Irina Deleanu, premiată de către ProSport în cadrul galei Mari Sportivi pentru întreaga carieră

  • Publicat:

Irina Deleanu (47 de ani) este președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică și rămâne o figură foarte apreciată în acest sport.

A luat contact cu gimnastica la vârsta de doar cinci ani și de atunci a activat în acest sport sub diferite forme: sportivă, arbitru internațional, antrenor și chiar comentator sportiv. În cadrul galei ProSport, Irina Deleanu a fost premiată pentru întreaga carieră.

Carieră scurtă, dar foarte apreciată

Pe plan național, a câștigat tot ce se putea câștiga. Are în palmares titluri de campioană națională la senioare în anii 1990, 1992 și 1993.

Pe plan internațional, Irina Deleanu a adunat un număr considerabil de medalii.

Are în palmares patru medalii de bronz: în proba de panglică și minge la Cupa Mondială pentru senioare de la Bruxelles în anul 1990, la minge la Campionatele Europene de la Goteborg, din anul 1991, la coardă, la Campionatele Mondiale de la Bruxelles, din anul 1992 și la cerc, în Cupa Europei, tot de la Bruxelles.

Românca are două titluri de campioană balcanică de senioare în 1990, la Ploiești și în 1992, la Atena.

A participat la Jocurile Olimpice de vară de la Barcelona, din 1992, când s-a clasat pe locul 6 la proba de individual compus.

S-a retras din activitatea de sportivă în anul 1993, la doar 18 ani.

La zece ani de la retragere, Irina Deleanu a preluat conducerea Federației Române de Gimnastică Ritmică și se află de atunci în funcția de președinte.

Din această postură, Irina Deleanu are în palmares organizarea a cinci ediții ale Cupei Mondiale în România.

Tototdată, fosta sportivă dă numele unei competiții naționale, Cupa „Irina Deleanu”.

Decizie radicală luată de către Irina Deleanu

Între timp, a devenit mamă și vrea tot ceea ce este mai bun pentru fiica sa. Irina Deleanu este hotărâtă să plece definitiv din România, după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Aceasta are de gând să se mute la Marbella, acolo unde vrea să își deschidă o sală de gimnastică ritmică.

Până atunci însă, Irina Deleanu pregătește următoarea generație de campioane și vrea să se retragă din Federație cu medalii câștigate de către fetele noastre la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Știu că s-ar putea să surprindă pe multă lume această hotărâre a mea, dar am decis să plec definitiv din România. Mă voi stabili împreună cu fetița mea în Marbella. Este un loc special, cu un vibe aparte. Cea mică se simte și ea foarte bine acolo. Eu merg în Marbella de 15 ani și petrec în fiecare an câte o lună acolo. Sigur că nu-mi va fi ușor să mă despart de prieteni, de lumea gimnasticii ritmice din România pentru care am investit atâta suflet, dar este o decizie finală, pe care nu mi-o voi schimba.

Cu siguranță voi rămâne alături de acest sport prin faptul că intenționez să-mi deschid acolo o afacere. O sală de gimnastică ritmică pentru întreținere. Până la plecare, îmi doresc ca și în 2024 gimnastica ritmică să aibă o sportivă calificată la Jocurile Olimpice. Aș vrea să închei activitatea în sportul românesc cu un rezultat cât se poate de frumos”, a spus Irina Deleanu, în primăvara acestui an.

Urmărește CSID.ro pe Google News