Am un adolescent. Cum îl educ?

Nu mă ascultă, nu vorbeşte cu mine, e obraznic! Gândiţi astfel despre adolescentul care vă face zile fripte în fiecare zi? Li se întâmplă tuturor părinţilor care au copii cu vârste între 12 şi 18 ani. Nu e o consolare, dar ca să treceţi cu bine de această perioadă, aveţi nevoie de un… manual de utilizare.

Centrul din creier de care depind relaţiile sociale este perfect dezvoltat în jurul vârstei de 24 de ani. Aşadar, în adolescenţă vorbim despre un creier care nu mai aparţine unui copil, ci e în plină dezvoltare şi, în plus, bombardat de hormoni care îi pot perturba activitatea.

Dar nu înseamnă că până la 24 de ani, copilul şi adolescentul nu au nici o responsabilitate. |i responzabilizaţi din copilărie şi continuaţi cu adolescenţa dacă îi învăţaţi să ofere atât sentimente, cât şi parte din lucrurile care le sunt destinate.

Recomandări

Evită să-ţi mai minţi copilul când are mai mult de 10 ani

Învaţă-ţi copilul să aprecieze valoarea banilor

Pe de altă parte, hormonii din adolescenţă vor determina o proastă imagine în oglindă, dar şi crize de furie şi labilitate emoţională. E momentul să le comunicaţi că, din cauza hormonilor, nu le place cum arată şi au un echilibru psihic precar, dar că, odată cu înaintarea în vârstă, aceste stări vor trece de la sine.

Mai mult, hormonii de creştere aflaţi în cantitate mare în corpul adolescentului stimulează lipoliza, adică arderea grăsimilor. Aşa se explică cum cei mai mulţi copii care au o alimentaţie corectă cresc în înălţime şi slăbesc.

Este un proces care se încadrează în normalitate, aşadar nu îi forţaţi inutil să mănânce şi comunicaţi-le, dacă nu-şi iubesc nici corpul, şi aceste informaţii. 

Şi, totuşi, cum mă comport ca părinte?

E inutil să-i spuneţi unui adolescent să nu mai stea cu orele în oglindă, să respecte programul făcut de adulţi, să mănânce ce îi puneţi în farfurie. Vă va băga în seamă doar când va avea nevoie de bani şi cam atât.

În principiu, adolescenţii nu vor să comunice cu părinţii pentru că au senzaţia că nu sunt înţeleşi, că părinţii nu sunt de acord cu ideile lor sau pentru că se tem de reacţia pe care ar putea-o avea la aflarea unor detalii din viaţa lor.

Dar atât voi ca părinţi aveţi nevoie de comunicare, cât şi ei, adolescenţii, au nevoie de sprijin şi de cineva care să-i înţeleagă. Abandonul şi reprimarea sunt, de obicei, metodele adoptate de către adolescent în conflictul dintre generaţii.

Dacă pleacă supărat, nu vorbeşte sau spune că vă urăşte se numeşte abandon.

Dacă e nepăsător şi se poartă de parcă nu ar avea nici o problemă se numeşte reprimare. Din ambele situaţii se iese prin compromis. Negociaţi ce vrea el să dea, ce vreţi voi să daţi. Deci îi comunicaţi să facă eforturi să ia o notă onorabilă ca să-l lăsaţi în club cu prietenii, unde ar putea să stea până dimineaţă.

Dacă ajungeţi într-un conflict, îi comunicaţi că fiecare trebuie să aibă de câştigat şi că trebuie să staţi la masa negocierilor. În felul acesta, iniţiaţi comunicarea cu propriul vostru copil.

De cele mai multe ori, acesta nu va refuza să vorbească. {i când începeţi să vorbiţi la liber, spune-i printre altele: “Ce te deranjează la mine? Poate putem să facem ceva”. De fapt, important este să-i comunicaţi prin orice metodă că sunteţi egali şi că trebuie să vă trataţi reciproc ca doi adulţi. Este momentul ca părinţii să renunţe să comunice predominant: “Nu ai voie să faci aia”, “Mănâncă ce-ţi dau”, “Fă ce spun”. Apoi
aşezaţi-vă confortabil la masa negocierilor, aşa cum se întâmplă în toate celelalte relaţii pe care le aveţi în societate.

Lecţia de sex

O altă discuţie care vă apropie ca adulţi priveşte relaţiile sexule. Un studiu recent arată că adolescenţii, în marea lor majoritate, şi-ar dori să afle înformaţii corecte despre sex de la proprii părinţi.

Din păcare, cei mai mulţi părinţi pică examenul comunicării în acest domeniu. Spre exemplu, unei fete nu îi spuneţi că nu are voie să facă sex până la 18 ani.

Îi explicaţi mai degrabă că, până la 18 ani, tot aparatul genital, dar şi partea din creier care îl comandă, nu sunt dezvoltate. Iar relaţiile sexuale iniţiate prea devreme perturbă acest echilibru şi determină traume locale care, peste ani, pot favoriza apariţia unui cancer genital. Iar unui băiat în loc să-i spuneţi să nu umble din floare în floare, mai bine i-aţi explica cum se foloseşte corect un prezervativ ca să nu aibă probleme. 

Hamburger egal diabet

Un alt aspect important de discutat priveşte alimentaţia. Cei mai mulţi preferă mâncarea extrem de procesată şi consumată în compania prietenilor. Aceasta în defavoarea mâncării de acasă.

Şi ce puteţi să-i spuneţi? “Nu mânca dulciuri, nu mânca pâine albă şi nu bea sucuri carbogazoase?!” Par interdicţii dure dacă le comunicaţi unui adolescent. Aşadar, în loc de restricţiile pe care, cel mai probabil nu le va băga în seamă, daţi-i informaţii clare despre modificările fiziologice din corpul lui.

Adolescenţa este vârsta rezistenţei fiziologice la insulină, fază premergătoare diabetului zaharat. Iar explicaţia constă în mărirea cantităţii hormonilor de creştere.

Deci îi comunicaţi că e predispus la diabet tot din cauza hormonilor în loc să-I interziceţi să consume hamburgeri sau chipsuri. Iar ca să-l determinaţi să mănânce proteine de calitate din carne, ouă, lactate fermentate îi comunicaţi că altfel nu creşte. De ce? Hormonii de creştere care se sintetizează în cantitate mare sub acţiunea hormonilor sexuali stimulează sinteza proteinelor. Rezultă creşterea oaselor, a muşchilor şi organelor.

Aşadar, îi spuneţi că, dacă vrea să crească mai mult de 15 centimetri în adolescentţă, proteinele sunt obligatorii şi ele nu se combină cu pâine, sosuri cu zahăr, aşa cum se regăsesc în shaorma, ci se combină doar cu legume.