Cei mai periculoși aditivi pentru sănătatea copiilor. Se găsesc în multe produse alimentare!

Am întocmit o listă cu cei mai periculoși aditivi pentru sănătatea copiilor. Citiți etichetele când mergeți la cumpărături!
  • Publicat:
Cei mai periculoși aditivi pentru sănătatea copiilor. Se găsesc în multe produse alimentare!
Foto: Shutterstock

Ingredientele dubioase din produsele alimentare nu sunt tocmai ce are nevoie copilul în plin proces de creştere. Legumele, fructele, carnea, lactatele sunt alimente de bază care nu trebuie să lipsească din alimentaţia unui copil.

Însă ce ne facem cu părinţii care îşi răsplătesc copiii cuminţi cu cremwurşti, dulciuri, chipsuri și sucuri, aceste alimente și băuturi „bau-bau” de care doctorii ne tot spun să ne ferim, dar de care cu greu ne despărţim, din cauza aditivilor care le modifică gustul astfel încât să ni se pară nemaipomenit?

Prin urmare, dragi părinţi, am întocmit o listă cu cei mai periculoşi aditivi pentru sănătatea copiilor voştri, de care vă recomandăm să ţineţi cont data viitoare când mergeţi la cumpărături.

De ce sunt folosiți aditivi în alimente

Aditivii alimentari sunt substanţe chimice naturale sau artificiale, adăugate în produsele alimentare cu scopul de a menţine prospeţimea, calitatea, aspectul, textura, mirosul şi gustul acestora.

De exemplu, coloranţii alimentari se adaugă pentru a face alimentele mai atrăgătoare pentru copii. Aromele, îndulcitorii şi acidul îmbunătăţesc gustul, gumele vâscoase sunt utilizate pentru a modela textura şi consistenţa alimentelor pe bază de apă iar emulgatorii netezesc textura unor alimente precum îngheţata sau maioneza.

Există peste 3.000 de aditivi alimentari care pot avea efecte periculoase asupra fiecărui individ. Dacă o persoană observă simptome de la doar câteva miligrame din astfel de aditivi, la unii simptomele lipsesc cu desăvârşire, prin urmare, efectele adverse ale acestora nu se cunosc pe deplin şi pe termen lung.

Lista de aditivi periculoși pentru copii

Iată lista aditivilor pe care ar trebui să îi ocoliţi când cumpăraţi mâncare pentru cei mici şi care sunt efecte adverse ale acestor substanţe:

  • Azotat de potasiu (pottasium nitrate)

Este un aditiv care conferă cărnii culoarea roşu aprins . Consumat în exces, acesta poate provoca cianoză, o afecţiune în care celulele normale roşii din sânge sunt oxidate şi astfel duce la apariţia modificărilor celulare. Odată ce nitraţii se combină cu amine sau amide care se găsesc în alimentele bogate în proteine, se vor forma nitrozaminele, substanţe chimice care determină apariţia cancerului, după cum arată multe studii realizate pe această temă.

  • Bromat de potasiu (potassium bromate)

Este un aditiv folosit pentru creşterea în volum a pâinii, care în multe ţări a fost deja interzis deoarece ar cauza apariţia cancerului de colon. De asemenea, oamenii de ştiinţă au demonstrat că această substanţă poate cauza otrăvirea rinichilor, scăderea drastică a tensiunii arteriale şi incapacitatea corpului de a asimila potasiu. Aşadar, atunci când cumpăraţi pâine, fiţi foarte atenţi la etichete şi evitaţi cu orice preţ sortimentele care conţin bromat  sau derivate ale acestei substanţe.

  • Tartrazină

Este un colorant alimentar galben folosit frecvent în sucuri, îngheţată şi snacksuri. Studiile au arătat că acesta se face vinovat de reacţii alergice în rândul copiilor şi un risc crescut de astm.

  • Glutamat monosodic (monosodium glutamate)

Este o substanţă despre care am discutat pe larg într-un alt articol şi care este folosită pentru a îmbunătăţi gustul alimentelor. Aceasta este recunoscută pentru capacitatea sa de a da dependenţă şi pentru efecte adverse precum palpitaţii, dureri de cap şi migrene.

  • Sudan I, II și IV (Scarlet Red)

Sunt aditivi folosiţi în pudra de chilli, curry sau boia, pentru o culoare mai intensă. Acestea sunt clasificate ca fiind cancerigene de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

  • Albastru 1, 2, verde 3, roșu 3

Testele de laborator arată că aceşti coloranţi pot avea efect cancerigen. Deşi studiile nu sunt destul de clare în privinţa efectelor adverse ale acestora asupra oamenilor, este recomandată evitarea sau limitarea consumului de produse în compoziţia cărora s-au folosit coloranţi artificiali.

  • Acesulfam de potasiu 

Este un îndulcitor artificial folosit în special în industria băuturilor răcoritoare, care s-a dovedit a avea efect cancerigen în cazul animalelor de laborator. Deşi această substanţă nu este interzisă, evitarea sau limitarea consumului de alimente şi băuturi care o conţin sunt recomandate de către specialişti.

Cum vă protejaţi copiii de aditivii nocivi

  • Fiţi critic atunci când cumpăraţi alimente procesate sau ambalate şi citiţi întotdeauna etichetele
  • În loc să cumpăraţi conserve şi semipreparate, alegeţi să gătiţi acasă, din ingrediente proaspete
  • Încurajaţi copilul să consume cât mai multă apă, pentru a favoriza eliminarea toxinelor şi a produselor chimice din organism
  • În cazul în care copilul tânjeşte după alimente gustoase, dar bogate în conservanţi şi aditivi nocivi, oferiţi-i o alternativă sănătoasă (dulciuri făcute în casă, sandvişuri haioase, legume şi fructe într-o formă atrăgătoare etc.)
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult