Dr. Valeria Herdea: soluţii anti durere la copii VIDEO în cadrul evenimentului „Mama şi copilul” 2

Medicul primar medicină de familie Valeria Herdea descrie soluţiile analgezice de ultimă generaţie destinate copiilor pentru ca aceştia să accepte mai uşor tratamentele medicale.
  • Publicat:

Unul dintre subiectele abordate pe scena de la Cinema Pro, în cadrul celei de-a doua ediţii a conferinţelor „Mama şi copilul”, organizate de „Ce se întâmplă, doctore?”, a fost teama de durere a micuţilor în timpul injecţiilor, vaccinărilor sau al altor terapii medicale.

Pentru a combate frica de doctor, există soluţii simple, la îndemână, una dintre acestea fiind şi cea descrisă în materialul video de către dr. Valeria Herdea, medic prima medicină de familie, unul dintre speakerii conferinţei organizate de www.csid.ro.

Partenerul gold al evenimentului „Mama şi copilul”, organizat de „Ce se întâmplă, doctore?”, a fost Lidl, iar cel silver Nestle Health Science. De asemenea, unul dintre sponsori a fost şi Romaqua Group Borsec. Ce-a de-a doua ediţie „Mama şi copilul”, organizată de „Ce se întâmplă, doctore?”, a fost realizată cu sprijinul Scandinavian Design House (Bo Concept ne-a asigurat mobilierul), Olga Gudynn International SchoolHumanitasNutrivitaBlu Party şi Small Academy.

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandări: