La jumătatea lunii iulie, a avut loc la Therme Bucureşti conferinţa ”What’s HOT, Doc?”, organizată de CSID.RO, una dintre cele mai accesate platforme de lifestyle sănătos din România. Cei trei invitaţi au fost Dr. Adriana Carmen Necula – medic specialist dermatolog în cadrul Medicover, Armando Lungu – Personal Trainer & Fitness Instructor şi Cosmin Cîrîc – Wellness Manager Therme.
Evenimentul a fost moderat de Beatrice Osanu – redactor-şef CSID şi Bianca Poptean – senior editor CSID şi i-a avut ca parteneri pe Gerovital (Farmec), Fitbit, Clineo şi 7th Heaven. La finalul evenimentului, participanţii au primit cadouri constând în produse de beauty şi igienă, dar şi o sesiune de wellness la Therme.
Alături de importanţa îngrijirii pielii, una dintre temele abordate în cadrul conferinţei a fost cea legată de menţinerea unui stil de viaţă sănătos de-a lungul verii, presarate cu vacanţe şi tentaţii culinare de tot felul. Prezent la eveniment, instructorul de fitness Armando Lungu dezvăluie în materialul video reţeta pe care o aplică clienţilor săi pentru a-i motiva să nu se îngraşe în vacanţă!