Probabil, cei mai mulți români, consideră kinetoterapia ca fiind utilă doar pentru recuperare medicală. Însă în realitate, kinetoterapia are rol și de prevenție a unor afecțiuni dar și de înțreținere a formei fizice și a stării de bine. Despre beneficiile kinetoterapiei vorbesc medicul Șerban Damian și Gabriela Tudose, kinetoterapeut.
Kinetoterapia este de mai multe tipuri. Aceste exerciții fizice speciale și personalizate de către cadre medicale pot fi folosite în scop profilactic (lucru puțin cunoscut la noi în țară): kinetoterapie de recuperare sau pediatrică. Ideal este ca diagnosticul pacientului să fie confirmat de unul dintre testele de imagistica medical. Iar acest lucru, va ajuta kinetoterapeutul să confirme posibile complicații sau degenerări ale articulațiilor spre exemplu.
Kinetoterapia poate fi extrem de benefică pentru toate persoanele, indiferent dacă au sau nu probleme de sănătate, se confruntă cu anumite leziuni, dizabilități sau alte afecțiuni de sănătate. Niciodată nu este prea târziu pentru a ne mișca. Potrivit multor studii activitatea fizică la orice vârstă are numeroase beneficii. Pe lângă o durată de viață crescută, adăugarea activității fizice în rutina zilnică poate ajută la gestionarea stresul, îmbunătatirea memoriei și funcției creierului, evitarea bolilor cronice, scăderea anxietății, ajută la un somn mai bun și la gestionarea greutății.
Pe lângă beneficiile medicale dovedite, kinetoterapia ne poate ajuta și în procesul de slăbire. „Poate avea o oarecare contribuție, totuși consumul caloric în cadrul ședințelor de kinetoterapie este destul de redus, deoarece de obicei mișcările se fac într-un ritm mai lent, controlat. Totuși este o formă de mișcare, așa că putem spune că ar există o mică contribuție la procesul de scădere în greutate.”
Se poate începe recuperarea doar cu greutatea corporală și se ajunge la folosirea greutăților/aparatelor sau se pot combina de la bun început. Lucru cu un specialist în domeniu este superior lucrului individual, căci kinetoterapeutul vede în ansamblu problemele pacientului, le poate individualiza și modifica pe parcurs, le poate ține sub control și schimba la momentul potrivit. Niciodată ce va funcționa pe corpul meu, nu neapărat va funcționa și pe al tău, chiar dacă părem asemănători.”, recomandă Gabriela Tudose, kinetoterapeut.