Suplimentele pentru imunitate au fost create pentru a remedia carenţele de nutrienţi din organism. Însă, în anumite situaţii, suplimentele alimentare pot duce la efecte adverse pentru organism.
Cea mai bună metodă de a fi sănătoşi este prin menţinerea unui sistem imunitar care să funcţioneze corect. Iar acest lucru se obține în primul rând printr-o alimentație corectă, ajustată uneori prin administrare de suplimente.
Dr. Pop Anca Lucia, medic specialist în medicina de familie şi doctor în știinţe medicale, ne spune cum putem proteja imunitatea copiilor.
Imunitatea reprezintă sistemul propriu de apărare al organismului, prin care acesta recunoaşte entităţile străine cu care intră în contact direct, pe care le neutralizează – ca diferite de entităţile proprii, pe care le tolerează.
Există două momente-cheie în apărarea imună:
Din toate aceste mecanisme de apărare imună, organismul copilului se naşte doar cu:
La naştere sistemul imun al copilului este imatur, se formează progresiv, prin dezvoltarea naturală a acestuia, în paralel cu procesul de recunoaştere imună prin contact cu mediul extern, formându-se astfel sistemul imun secundar, compus din Imunoglobuline proprii produse de Limfocitele B proprii şi din limfocite T competente (mature, dezvoltate).
Acest proces durează până la vârsta şcolară, iar până atunci copilul trebuie protejat în aşa fel încât sistemul său imun în plină dezvoltare să facă faţă contactului permanent cu diferiţi germeni.
Păstrarea unei igiene corecte a mediului în care trăieşte copilul – o bună igienă personală a copilului şi a persoanelor cu care intră în contact; izolarea copilului în perioade de boală de restul familiei sau retragerea din comunitate (copilul nu mai merge la grădiniţă, şcoală câteva zile).
Evitaţi expunerea celorlalţi membri ai familiei sau comunităţii prin reguli simple de igienă – spălarea mâinilor, folosirea corectă a batistei, comportament la tuse sau strănut şi schimbarea periuţei de dinţi.
Evitaţi fumatul pasiv al copiilor. Copii sunt mai sensibili la cele 4.000 de toxine din fumul de ţigară pentru că sistemul de detoxifiere naturală a copilului este mai puţin dezvoltat, iar frecvenţa respiratorie la copii este mai mare faţă de adult.
Fumul de ţigară imobilizează cilii bronşici ce mătură afară, în permanenţă, germenii din tractul respirator. În prezenţa fumului de ţigară în casă, răcelile copiilor se complică mai des şi durează mai mult. În plus, este afectată dezvoltarea intelectuală a copiilor. Cruţaţi copiii, fumaţi în afara casei, dacă nu puteţi renunţa la fumat.
Somnul asigură un proces accelerat de reparaţie a organismului, copilul trebuie să doarmă minimum 8-10 ore pe zi (începând cu 14-16 ore de la naştere).
Activitatea fizică – de preferat în aer liber şi în familie, este esenţială pentru păstrarea vitalităţii organismului. Activitatea fizică regulată creşte eficienţa celulelor Natural Killer (NK). Copilul nu trebuie izolat în casă la orice adiere de vânt.
Stabilitate psihoemoţională – poate fi obţinută printr-o rutină corectă şi un bun exemplu din partea familiei.
O atmosferă calmă, lipsită de conflict, asigură un aparat imun mai puternic. Recent sunt recomandate de specialiştii din universităţi reputate exerciţii de prezenţă conştientă, de capacitate specială a atenţiei, respectiv abordare pozitivă, amănunţită a mediului intern sau extern, derivate din tehnicile meditaţiei.
Alimentaţie corectă şi echilibrată – pe cât posibil, dacă sănătatea mamei şi copilului permit, pentru a transfera pe o durată cât mai mare de timp molecule ale sistemului imun al mamei din lapte, copilul trebuie alăptat la sân.
Alimentaţia diversificată trebuie să conţină o cantitate corespunzătoare de nutrienţi (vitamine, minerale, fitonutrienţi) pentru vârsta copilului. Se foloseşte termenul de „a mânca după culorile curcubeului”. Aportul de apă trebuie să fie corespunzător vârstei, de la 100 mL/kg corp pe zi până la 3 ani, la 80-60 mL/kg corp peste 3 ani.
Suplimentele alimentare – aceste alimente concentrate care aduc suplimentar nutrienţi în organism, se pot recomanda fără prescripţie medicală pornind de la premisele:
De regulă părinţii administrează suplimente copiilor fără o recomandare medicală, de aceea vă recomand să cereţi sfatul medicului sau farmacistului când şi cât timp poţi administra suplimentele copilului pentru a avea efect.
Administrarea suplimentelor alimentare la copilul sub un an, sub formă de picături sau prin formule de lapte speciale, se va face însă numai cu recomandarea medicului. Dacă se respectă regulile de igienă şi dietă de mai sus, copilul va putea susţine lupta cu germenii de mediu în timp ce îşi formează sistemul imun, fără a se suplimenta.
Dacă suntem siguri că nu are predispoziţie la alergii, îi puteţi administra copilului ulei de peşte sau produse apicole (miere, propolis, polen, lăptişor de matcă), suplimentare de Zinc (cu rol dovedit în susţinerea sistemului imun), suplimentare cu extracte de lapte (colostru cu conţinut de Imunoglobuline din lapte de vacă), suplimente cu lactoferină (cu rol bacteriostatic) sau pre şi probiotice din iaurt sau pulbere, toate acestea cu avizul medicului şi al farmacistului.
Se mai recomandă extracte de echinaceea, fructe de soc, cătină, usturoi, ceapă, piper, oregano, rozmarin, cimbru, pin, chimen negru, ghimbir, hrean, muştar. Pentru susţinerea de fond se pot recomanda multivitamine şi minerale, de preferinţă de origine naturală şi fără excipienţi artificiali.
Suplimentele alimentare au fost create pentru a remedia carenţele de nutrienţi din organism. Însă, în anumite situaţii, suplimentele alimentare pot duce la efecte adverse pentru organism:
Contraindicaţii: principii active cu potenţial toxic prin supradozare la copil sau adulţi cu ingrediente toxice (consum de ceai de anason stelat chinezesc (Illicium verum) adulterat cu ceai de anason stelat japonez (illicium anisatum) – alterări neurologice la 7 copii (Ludlow 2004) sau prin acumulare (argint coloidal cu risc de argirism);
Precauţii: excipienţi cu siguranţă incertă la copil – coloranţi, îndulcitori, conservanţi, aromatizanţi de sinteză – fac preţul accesibil şi dau culori, arome, gust tentant, dar periculos pentru copil prin acumulare.
Toate principiile active enunţate mai sus pot fi administrate în siguranţă dacă sunt de provenienţă alimentară şi nu declanşează alergie. În forma concentrată, se vor administra conform recomandărilor valorilor nutriţionale de referinţă şi a datelor din prospectul produsului, fiind preparate cu diferite concentraţii de principii active. Cele mai concentrate şi sigure forme sunt cele cu grad farmaceutic (extracte standardizate).
Întrebaţi farmacistul sau medicul când utilizaţi un supliment alimentar, tratamente cu plante sau alte remedii naturale. Toate acestea pot interacţiona între ele sau cu medicamentele. Atenţie la calitatea şi provenienţa producţiei!