Nu mai este un secret pentru nimeni că ouăle de casă au o mulțime de beneficii pentru sănătate. Însă pe lângă acest aspect, sunt anumite lucruri la care probabil te-ai gândit când te-ai uitat cu atenție, dar nu le-ai găsit un răspuns. De exemplu, codul marcat de pe ouă. Ce reprezintă acesta, mai exact?
Citește și: Ouă albe sau maro: care sunt mai bune?
Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe fiecare ou trebuie să fie aplicate, prin ştanţare, următoarele informaţii, în ordinea de mai jos.
Sistemul de creştere al găinilor, este reprezentat de o cifre de la 0 la 3, astfel:
La care se adaugă:
Totodată, se aplică, tot prin ştanţare, pe fiecare ou, dată durabilităţii minimale (DDM), care este dată până la care ouăle pot fi consumate.
Dată durabilităţii minimale trebuie fixată la mai puţîn de 28 de zile după dată ouatului. Cele două categorii de informaţii se aplică pe fiecare ou supus comercializării, potrivit Omofom.com.
Potrivit specialiștilor, cu cât cerealele din hrană găinilor conțin mai mulți pigmenți galbeni şi portocalii, cu atât gălbenușul oului va fi mai închis la culoare.
Mai mult, culorile unui ou variază odată cu vârsta, dar sunt influențate și de alți factori. De pildă, dacă albușul prezintă urme albe că de nori atunci, oul este foarte proaspăt. Albușul transparent și clar ne avertizează că oul e „vechi“, iar culoarea roz sau luciul arată că oul a fost afectat și el NU mai trebuie consumat.
Citește și: 3 metode prin care să îți dai seama că ouăle sunt stricate sau vechi, fără să le spargi