Kite – armonie între vânt, apă, minte şi trup

 “Oricine poate să facă kite” îşi începe povestea Alexandru Bărănescu, 30 de ani, instructor de kite şi fotograf oficial al Kiteboard Tour Asia.

“Dacă poţi să mergi ca lumea pe stradă, nu eşti accidentat, poţi să practici până la o vârstă înaintată. Poţi până la 60 de ani. Există un personaj care încă practică la 80 de ani.”

Bucureşti. Cafetăria Mediafax. Primesc lecţii de kite. Pe uscat. Oricât de bine aş sta la capitolul imaginaţie şi oricât de bine explică Alexandru Bărănescu, fotograf oficial al Kiteboard of Asia şi instructor de kite (şi credeţi-mă, explică foarte frumos), îmi este greu să mă imaginez pe o plajă din Boracay, Filipine (unde locuieşte el), cu tot echipamentul şi mai ales să mă imaginez plutind, sărind şi zburând.

Recomandări

Dr. Mihaela Bilic te convinge să faci sport!

Cele mai bune exerciţii şi alimente pentru creşterea masei musculare

Cu toate acestea, Alex insistă că oricine poate reuşi. “Este vorba despre coordonare. Este mai greu să călăreşti, decât să te dai cu kiteul. Dacă eşti în stare să conduci o maşină cu cutie manuală, este cam acelaşi lucru. O coordonare foarte bună între picioare, mâini şi ochi. }ine de dorinţă. Dacă nu există dorinţă, nu este recomandat”.

CSÎD: Cum a început noua ta viaţă?

Alexandru Bărănescu: În 2005, am văzut kiteri în Rhodos. M-am uitat lung, nu am înţeles mare lucru… Au trecut nişte ani de zile, fără să mă gândesc că voi face şi eu asta. Însă mi-a rămas imaginea celor care practicau – parcă erau nişte zei. Zburau.

La sfârşitul lui 2007, am făcut un curs de snowkiting. Am mers în Elveţia, am mai făcut un curs. În primăvara lui 2008, am plecat în Hurgada cu Dodo şi Dorin (cei care au şcoala la Kazeboo) să ne dăm cu kiteul pe apă de data aceasta. În toată vara lui 2008, am cochetat pe la noi la mare cu kite-ul, dar vântul nu este chiar cum trebuie. Am ajuns apoi în Filipine, în Boracay. Acolo, altă lume, altă viaţă, alt vânt, altă apă. Lucrurile au evoluat altfel. Am stat 2 luni. Anul următor am stat 3 luni. În 2011, am prins un job la Kiteboard Tour of Asia ca fotograf şi am plecat în Vietnam.

Am decis să încep o nouă viaţă. Am renunţat la meseria de economist şi la pizzeria pe care o conduceam în Bucureşti.  

CSÎD: Din punct de vedere fizic, ce se îmbunătăţeşte atunci când practici acest sport?

A.B.: Îţi lucrezi abdomenul foarte mult, pentru că tot timpul trebuie să-ţi menţii echilibrul. Dar este simplu, nu trebuie să gândeşti – acum îmi menţin echilibrul! Este ca şi mersul pe bicicletă. Este foarte bun pentru coloană. Eu am discopatie lombară din 2010. După recuperare, 2-3 luni am putut din nou zbura cu kiteul. Când fac kite, dar nu la modul de competiţie, nu mă doare nimic. Dacă stau 2 luni de zile la birou fără să fac mişcare, am probleme. Spre exemplu, sunt şedinţe foto ce durează 3 ore, dar pentru care mai lucrez 9 ore la computer. Atunci, începe să mă doară spatele. Statul pe scaun este cel mai mare pericol pentru dureri de spate.

În plus, faci mişcare pe apă, într-un mediu curat. Aerul de mare este excelent.

CSÎD: Contraindicaţii?

A.B.: Deşi arată a sport periculos, dacă este făcut cu cap este un sport sigur. Însă, dacă vrei să arăţi că eşti mai zmeu decât zmeul de la kite, s-ar putea să ai surprize. {i dacă ai o alergie la soare puternică, poţi în continuare să faci sportul ăsta dacă ai un echipament din lycra, mască, ochelari de soare. Există locaţii unde poate fi învăţat de oameni care nu ştiu să înoate sau care au frică de apă, la adâncimi de 1 m. Kiteul te trage pe suprafaţa apei. Riscuri faţă de alte sporturi sunt mult mai mici atâta timp cât acorzi atenţie. Cel mult, poţi să faci o întindere, dar sunt rare cazurile. Ca la orice sport, de altfel…

CSÎD: Reguli de aur?

A.B.: Până la 25 de noduri (45 km/oră) este un vânt perfect pentru începători. Trebuie să ştii care este vântul adaptat kiteului şi nivelului kiterului. De asemenea, zmeul trebuie să fie adecvat pentru vânt şi greutatea corporală.

CSÎD: Ce vârste au avut elevii tăi din Turcia?

A.B.: De la 8 ani până la 50 plus. Nu este un sport la care te plafonezi, înveţi mereu ceva nou. Trebuie să faci sacrificii ca să evoluezi. Dar şi când reuşeşti să sari! Vezi oameni de 40 de ani cum se bucură ca şi nişte copii că au reuşit să sară… Un sentiment foarte plăcut.

CSÎD: Concret, ce face un fotograf ca tine?

A.B.: Jobul meu acolo este să surprind toate momentele de pe plajă. Să surprind oamenii, sportivii, unii fac yoga, alţii meditează. Este spectaculos, deoarece kiterii fac ceva similar cu gimnastica, doar că folosesc forţa vântului. Există momente de imponderabilitate! Pe lângă imortalizarea momentelor de pe plajă, imortalizez acţiunea din apă şi din aer. Fotografiez sportivii. Fac mii de fotografii din care aleg doar câteva. În aceste imagini, fiecare fir de păr, fiecare picătură de apă, fiecare muşchi se armonizează.

Caut echilibrul într-o fotografie de sport, caut să găsesc momentul de armonie. Nu este deloc uşor, ci este o provocare. Te poţi răsturna cu barca dacă stai în apă, rişti să te lovească cu placa, cu kiteul. Poţi scăpa aparatul în apă dacă te dezechilibrezi. Există şi hazard. Dar cunoscând oamenii, cunoscându-le stilul, pot face asta. În competiţii este cel mai periculos, atunci concurenţii nu te mai văd, pentru ei nu mai contezi, ei trebuie să ia locul 1. Este un concurs! Trebuie să alegi tu cum te fereşti. Dacă ai o şedinţă foto privată, mai poţi controla. Dacă vrei să fii fotograf pentru acest sport trebuie să cunoşti sportul. Să anticipezi.

CSÎD: Unde se poate practica kite în RO?

A.B.: În România există vânt bun primăvara şi toamna. La mare se mai dau oamenii şi iarna. Au costume speciale. {i în anumite veri, când bate foarte mult vântul. Se poate face kite şi lângă Bucureşti, la lacul Fundata. La Sinaia la cota 2000 se practică pe zăpadă (te poţi da ba la vale, ba la deal cu kiteul). Salturile sunt mult mai spectaculoase pe zapădă. Sportul ăsta poate fi făcut de o gospodină care vrea să se plimbe pe apă sau zăpadă şi poate fi făcut de un om care a făcut sport la viaţa lui şi are muşchi de oţel şi îl face extrem. În Boracay, sezonul începe în noiembrie şi ţine până în aprilie. Poţi sta de vorbă cu oameni din toată lumea. Cei din lumea sportului călătoresc mult şi ai surpriza să te vezi cu kiteri în alte colţuri ale lumii. Te împrieteneşti şi este foarte bine. În acest sport este nevoie de un alt kiter care să te aştepte la mal.

CSÎD: La ce te gândeşti în larg?

A.B.: Nu prea te gândeşti. Este ca şi la o meditaţie. Ai trecut de faza în care gândeşti. Te bucuri de natură, te îndepărtezi de plajă, de oameni. Ai atâta spaţiu de gândire că observi natura. Poţi fi la apus de soare, sunt valuri. Poţi să vezi peşti zburători (un banc întreg de peşti mi-a sărit odată în faţă. Arătau ca mii de oglinzi.). Pot apărea şi delfini. De asemenea, poţi folosi kiteul şi ca pe un vehicul. Atingi 30, 40 km/h. Dacă ai apă la tine, poţi sta multe ore pe zi. Este un moment unic, eşti una cu natura, foloseşti vântul şi apa. Eşti ca o frunză plimbată de vânt, doar că te plimbi pe unde vrei tu cu puţină inteligenţă.