Plouă afară? Cum să te bucuri de orașe și natură indiferent de starea vremii

De ce oare ploii, frigului, vântului, viscolului i se spune în România vreme rea? Nu ar fi mai corect oare să i se spună doar vreme?
  • Publicat:
Plouă afară? Cum să te bucuri de orașe și natură indiferent de starea vremii
Este simplu să iubești ploaia! Iată trucul simplu al nordicilor! Foto: Shutterstock

Una dintre cele mai frecvente discuții în toată lumea, fără excepție, este evident cea despre starea vremii. Uneori, conversațiile sunt foarte intersante – vezi încălzirea globală – alteori acest subiect este abordat doar din politețe, alteori pentru a evita discuții inconfortabile. Însă, o bună parte din oameni, simt mai puțin entuziasm să înceapă o nouă zi sau să dea curs activităților de zi cu zi atunci când plouă. Am aflat câteva dintre trucurile folosite de popoarele din Nordul Europei, unde ploaia face parte cel puțin din meniul săptămânal, dacă nu chiar zilnic în unele perioade.

Atunci când locuiești într-o zonă ploioasă ai două opțiuni: ”iubești ploaia sau iubești ploaia”. Maria C. Are 35 de ani și s-a mutat în Germania de un an. Una dintre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat în primul an a fost să se obișnuiască cu ploaia. Și cu cerul cenușiu, fără pic de senin, care poate dura săptămâni întregi. Mai ales în luna noiembrie. ”Mă simțeam fără energie și pur și simplu am înțeles ce norocoși suntem în România căci ne bucurăm de cer senin și razele soarelui mai tot timpul”.

Copiii se simt bine pe orice tip de vreme dacă sunt îmbrăcați corespunzător

În Țările din Nord rata depresiei este ridicată, iar lipsa soarelui este unul dintre factorii care accentuează stările depresive. Cu toate acestea, vremea trebuie folosită în favoarea noastră, căci timpul trece indiferent cum alegem să-l petrecem. Iar copiii încă de la naștere sunt plimbați afară indiferent de tipul de vreme. Iar la grădinițe, școală la fel. Echipamentul pentru ploaie, cizmulițele de ploaie sunt obligatorii și se păstrează în instituția de învățământ.

Mulți nu se simt confortabil să iasă afară când este frig sau plouă căci nu au haine potrivite

”Cu haine potrivite, te simți bine indiferent de vreme” explică exploratorul Marc V. din Berlin. Așadar, nu mare este mirarea câte haine moderne special destinate vremii ploaise se găsesc în magazine. Și chiar în magazinele second hand. Pelerine de ploaie chic, încălțăminte rezistentă la apă, călduroasă, confortabilă, haine light dar rezistente la vânt, impermeabile și călduroase, pantaloni speciali pentru vremea ploioasă sunt la ordinea zilei. Copiii, adulți, seniori – toți au în garderobă și așa numitele haine de outdoor. Iar natura, orașele arată tot timpul diferit atunci când vremea se schimbă. Să nu accepți ploaia sau frigul ar putea fi echivalent cu neacceptarea întregului caracter al unei persoane la care ții.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult