent de domeniu. Eu sunt hotarat sa am succes pe toata linia.

Recomandări

Cât de des trebuie să mergi la stomatolog în timpul sarcinii?

Micuţul meu are nevoie de aparat dentar

CSID: Ti s-a intamplat sa ai „pacienti” la mii de metri altitudine?
Horia: Da, in fiecare expeditie. De obicei, a trebuit sa rezolv probleme de medicina generala, insa acum doua luni faceam consultatii dentare la… 5.000 m altitudine.

CSID: Cat dureaza antrenamentul de dinaintea „marii cuceriri” si in ce consta?
Horia: Antrenamentul este continuu. Trebuie permanent sa faci sport ca sa te mentii in forma. Eu inot, patinez pe gheata si cu rotilele, fac motociclism, ski alpin si de tura, wind-surfing, tenis, baschet, catarare si mountain-biking in mod frecvent. Ocazional, ma ocup de scufundari, triathlon, hochei, volei, rafting sau caiac. Insa cu doua sau chiar sase luni inainte de expeditie antrenamentele sunt grele: alerg zilnic 2 ore pe scarile stadionului Politehnica Timisoara, iar in week-end sunt pe munte cu skiurile de tura iarna sau pe poteca vara, la minimum 1.000 m diferenta de nivel pe zi.

CSID: Care este alimentatia ta din tabara de baza si din drumul spre varf? Descrie-ne meniul dintr-o zi.
Horia: Alimentatia pana la 5.000 m este asemanatoare cu cea obisnuita. Mai sus, unde nu poti gati prea mult, se consuma in general mancaruri deshidratate si liofilizate. Am observat ca proteinele animale sunt foarte necesare si eficiente: cascaval, salam, sunca uscata.

De asemenea, lichidele sunt foarte importante pentru hidratare – ceai, supe, chiar laptele praf… Mie nu imi place mancarea speciala de altitudine – prefiarta si deshidratata – datorita lipsei gustului. Cea mai buna mancare, in fond, nu e cea pe care scrie ca e indicata la 8.000 m, ci cea gustoasa, pe care o mananci cu pofta, fara sa iti misti mandibula cu mana (am trecut si prin asta, ce era sa fac?, trebuia sa mananc, sa am energie, chiar daca mi se parea ca inghiteam ziare tocate). In drumul spre varf, de obicei nu mananc decat un baton Mars, pentru ca nu ai nici timp si nici chef de mai mult.

CSID: Vrand, nevrand folosesti cosmetice. Care sunt cele mai indicate in astfel de aventuri? De ce cantitati ai nevoie?
Horia: Cremele de soare si lip-stick-ul sunt foarte importante. Trebuie folosite de 2-3 ori pe zi, iar factorul de protectie trebuie sa fie cat mai mare posibil. Mie imi ajunge un tub de crema de 40 ml si un lip-stick cu factor de protectie mare – minimum 30. Eu sunt fan al produselor PIZ BUIN, care sunt supereficiente.

CSID: Te-ai obisnuit cu produsele cosmetice, le folosesti si acasa?
Horia: Acasa nu folosesc cosmetice, din comoditate. Oricum, dupa expeditii sunt satul de atata cremuit. Totusi, folosesc creme aftershave.

CSID: Vremea buna pentru un alpinist este ca lozul cel mare. In expeditiile tale ai avut ocazia sa intalnesti tipi care sa faca incantatii pentru a iesi soarele?
Horia: Ei, nu chiar incantatii, dar se face „puja” – o ceremonie religioasa budista care sa ne protejeze de spiritele rele. Este oficiata de un calugar budist „lama” si se depun ofrande: orez, bautura, prajituri. Printre altele, se mentioneaza si sa avem vreme buna cu soare si fara vant.

CSID: Cat la suta din alpinistii remarcabili sunt femei? Cate ai intalnit la inaltime?
Horia: Cred ca procentul femeilor ajunge undeva la 2-3%. In ultima expeditie le-am intalnit pe Junko Tabei din Japonia
(70 ani) – prima femeie care a ajuns pe Everest – si, in aeroportul din Islamabad, pe Gerlinde Kaltenbruner din Germania (36 ani), femeia cu cei mai multi 8 miari la activ. Cu Gerlinde chiar am stat mult de vorba, fara sa stiu de la inceput cine este, si mi-a parut o tipa grozava si totodata modesta.

CSID: La ce te gandesti cand ajungi in punctul maxim al unui munte?
Horia: Eu ma gandesc sa imi fac repede pozele de varf si sa cobor cat mai rapid pentru a avea sanse de supravietuire. Pe K2, ultimul care a atins varful, la 2 ore dupa noi, nu s-a mai intors… Cei care traiesc revelatii si mediteaza pe varf, crede-ma, sunt ori mincinosi ori inconstienti…

CSID: Cum pregatiti masa?
Horia: Masa in tabara de baza o pregatesc bucatarii. Noi, eventual, tragem un pic de fata de masa, sa o intindem cand vine mancarea (rade). Sus la altitudine, eu am renuntat sa mai gatesc, mai ales ca pot fi la diferente de inaltime de 2.000 m pe zi. In astfel de conditii, numai de gatit nu iti mai arde. Gatitul se rezuma la topit zapada, facut un ceai si mancat ceva rece…

CSID: Cati litri de apa pe zi bea un alpinist?
Horia: Minimum 4 litri de lichide pe zi. Hidratarea este mai importanta decat mancarea, pentru ca fara apa nu ai nici o sansa sa te aclimatizezi. Aici intervine o intreaga teorie a mecanismului aclimatizarii, cu rolul plamanilor si al rinichilor. Dar daca nu ai rabdare sa o citesti si sa o intelegi, e suficient sa bei 4 litri de apa pe zi si totul va fi OK.

CSID: tii vreo dieta anume?
Horia: Nu tin nici o dieta, dar incerc sa ma feresc de chimicale. Nu cred ca sportivii trebuie sa tina diete. Eu de obicei am probleme pentru ca nu reusesc sa mananc cat ar trebui din cauza timpului. Cand ti se face foame la fiecare 3 ore, deoarece, intr-o zi, urci si cobori la antrenamente cat oamenii obisnuiti intr-o luna, numai de dieta nu iti arde. Tot ceea ce e comestibil inseamna energie!

CSID: Curiozitate. De ce aproape toti alpinistii sunt de talie medie? Au muntii vreo preferinta pentru statura celor care ii cuceresc, sau e doar o coincidenta?
Horia: Nu, nu este o coincidenta. Cei cu performante bune au maximum 70 kg. Cel mai rapid din expeditia Manaslu 2006 a fost spaniolul Jorge Echogheaga, un tip care cantareste 57 kg. Greutatea mare inseamna consum de oxigen crescut, ori acolo sus fix oxigenul lipseste. Alpinismul de altitudine nu este un sport de anduranta, ci de mare anduranta, cu ture continue de pana la 20 de ore. In timpul asta, pulsul ajunge la valori de 120-150. Suntem un fel de alergatori de fond sau de maraton. E usor de inteles ca un sprinter de 90 kg nu rezista la acest gen de efort. De asemenea, mai cred si ca oamenii ce nu au o statura impresionanta gandesc altfel. Daca vrei, sunt mai umili si mai intelepti. Muntele nu le da voie sa urce celor ce il abordeaza cu trufie. E o chestie destul de simpla, muntii nu pot fi cuceriti, ci ei, din cand in cand, ne lasa sa ii urcam.