Povestea lui Dănuţ Simion, campion european şi multiplu medaliat la Naţionale

Dănuţ Simion (32 de ani) a devenit un caz emblematic pentru sportivii români care-şi croiesc un drum în viaţă după retragerea din sport. Multiplu campion naţional la lungime şi medaliat cu aur la Europenele de tineret, fostul atlet a ştiut când să pună stop elanului. S-a retras din activitate fără să clipească, la doar 25 de ani, optând pentru o profesie în care şi câteva dintre calităţile sale motrice – rezistenţa, supleţea sau îndemânarea – i-au deschis uşa spre o structură a statului. Paralele se pot face uşor: dacă în trecut fostul sportiv de la Rapid îşi valorifica forţa, viteza şi detenta sărind peste 8 metri la groapa cu nisip, acum în pregătirile specifice meseriei sale marşează pe alte „acrobaţii”: sărituri de la mare înălţime, sărituri din elicoptere şi încercări de toate soiurile.
Pe scurt, Simion lucrează la Brigada Antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informaţii, cea care asigură intervenţia anti/contrateroristă la nivel naţional, dar şi securitatea aeroportuară pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară, precum şi securitatea zborurilor companiilor româneşti de aviaţie. Sau altfel spus: un tip căruia i-au plăcut acţiunea şi riscul îşi întreţine în continuarea vie pasiunea într-un alt mediu. Într-o zi de iunie nici prea caldă, dar nici prea răcoroasă, Dănuţ Simion a acceptat să vorbească pentru ProSport despre călătoria sa pe stadionul de atletism şi trecerea către o lume în care susţine că şi-a găsit liniştea.

de Andru NENCIU       

“Din oraş am plecat prin clasa a 9-a, dădusem examen, am intrat la mate-fizică. Dar pentru că nişte colegi plecaseră înainte la Câmpulung, printre care şi Bolozan (n.r. – Vasile Bolozan, fost atlet), un prieten de-al meu, n-am mai ţinut legătura cu el. L-au întrebat dacă mai sunt sportivi talentaţi, le-a plăcut de mine, m-au chemat şi m-am dus.
Era singurul liceu cu profil de atletism din ţară, nu ştiam de bani la vârsta aia şi aşa am ajuns la un liceu de profil sportiv. Erau adunaţi din toată zona, în incintă era amplasată o curte mare, cantina, internatul, sala.

Recomandări

Stilul de viaţă al lui John Heiss, sportiv de performanţă

Anca Bucur, pe podium la Fitness Universe Championships din Miami!

Era o viaţă ca la armată: la 6 dimineaţa mă trezeam, apoi ore, masă, antrenament. Noaptea se închidea şi avea grijă de noi un pedagog”. O perioadă de râsu’-plânsu’ în care Simion a învăţat cum să scape de tot felul de capcane puse pe la colţuri de băieţii mai mari, posesorii unor repertoriu de glumiţe de internat.
Când nu banchetuiau până a doua zi, se ţineau de şotii: „La început am stat la ultimul etaj şi îmi era frică să dorm seara pentru că se făceau tot felul de poante nesărate. Am fost cusut de pat, am fost vopsit pe faţă cu cremă de pantofi şi spumă de ras, iar într-o noapte m-am trezit lângă mine cu o cioară moartă! N-aş vrea să trăiască nimeni acea senzaţie. Apoi m-au mutat cu un etaj mai jos, unde erau campionii. Alte aventuri şi pe acolo: am prins pat la geam şi dormeam cu fesul pe cap pentru că se făcea mereu curent din cauza unui geam crăpat„. Cum-necum, Dănuţ parcă era gata de o aventură în Legiunea Străină în urma „torturilor” suportate la Câmpulung, dar a mai pus un pas pe treapta performanţei.

Steaua şi somnul. A dormit într-o magazie. „Nu avea geam, doar o aerisire cu un placaj peste”

Vântul carierei l-a dus apoi în curtea unui club de renume în atletism, un leagăn sportiv în care s-au dezvoltat performeri de soi: CSA Steaua. “De la Câmpulung am ajuns la Steaua. O perioadă am stat la CSŞ 4, într-o cameră între etaje. Practic, era o magazie de depozitare, de 2 metri patraţi şi înaltă de 10 metri, fără geam, doar cu o aerisire cu placaj peste. La un moment dat, am stat chiar cu George Boroi în apartament, actualul şef al clubului. Pe urmă am mai stat cu Alejandro Argudin (n.r. recordmenul României la 400 m garduri) şi cu Adrian Ghioroaie (n.r. – actual antrenor la Universitatea Auburn din Statele Unite)”. Simion şi-a legat destinul însă de CS Rapid, un loc în care i-a fost şi bine, şi rău în acelaşi timp. Ar putea povesti ore în şir despre păţaniile din maioul vişiniu, cum îşi tempera elanul să nu se ciocnească de perete sub tribuna a doua, cum ştia orice copac din Poiana Braşov şi cum îi cunoştea pe toţi cei 101 de câini comunitari pe care-i îndesa ca pe nişte curcani.

„Înainte de Jocurile Olimpice de la Atena venisem la Europenele din Polonia, de la Bydgoszcz, pe locul al treilea cu 8,09 m şi tot nu m-au luat în lotul pentru J.O., deşi din postura de medaliat m-ar fi putut lua. Şi înainte de Jocurile Olimpice din Beijing am sărit la Internaţionale 8,06 m. Cea mai bună performanţă a competiţiei şi barem B pentru Jocurile Olimpice şi tot nu m-au luat” povesteste Dănuţ Simion.

Cum şi de ce ai ajuns de la Rapid la Steaua?

Ajunsese o prietenă de-a mea, Elena Anghelescu, şi iniţial nu m-am dus, nu m-a interesat. Dar ulterior, la Steaua, începusem să progresez, şi am ajuns la Nea Zaharia (n.r. – preşedintele clubului CS Rapid şi antrenor de atletism). Se afla pe final de carieră şi voia sa aiba si el un săritor. M-am dus la Rapid şi din cauză că nu primeam nimic de la Steaua, deşi eram campion. Nici măcar o amărâtă de indemnizaţie. Şi aşa m-am hotărât să fac o schimbare.

Şi săreai acolo?

Să-ţi spun ceva înainte să-ţi răspund. Deşi eram campion şi medaliat la competiţii internaţionale, au fost momente când deveneam copil de mingi la tenis pentru unul sau pentru altul. De sărit acolo… Eu nu prea puteam, fetele mai puteau. Eu nu aveam cum să sar prea mult, pentru că îmi era frică. Dacă întindeam mâna, atingeam tavanul, plus că aveam peretele în faţă. De la prag până la perete erau vreo 7 metri şi un pic, pentru că te mai duci cu picioarele în faţă la lungime. La Rapid agrementul era principal lucru. În fiecare an, la Rapid se serbează ziua clubului. Actualul preşedinte, Vali Ionescu, nu m-a invitat niciodată, deşi am adus şi eu nişte titluri în club, am obţinut nişte performanţe şi mi-am rupt picioarele pe stadion la 30 de grade Celsius când ei stăteau în birou cu aer condiţionat în Poiana Braşov.

Într-un mediu incompatibil cu marea performanţă, Simion a început să simtă pe la 20 de ani şi un pic că bate pasul pe loc. Din cauza infrastructurii şi a lipsei de iniţiativă a unor factori de decizie nu i se întrezărea niciun viitor.

Patina timpului şi-a pus amprenta peste personalitatea băiatului ajuns la Brigada Antitero din cadrul S.R.I. Nu mai comentează cu foc nedreptăţile care i s-au făcut în carieră, dar susţine că a rămas cu un gust sălciu, după aproape două decenii trăite în sport, anotimp de anotimp cu sacul în spinare. „Într-o iarnă sărisem 8,01 m şi nu m-au trimis la Mondiale”, zâmbeşte amar. Vă întrebaţi ce înseamnă un centimetru la o probă tehnică? O fi simplu? Simion dă din cap meditativ şi ezită un moment: „Te poţi antrena ani de zile şi să nu progresezi, e dificil din punct de vedere psihic. Până să ajungi la acest prag de 8 metri te încarci şi negativ. Apoi devine mai uşor: că e 8,05 m, că e 8,10 m… eşti bine văzut dacă sari 8 metri”.

8,37 m e recordul naţional la lungime: Bogdan Tudor (Bad Cannstatd 9 iulie 1995)

8,50 m e recordul mondial al sezonului la lungime: Jeff Henderson, Statele Unite (Walnut 18 aprilie)

8,95 m e recordul mondial la lungime: Mike Powell, Statele Unite (Tokyo 1991)

8,20 m e recordul personal al lui Dănuţ Simion (Bucureşti 2003)

Citeşte continuarea interviului cu fostul campion Dănuţ Simion pe www.prosport.ro.