(P) Esenţial despre durerile articulare

Află care sunt cele mai frecvente cauze ale durerilor articulare şi ce soluţii există pentru ameliorarea acestora!
  • Publicat:
(P) Esenţial despre durerile articulare

Odată cu trecerea anilor, articulaţiile dau semne că cedează şi duc la apariţia durerilor, care se manifestă în special pe timpul nopţii.

Însă nu doar vârsta e de vină pentru degradarea articulaţiilor, ci şi greutatea în exces, exerciţiile fizice intense sau incorect executate, precum şi alte probleme de sănătate, care pot apărea inclusiv în tinereţe.

Articulaţiile sunt acele formaţiuni care fac legătura între oasele scheletului, făcând posibilă mişcarea. Altfel spus, articulaţiile fac parte din structura noastră de rezistenţă, ele ne permit să ne mişcăm în voie, să ridicăm greutăţi sau să facem diverse mişcări ce implică greutatea propriului corp. Prin urmare, menţinerea sănătăţii sistemului osos şi a celui articular este esenţială pentru buna desfăşurare a vieţii noastre.

Află care sunt cele mai frecvente cauze ale durerilor articulare şi ce soluţii există pentru ameliorarea acestora!

De ce apar durerile articulare?

Durerile articulare se manifestă prin inflamarea unei articulaţii şi producerea senzaţiei de disconfort.


Există numeroase afecţiuni care se manifestă prin dureri articulare, însă cele mai frecvente sunt:

  • Osteoartrita – frecventă în rândul adulţilor cu vârste peste 40 de ani. Are o evoluţie lentă şi afectează îndeosebi articulaţiile mâinilor, încheieturilor, şoldurilor şi genunchilor.
  • Artrita reumatoidă – afectează mai mult femeile şi poate cauza deformarea articulaţiilor în timp;
  • Bursita – caracterizată prin accese de durere, sensibilitate a articulaţiilor şi roşeaţă;
  • Boala lupus;
  • Guta;
  • Infecţii la nivelul oaselor;
  • Fibromialgia;
  • Osteoporoza;
  • Sarcoidoza;
  • Rahitismul.

Greşeli din timpul antrenamentelor care îţi pot afecta articulaţiile

Pe lângă greutatea excesivă şi diferitele afecţiuni care pot duce la deteriorarea articulaţiilor, există şi câteva greşeli care pot suprasolicita articulaţiile.

Modul de execuţie şi tipul exerciţiilor joacă un rol important, pentru că acestea fac diferenţa între un antrenament reuşit şi unul riscant pentru sistemul osteo-articular.

Cel mai des întâlnită greşeală constă în efectuarea exerciţiilor fără încălzire prealabilă. Aceasta are rolul de a pregăti articulaţiile pentru mişcările intense pe care urmează să le faci. La fel de important este şi stretchingul, care ameliorează durerile musculare ce pot duce la un mers incorect şi, astfel, la deteriorarea articulaţiilor.

Ţine cont şi de faptul că intensitatea exerciţiilor nu trebuie să fie maximă. Ia-o treptat, ridică greutăţi care nu îţi forţează articulaţiile şi nu te grăbi să termini antrenamentul în 30 de minute, în loc de 60 de minute, forţându-te la maximum. Rişti să suferi o accidentare şi, foarte probabil, dureri musculare şi articulare greu de îndurat.


Apoi, ai grijă ce tip de încălţăminte porţi! Sunt recomandaţi pantofii sport care oferă susţinere adecvată piciorului, nu tenişii, ghetele sau alte încălţări care ţi se par comode. În timpul alergării, piciorul are nevoie de susţinere, aşa că nu face rabat de la calitate şi achiziţionează-ţi din magazinele de specialitate pantofi sport corespunzători tipului de activitate desfăşurat.

Nu în ultimul rând, informează-te cu privire la tehnicile corecte de execuţie ale exerciţiilor. Dacă nu îţi permiţi un antrenor personal care să îţi arate exact cum se realizează principalele tipuri de exerciţii, urmăreşte clipuri video care te vor lămuri.

Postura incorectă în timpul executării abdomenelor, genuflexiunilor sau flotărilor poate duce la accidentări sau dureri articulare. Aşadar, este important să pui mai mult accent pe corectitudinea executării exerciţiilor decât pe intensitatea acestora.

Ameliorarea şi prevenirea durerile articulare

Unele afecţiuni ce vizează articulaţiile sunt cronice şi nu pot fi vindecate complet. Există însă câteva metode prin care poţi ameliora sau preveni din start durerile de articulaţii. Dacă sunt abordate corect, bolile osoase şi articulare pot fi prevenite, întârziate sau chiar stopate.

Iată câteva măsuri de prevenţie pe care să le pui în aplicare:

1) Consumă alimente bogate în calciu şi adaugă în regimul tău alimentar suplimente cu vitamina D, care are rolul de a îmbunătăţi absorbţia calciului. De asemenea, există în farmacii suplimente care au rolul de a păstra integritatea şi mobilitatea cartilagiilor, cum ar fi cele pe bază de glucozamină, condroitină, acid hialuronic, metilsulfonilmetan, extracte de curcumin şi boswellia.

2) Renunţă la fumat – acest viciu creşte cu 50% riscul de apariţie a osteoporozei;

3) Limitează consumul de alcool şi cafea – acestea îţi reduc cantitatea de calciu din corp;

4) Îmbracă-te adecvat – mai ales în sezonul rece, asigură-te că hainele îţi asigură un confort termic inclusiv la nivelul articulaţiilor mâinilor şi picioarelor;

5) Fă mişcare de cel puţin 3 ori pe săptămână, câte 30-45 de minute.


Iată câteva exemple de exerciţii benefice pentru oase şi articulaţii:

  • Genuflexiuni, fandări, flotări, abdomene şi alte exerciţii care lucrează partea superioară sau cea mediană a corpului;
  • Ridicarea de greutăţi o dată pe săptămână (nu exagera, ridică greutăţi care îţi sunt confortabile şi care nu suprasolicită încheieturile);
  • Yoga este excelentă pentru sistemul osteo-articular – creşte forţa şi flexibilitatea corpului şi densitatea oaselor.

6) Încearcă să dai jos kilogramele în exces, pentru că greutatea îţi afectează articulaţiile coloanei vertebrale lombare şi ale picioarelor.

În perioada 1 noiembrie-30 noiembrie, farmaciile Sensiblu oferă 30% reducere la produsele destinate sistemului osos şi articular. Bucură-te din plin de plimbările în aer liber şi de beneficiile pe care ţi le oferă mişcarea, fără grija durerilor articulare!
 

Urmărește CSID.ro pe Google News