Gabriel, băiețelul de 3 ani aruncat de mama lui pe geam, și-a revenit din comă. Care au fost primele cuvinte ale copilului

  • Publicat:
Gabriel, băiețelul de 3 ani aruncat de mama lui pe geam, și-a revenit din comă. Care au fost primele cuvinte ale copilului
Sursa foto: Facebook

Gabriel, băiatul de 3 ani aruncat pe geam de propria mamă, luna trecută, a deschis ochii, după aproape o lună în care a stat în comă. Copilul este internat în prezent la Spitalul Sfânta Maria din Iași, dar urmează să fie transferat cât de curând la Centrul de recuperare neuromotorie din București.

Mama copilului este în arest pentru 30 de zile, acuzată de violență în familie, omor și tentativă de omor, după ce s-a aruncat de la fereastra unui hotel din Botoșani împreună cu cei doi copii, Vladimir (2 ani) și Gabriel (3 ani).

Mesajul mamei criminale: Voi toţi m-aţi luat de fraieră

Înainte de a recurge la acest gest extrem, femeia ar fi trimis un mesaj soțului ei în care i-ar fi spus că îi pare rău pentru copii, pentru că ei nu au nicio vină.

„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scapăt de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani, că am înțeles că asta era marea ta problemă. Îţi doresc ca toţi banii pe care o să îi ai de acum să îi păstrezi să ţii pui pe pipet… că niciodată nu ţi-au ajuns… regret tot ce am făcut cu tine până acum şi regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era că voiam să scap de acasă… atât. Cel mai rău îmi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio! Eu am încercat să fac totul pentru voi (tu, mama, tata şi etc etc), am lăsat copiii fără jucării sau haine sau altele ca să aibă toţi şi voi toţi m-aţi luat de fraieră”, a scris femeia.

Primele cuvinte ale copilașului: Papa, Tata

Gabriel a fost detubat de medicii de la Spitalul Sfânta Maria din Iași chiar de ziua lui de naștere.

„Starea pacientului acum este ameliorată. Este detubat, respiră singur, nu este ventilat mecanic, stabil hemodinamic, reacționează la stimuli. Verbalizează câteva cuvinte cu tatăl. Tatăl a fost emoționat pentru că copilul i-a cerut mâncare, a spus papa ceea ce înseamnă un pas înainte”, a declarat Alina Belu, managerul spitalului.

Inițial, medicii erau foarte rezervați în ceea ce privește starea micuțului, deoarece „traumatismul a fost extrem de sever cu cădere de la înălțime. Dar având în vedere că în fiecare zi copiii noștri ne surprind și au puterea să învingă orice durere și orice prognostic rezervat, acest copil ne-a demonstrat că există speranță și energie acolo unde nu avem noi o speranță”, a adăugat managerul.

Tatăl lui Gabriel a fost devastat când a primit vestea că celălalt fiu al său a decedat, dar și-a găsit alinarea în cuvintele rostite prima dată de băiețel, după ce a ieșit din comă.

Nu mă așteptam, am fost la el, am stat internat cu el câteva zile și a început așa dintr-odată să vorbească, să spună câteva cuvinte, cum vorbea el în limba lui. Că nu vorbea destul de clar. Prima dată a spus papa și tata”, povesteşte Alexandru Babii.

Chiar dacă recuperarea copilului nu va fi deloc ușoară, spun medicii, tatăl lui Gabriel a declarat că va face tot ce îi stă în putință pentru a-i oferi copilului o viață normală.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: