Bianca Mereuţă: de ce e important să le citim copiilor încă de mici

Nu stăm deloc bine la capitolul educaţie, iar dacă menţionăm analfabetismul funcţional suntem cu siguranţă codaşii Europei. Fiecare părinte îşi doreşte să-i ofere copilului o educaţie pe măsură, iar lucrurile măreţe se fac încă din primii ani de viaţă. Dar de unde începem? Dragostea pentru carte se poate naşte încă din momentul în care cel mic se află în pântec, iar lectura reprezintă, de fapt, o punte în relaţia părinte-copil. Am stat de vorbă cu Bianca Mereuţă, ”vinovatul” din spatele comunităţii ”Ce le citim copiilor”, comunitate care a luat naştere din dorinţa de a deveni o sursă de inspiraţie şi ajutor pentru părinţii care-şi doresc ca la baza educaţiei copiilor lor să se afle cartea.

Ce le citim copiilor: începuturi, prezent şi planuri de viitor

CSID: Cum ai reuşit să construieşti o comunitate atât de mare şi care sunt motivele pentru care crezi că oamenii intră şi rămân în grup?

Bianca Mereuţă: Prin muncă, perseverenţă şi creativitate. Colaboratorii şi cei care mă cunosc îndeaproape ştiu despre mine că sunt o susţinătoare a efortului depus constant şi riguros pentru a reuşi, şi totodată, o mare iubitoare a ideilor speciale, venite cu zâmbet şi cu bucurie în urma unei cercetări minuţioase integratoare în diverse domenii.

Recomandări

HOROSCOP 2020: an excelent pe plan sentimental pentru nativul Rac, câştiguri materiale pentru Fecioară

Limbricii la copii: cauze, simpome şi tratament

Acum aproape zece ani, un colaborator din afara României spunea despre mine că sunt un om cu totul aparte în relaţia cu munca, organizarea şi privirea integrată asupra ideilor şi proceselor. Atunci făceam comunicare şi marketing pentru business-uri din diverse domenii de activitate.

Ce le citim copiilor a venit după ce am devenit mamă. Eram o mamă în căutare de bună educaţie pentru copilul său şi, totodată, o mamă care avea cunoştinţe temeinice de imagine şi imaginar, de analiză de imagine, experienţă în construcţia de imagine, de branding. Acum 7 ani, piaţa de carte din România, la nivel de calitate şi valoare a unui concept integrat şi închegat de pus în faţa copilului era săracă. Când băieţelul meu avea sub doi ani am început o cercetare minuţioasă a multiplelor ramificaţii ale modului în care educaţia formală şi non-formală făcută cu empatie şi blândeţe creşte oameni buni şi am ajuns la concluzia că din orice unghi am privi, orice metoda de învăţare ne-ar surâde, nu putem să ne educăm copiii fără carte. În orice mod ne dorim să ne creştem copiii, la un moment dat, ei vor ajunge în contact cu cartea. Şi pentru ca aceasta să nu le displacă, să nu o vadă ca pe o povară şi să vadă învăţarea ca pe un proces continuu de dezvoltare a propriei fiinţe pe tot parcursul vieţii, e mare nevoie ca ei să ajungă într-o bună relaţie, într-o strânsă prietenie cu cartea, e nevoie să o considere acel ceva care le dă răspunsul la căutările lor. Pentru ca toate acestea să se intâmple, însă, e nevoie de timp şi de un moment al începutului creării unei astfel de relaţii.

Aşa că, fiind sigură că acel moment de început este perioada în care copilul are contact cu lumea, cu viaţa, m-am pus pe studiat. Am studiat pentru început cercetări cu privire la importanţa aducerii cărţii în viaţa copiilor încă de la naştere, apoi site-uri ale şcolilor mari de ilustraţie din lume, ale facultăţilor de litere, site-uri ale celor mai importante organizaţii care acordă premii în cartea pentru copii în lume, compendii cu cei mai importanţi creatori de carte pentru copii, site-uri de specialitate şi site-uri ale bloggerilor internaţionali din domeniu. De acolo am intrat într-o lume nebănuit de frumoasă, în camerele marilor scriitori ai lumii şi în atelierele celor mai sensibili sau speciali ilustratori. Am fost la târguri internaţionale de carte pentru copii, mi-am adus acasă o intreagă bibliotecă de specialitate şi am învăţat enorm. A fost o cercetare nebănuit de inspiraţională şi, totodată, vindecătoare şi revelatoare chiar pentru mine însămi.  De acum aproape şapte ani am descoperit că bunele cărţi pentru copii sunt acelea care transmit mesaje profunde şi adulţilor, iar superba ilustraţie, aceea care îţi cultivă întelegerea frumosului este şi aceea pe care o poţi privi ca pe o operă de artă în miniatură. Acestea sunt cărţile care cresc copii întregi şi sunt material suport în orice sistem educaţional.

Aşa că, la inceput, fără un plan în minte, după ce adusesem la mine acasă de prin lume peste 1500 de astfel de cărţi, am creat grupul Ce le citim copiilor şi am început să scriu acolo despre aceste cărţi.  Frumuseţea acestor cărţi şi modul în care eu credeam în ele consider că au atras primii părinţi. Apoi, în mai puţin de două luni erau deja câteva mii de părinţi şi organic am tot crescut. Consider că am venit cu acest mesaj frumos despre binele pe care îl aduce cartea în viaţa unui omuleţ mic care creşte mare şi pe o mare nevoie de informare a părinţilor despre lucruri sustenabile şi bune. Abia după ce eram deja spre zece mii de oameni în comunitate, am început să studiez ce se întâmplă în mediul editoral din România, cât de puţin se cumpără carte, cât de scăzut este accesul la carte bună, din pricina veniturilor mici şi m-am gândit ce să fac pentru a ajuta părinţii să acceseze cartea selectată bună din piaţa de la noi, la preţuri foarte bune şi editurile să îşi recupereze cât mai repede banii din piaţă. Aşa că, am devenit un mijlocitor între edituri şi părinţi, si tot mai multe cadre didactice căutătoare de carte bună, selectând şi negociind cele mai bune preţuri pentru părinţi şi aducând cartea în comunitate.

Am creat comunitatea în octombrie 2015. La început, pentru mai bine de doi ani, am făcut muncă voluntară cu un volum foarte mare de informare şi diseminare, chiar cu gestionare de comenzi comune de cărţi pe care le trimiteam în ţară sau mă duceam cu ele în braţe să le distribui în parcările hipermarketurilor, ori direct acasă la uşa părinţilor, aici, în Cluj. Unii apreciau, alţii mă priveau cu suspiciune (dar dornici totuşi să primească cărtile bune), neînţelegând motivaţia mea.  Eu făceam însă totul cu gândul de a restabili poziţia cărţii bune şi de a o aduce în viaţa copiilor. Totul voluntar. Apoi, în jurul meu, în comunitate au venit câţiva oameni frumoşi care acum sunt moderatori. S-au ales singuri şi mai vin. Mai apoi am creat, la Floreşti, lângă Cluj, biblioteca Ce le citim copiilor (în 2016, de 1 iunie) unde am adus peste 9000 de cărţi unice pentru copii, cele mai frumoase din lume. Această bibliotecă funcţionează gratuit, deşi este una privată. De fapt, nu este chiar o bibliotecă, ci un mediu de lectură unde eu le citesc poveşti copiilor sau am invitaţi care vin şi citim împreună după un program anunţat în prealabil în comunitate.  Această bibliotecă este cea mai mare bibliotecă privată pentru copii din România. Anul trecut, în martie, am creat asociaţia Versus şi de atunci editurile au dorit să contribuie cu un procent din vânzările din comunitate pentru programele pe care noi le dezvoltăm. Aici deja putem începe o altă poveste lungă.

Cred că cei care sunt în comunitate râmăn pentru că găsesc aici răspunsuri la ceea ce caută. Cărţi foarte bune la preţuri foarte, foarte bune, o moderare şi administrare echilibrate, un mediu neconflictual, valori comune pe care le împărtăşim, dorinţa de a ne creşte copiii iubitori de carte, accesul la noutăţile editoriale cele mai valoroase din lume. În plus, împreună, în comunitate, contribuim la a sprijini proiecte, la a dărui, la a învăţa. Suntem aici cu toţii, prezenţi şi doritori de a face mult bine pentru copii.

CSID: Care este schimbarea pe care crezi că această comunitate a adus-o în rândul membrilor săi? Ce impact ţi-ai propus să ai asupra acestora?

Bianca Mereuţă: Ce le citim copiilor a fost şi este locul unde adulţii găsesc un suport în creşterea copilului şi sunt consiliaţi cu blândeţe, unde le sunt validate alegerile sau sunt îndrumaţi spre alegeri mai bune. Este spaţiul unde găsesc cele mai bune cărţi pentru copii la preţuri excelente, uneori chiar în exclusivitate, este locul unde ne impulsionăm unii pe alţii să citim mai mult şi să le citim mai mult copiilor. Ce le citim copiilor a devenit şi locul de unde educatori, învăţători şi profesori cu mentalitate deschisă îşi caută informaţii pentru a le-o aduce copiilor la clasă.

În privinţa mediului editorial, schimbarea este mare. Ce le citim copiilor este singurul loc din România unde cartea bună pentru copii, cartea în care eu cred, se vinde instant. Până la Ce le citim copiilor un bestseller se vindea în 2000 de exemplare, în toate mediile de distribuţie cumulat, în doi până la trei ani. În Ce le citim copiilor s-a ajuns ca 2000 de exemplare dintr-un titlu bun să se vândă în mai puţin de 24 de ore. Am ajuns ca pe 3-4 titluri cumulate ale aceleiaşi edituri să vindem 8000-10000 de cărţi în 5 zile. Într-o Românie în care nu se cumpără carte şi nu se citeşte, aici , în Ce le citim copiilor citim şi cumpărăm cărţi pentru copiii noştri.

În jur de 500 de cărţi bune şi foarte bune pe an.

Comunitatea are un impact pe un număr mai mare de 500.000 de copii.

Îmi doresc ca în trei ani numărul de copii care primesc un mesaj bun prin carte, un mesaj mijlocit de Ce le citim copiilor să se tripleze. Îmi doresc să îi ajut pe copii să prindă drag de carte şi să îi conving pe părinţi că ei sunt primii responsabili, iar această îndatorire nu este o corvoadă, ci o clipă binemeritată de relaxare alături de copil.

Îmi doresc de asemenea să repoziţionez în mentalul colectiv importanţa ilustraţiei de carte pentru copii. Dacă la adulţi iubirea se spune că trece prin stomac, ei bine, la copii, iubirea de carte, în etapa incipientă, trece prin atracţia pe care ei o manifestă natural pentru culori şi forme, pentru imagine. Creierul uman gândeşte în imagini şi culori mai mult decât în cuvinte. Creierul uman vede scrisul ca o serie de mici desene, pe care, pe baza unor caracteristici, trebuie să le identifice, să le decodifice şi apoi să le citească, lucru care ia mai mult timp decât înregistrarea unei imagini. Creierul va reţine mai uşor imaginea decât scrisul. Atunci, mă întreb eu, de ce să nu începem alfabetizarea copiilor încă de la naştere expunându-i cu recurenţă la imagine valoroasă, aducându-le în viaţa lor cărţi cu imagini care cu adevărat să îi atragă spre frumos, de unde mai este un pas până ca ei să asocieze frumosul cu cartea, starea de bine cu cartea, dorinţa de mai mult cu cartea?

Alfabetizare NU se face în grădiniţă şi şcoală, alfabetizarea începe de acasă şi îşi are startul în expunerea copilului la imagine şi la vocea părinţilor care îi citesc cu drag conţinuturi care să îl atragă. E firesc ca imaginea şi textul să fie parteneri de drum, însă cred cu ardoare că imaginea are puterea de a fascina copilul încă de foarte mic şi de a-i deschide apetitul pentru carte.

CSID: Cum se traduce grupul tău în offline? Ce acţiuni plănuite în online desfăşori cu comunitatea ta în offline?

Bianca Mereuţă: Ce le citim copiilor în offline este un întreg ecosistem de proiecte:

• cel mai mare mediu de lectură privat din România cu acces gratuit pentru copii – 9000 de cărţi selectate din întreaga lume adunate la biblioteca Ce le citim copiilor
• peste două sute de ateliere de lectură ţinute de mine în variate spaţii de peste tot din ţară
• peste 50 de minibiblioteci sau contribuţii cu cărţi în medii cu acces limitat la carte (şcoli şi grădiniţe din mediul rural, Biblioteca Roşia Montană, Biblioteca MagiCamp)
• proiectul Ce le citim copiilor la muzeu – proiect de atragere a copiilor spre instituţii de patrimoniu pentru a le descoperi valoarea şi frumuseţea şi pentru a citi acolo împreună
• programul naţional de lectură “Dăruim comori”, în care, din februarie 2019 si până acum s-au desfăşurat peste 370 de ateliere de lectură, în 29 de judeţe şi 5 tări europene, cu peste 50 de voluntari. Planul nostru este să îl desfăşurăm pe o durată de minim 10 ani, după ce ajungem la o bază de 500 de voluntari care vor ţine fiecare câte 30 de ateliere de lectură (căutăm oameni din mediul de afaceri care să ne înteleagă demersul şi să ne susţină).
• în mai 2020 vom organiza la Cluj Napoca pentru prima dată în Europa European Book Day, un proiect în care în primul an vor fi participante patru ţări: România, Austria, Germania şi Suedia, cu scopul de a creşte awareness-ul asupra cărţii şi importanţei ei, de a prezenta o altfel de manieră de organizare de evenimente în mediul cultural, o manieră creativă, relaxată, inovativă.

Călătoria copiilor în universul cărţilor, pas cu pas

CSID: Ai menţionat că în privinţa cărţilor, călătoria unui copil în lumea literară începe înainte de naşterea sa. Cum se întâmplă acest lucru?

Bianca Mereuţă: Călătoria spre carte în general, nu doar spre lumea literară, nu este despre a mai bifa încă o carte citită şi despre a mai fi internalizat încă o noţiune ştiinţifică, o informaţie sau povestea unui caracter, a unui personaj. Călătoria şi drumul unui om alături de carte este despre relaţie şi modul în care te simţi atunci când acea relaţie este creată, despre cum acea relaţie îţi guvernează ţie comportamentul, atitudinile faţă de oameni, faţă de viaţă şi faţă de învăţarea continuă în general. Asta face cartea.

Cartea, adusă în viaţa copiilor încă de când sunt ei în burtica mamei, spun şi studiile, este despre această relaţie. Este despre o rutină pe care o deprinde mama de a-i citi bebeluşului cu voce tare, copilaş care atunci când va veni pe lume, va învăţa din această rutină cum funcţionează limbajul într-o primă etapă.  Bebeluşul va fi expus la un limbaj complex şi elaborat (pentru că o carte ne aduce cu ea numeroase cuvinte, altele decât cele pe care le folosim în mod obişnuit în calitate de părinţi sau bunici cu copiii atunci când sunt ei foarte micuţi). Cartea, de asemenea, îl va învăţa pe nou-născut cum funcţionează interacţiunea umană. Cartea, atunci când ţii bebeluşul în braţe, va fi mijlocitorul conectării cu adultul care îi citeşte. Cartea îl va sprijini pe micuţ într-o formă blândă să se acomodeze cu lumea şi, mai presus,  va fi un element pe care el, în creşterea sa, îl va asocia cu iubirea, cu grija pentru fiinţa sa.

Mai sunt alte studii care spun că poveştile ritmate sau poeziile, citite celor mici încă de când sunt în burtica mamei şi după ce aceştia se nasc, îi ajută pe cei mici să îşi capete ritmul propriei vieţi. Ei, în burtică, fiind confortabil aşezaţi în placentă, auzeau în fiecare clipă bătăile inimii mamei, iar ritmul poveştilor şi al poeziei citite după ce au ieşit în mediul exterior le va dărui acelaşi confort şi vor regăsi de fiecare dată în întâlnirea cu cartea aceeaşi stare de bine. Această stare de bine le poate fi adusă de oricare adult care le citeşte ţinându-i în braţe. 

Un alt aspect de o mare relevanţă, care este adesea pus pe un palier inferior, în relaţia cu cartea, este acela al ilustraţiei şi al atmosferei pe care aceasta i-o creează copilului. Expunerea repetată, de când este foarte mic, a copilului la o carte cu un concept ilustrativ închegat, creat de un artist, la o idee care are forme şi culori armonioase expuse în paginile sale, îi va pune bazele în privinţa referinţei sale despre frumos.

Frumosul trebuie deosebit de kitch, ori în viaţa copiilor din România vin adesea, încă de la naştere, mult kitch şi multă suprastimulare atât auditivă cât şi vizuală. Copilului mic este important să îi aducem în mediu cărţile potrivite şi echilibrate vizual, pentru a nu-l suprastimula din nici un punct de vedere. Aici sunt alte studii care ne aduc în faţă ideea de folosire pentru bebeluşi, atunci când le arătăm o carte senzorială, a acelor materiale care să îi familiarizeze cu contrastele simple şi, apoi, rând pe rând, să le fie introduse culori primare, tonalităţi şi compoziţii mai complexe.

CSID: Am citit recent un studiu în care se menţiona că este bine să le citim copiilor chiar şi atunci când ei deja ştiu să citească, pentru că îi ajută în dezvoltarea cognitivă. Ce alte beneficii ar mai fi de menţionat? Cel puţin din schimbările pe care le-ai observat în comunitatea ta.

Bianca Mereuţă: Lectura, aşa cum menţionam trebuie să îţi creeze o stare de bine care să te impulsioneze ca individ, fie că eşti mic sau mai mare, să vrei să o reîntâlneşti. Cartea, în sine, fie de ficţiune, fie de referinţă, cea care îţi aduce cunoştinţe, citită împreună cu părinţii la o vârstă mai mică sau independent, înseamnă în fiecare etapă a vieţii un ceva: conectare, validare, un răspuns, reverie, ştiinţă, te face om întreg cu inimă şi cu creier bune. Majoritatea oamenilor din comunitatea Ce le citim copiilor îmi împartaşesc viziunea.

CSID: Nu mulţi copii sunt atraşi de cărţi. Fie se plictisesc repede, nu au răbdare, fie vor să se distreze altfel. Cum pot părinţii gestiona aceste obstacole de care se lovesc?

Bianca Mereuţă: Simplu. Citindu-le cu drag de când se nasc. Făcând din lectură o rutină, un moment plăcut de conectare. Introducând lectura în rutina zilnică. Citind şi ei în văzul copiilor. Copiii ne imită acţiunile. Lectura poate veni zilnic, în completarea altor activităţi şi le poate fi prezentată copiilor ca o joacă, ca o pauză, ca un fel creativ de a petrece timpul liber, ca libertate.

CSID: În comunitatea pe care ai creat-o, recomanzi anumite cărţi părinţilor. Care sunt criteriile de la baza acestor recomandări şi cum îţi dai seama căror grupe de vârstă se potrivesc?

Bianca Mereuţă: Criteriile în baza cărora o carte pentru copii este considerată bună sunt multiple. Ele ţin de conţinut şi de formă, de plusul cu care acel material vine în sufletul şi în mintea unui copil, de gradul de memorabilitate pe care cartea în sine sau mesajul ei îl aduce, în aşa fel încât să trezească dorinţa de relaţie. Şi la carte funcţionează mecanismul atracţiei, la fel ca în viaţă. Expunerea la frumosul în imagine, aduce atracţia spre cuvântul scris, aplecarea spre o temă de interes şi apoi spre un limbaj amplu care să îmbogăţească, să bucure, să întristeze, să producă emoţie. Acea emoţie care să îţi valideze eul şi să te ajute să devii mai mult. Cartea ca obiect este în sine o lume. De la texturi ale foilor până la coperţi extraordinar realizate, cu tehnici de producţie speciale, de la supracoperta sau diverse forme creative de ambalare sau realizare poate suscita discuţii ample. 

Eu nu cred în grupele de vârstă asociate cărţilor. Fiecare părinte îşi poate urmări gradul de dezvoltare al copilului şi la 4 ani poate ajunge să îi ofere o carte pe care o citeşte un alt părinte unui copil de şase ani sau invers. Depinde totul de observarea copilului. Există stadii de dezvoltare ale acestuia care îl apropie, spre exemplu, la începutul vieţii de acel stadiu în care cartea este mai mult obiect, jucărie, senzaţie, dar, totodată o poezie sau un text ritmat citite de părinte pot fi şi cu vocabular elaborat. Evident, nu îi vom da unui copil de şase ani un roman pentru young adult (n.r.- tânăr adult), ci îl vom urmări şi îi vom pune la dispoziţie picture books (n.r.- cărţi ilustrate) care să îi transmită idei clare, care să îi construiască setul de valori şi să îi formeze caracterul.

Cheia în relaţia cu cartea este să creezi o relaţie bazată pe un continuu dialog cu copilul, pe observarea lui, pe rigoarea ta ca părinte şi informarea ta despre ceea ce îl fascinează şi îl pasionează, pentru a putea hrăni acestea şi a construi începând de acolo.

Relaţia părinte-carte-copil

CSID: Unii copii se îndrăgostesc de o anumită carte, de o anumită poveste. Şi vor ca aceasta să le fie citită de mai multe ori. Există avantaje în spatele acestor situaţii? Poate fi considerat un blocaj pe care să-l acceptăm sau facem în aşa fel încât să-l convingem să cunoscă şi o altă ”lume”, o altă poveste?

Bianca Mereuţă: Nu cred în convingerea copilului, ci în prezentarea de alternative care să îl facă pe el să simtă ce i se potriveşte. A citi o carte de mai multe ori înseamnă a descoperi de fiecare dată noi valenţe ale ei şi, totodată, a crea un sentiment de confort oferit celui mic (uneori chiar o onomatopee din carte îi poate plăcea atat de mult încât să fie hit-ul său pentru o vreme). Si noi avem melodii preferate pe care le ascultăm pe repeat, nu-i aşa? Nu cred că ne fac rău, dimpotivă ne creează o stare de bine. La fel e şi cu cărţile. Nu e nimic rău în a le repeta exact atât timp cât mintea celui mic şi interiorul său cer asta. Cu siguranţă vine şi timpul altei poveşti.

CSID: Ce sfaturi le poţi oferi părinţilor ai căror copii nu sunt interesaţi de lectură? Cum le stârnim interesul?

Bianca Mereuţă: Citindu-le copiilor de la naştere, recurent, aceste situaţii pot deveni mai rare, dar pentru că la noi este o chestiune frecventă consider că este importantă mai întâi de toate conectarea cu copilul, apoi înţelegerea a ceea ce-l pasionează şi oferirea de cărţi care să fie exact pe subiectele care sunt importante pentru el în acel moment. Nu e musai să fie romane. Se poate începe şi cu reviste, cu articole, apoi se poate trece în enciclopedii, atlase, biografii şi apoi se merge mai departe spre lecturi de atmosferă, ficţiune etc.

CSID: Cum ai descrie relaţia părinte-carte-copil, atât din propria experienţă, cât şi din feedback-ul primit de la comunitatea creată? În fond, cărţile pot deveni o punte de legătură între părinţi şi copii.

Bianca Mereuţă: La începutul vieţii exact asta este cartea. Conectare, iubire, timp petrecut cu copilul. Apoi timp petrecut cu tine şi cu ceea ce alţii au descoperit, trăit şi simţit pentru a-ţi veni ţie în ajutor, pentru a simţi şi a şti mai mult, pentru a te întregi ca om şi a deveni parte a unei lumi pe care o poţi crea mai bună.

CSID: Societatea actuală pune o presiune foarte mare pe părinţi şi, tocmai de aceea, vor să investească în dezvoltarea copiilor lor, să nu le lipsească nimic, să încerce să fie ”părinţi perfecţi”. Le oferă jucării, vacanţe, îi înscriu în tot felul de activităţi etc. Au toate acestea aceeaşi putere de dezvoltare a copilului comparativ cu lectura pentru cei mici? Pot fi ele complementare sau deja este o suprasolicitare a copilului?

Bianca Mereuţă: În lume avem atât de multă nevoie să cunoaştem dreapta măsură. Să învăţăm noi, ca fiinţe, ce-i prea mult, cei prea puţin. În tot. De la artă, la ştiinţă, de la relaţii,  la economia de consum, de la mine, la tine. În noi ca individ şi ca societate.

Cartea adusă în viaţa copiilor cu echilibru, alături de jucării, jocuri, timp de calitate, un atelier pe subiectul de interes al copilului, ar trebui să completeze acel ceva care să ne facă armonioasă convieţuirea cu propria fiinţă, apoi în familie, acasă, la şcoală, în general.  Excesul deja înseamnă dezechilibru, oboseală, frustrare, distanţare.

Nu există în Univers lucruri şi situaţii perfecte, ci doar lucuri realizate cu măsură, în armonie şi cu multă dragoste.