Când este recomandat să ne ducem copilul la psiholog?

Pentru mulţi părinţi din România, mersul la psiholog reprezintă una dintre ultimele soluţii pe care aceştia le accesează, atunci când vor să rezolve dificultăţile prin care trec copiii lor.

De multe ori, aceştia apelează la ajutorul unui specialist abia atunci când epuizează toate variantele şi constată că problema lor nu numai că nu a dispărut, dar s-a şi acutizat.

Pentru a preveni şi a combate agravarea situaţiei, specialiştii în psihologia copilului şi adolescentului de la Minnie Psychological Center au identificat cele mai frecvente zece semne care arată că juniorul are nevoie de ajutorul unui psiholog. Totodată, doctorul în psihologie Geanina Cucu-Ciuhan, profesor universitar şi directorul Centrului, subliniază faptul că problemele de natură psihologică nu apar doar la copiii hiperactivi (de multe ori numiţi “obraznici”), dar şi la copiii exagerat de cuminţi.

Recomandări

Îngrijirea sănătăţii dentare la copii: probleme frecvente şi soluţii

Fructele si legumele din alimentaţia copiilor

Cele zece semne sunt:

Nu vorbeşte deloc sau vorbeşte foarte puţin

Deşi are vârsta corespunzătoare, nu înţelege ceea ce-i spuneţi, nu vorbeşte deloc, nu are un limbaj funcţional (nu foloseşte cuvintele cu scopul de a comunica) şi vorbeşte foarte puţin. De asemenea, psihologul Geanina Cucu-Ciuhan afirmă că juniorul are nevoie de consultul unui specialist şi atunci când nu vă priveşte când îi vorbiţi sau îl strigaţi, preferă jocul solitar şi evită interacţiunea socială, pare absent sau “în lumea lui”, se joacă inadecvat (de ex. analizează sau învârte roţile unei maşinuţe), îi lipseşte jocul simbolic (nu se poate preface că un obiect este altceva decât este în realitate, nu se poate juca de-a…).

Este neatent, hiperactiv sau impulsiv

Copilul întâmpină dificultăţi în activitatea şcolară atunci când este neatent (neatent la detalii, greşeşte din neglijenţă, pare că nu ascultă, are dificultăţi în menţinerea atenţiei un timp îndelungat, prezintă dificultăţi în ceea ce priveşte organizarea activităţilor, uită sau pierde obiecte etc.), este hiperactiv (este în continuă mişcare, are dificultăţi în a rămâne aşezat în situaţiile care presupun acest lucru, se agită şi se foieşte pe scaun, aleargă şi se caţără excesiv), este impulsiv (vorbeşte neîntrebat, răspunde la întrebări înainte ca acestea să fie complet formulate, are dificultăţi în a-şi aştepta rândul, îi întrerupe frecvent pe ceilalţi).

Nu reuşeşte să-şi însuşească scrisul, cititul şi abilităţile de calcul

Dacă observăm că micuţul nostru nu reuşeşte, după o perioadă, să înveţe să scrie, să citească sau nu reuşeşte să realizeze operaţiuni de calcul, atunci când ceilalţi clasă fac aceste lucruri cu uşurinţă, atunci părinţii trebuie să remarce rapid aceste probleme şi să apeleze la ajutorul unui psiholog. Dacă micuţul rămâne mult în urma celorlalţi colegi, situaţia se va înrăutăţi şi se vor instala stări precum anxietatea, frustrarea sau chiar depresia.

Nu are control sfincterian sau şi-a pierdut această abilitate

Dacă observaţi că după vârsta de 3 ani, copilul dumneavoastră îşi pierde controlul sfincterian, este foarte important să apelaţi atât la medicul de familie, cât şi la psiholog, pentru o evaluare complexă a copilului atât din punct de vedere fiziologic, cât şi psihologic.

“Când enurezisul se manifestă la un copil de vârstă şcolară, el este o regresie pe scara achiziţiilor generată de o situaţie conflictuală. Este o formă de apărare patologică, o modalitate prin care copilul încearcă inconştient să atragă atenţia anturajului asupra unei situaţii pe care n-o poate tolera.

Atitudinea anturajulul are darul de a întări simptomul. Astfel, pe măsură ce toleranţa celor din jur scade, manifestările copilului câştigă în complexitate, apărând elemente astenice şi obsesiv-fobice ce se reflectă in personalitatea copilului (devine timid, nesigur, şi chiar fricos).”, declară psihologul Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Are mişcări involuntare la nivelul feţei sau la nivelul corpului

Părinţii îşi pot da seama că juniorul are ticuri, atunci când aceştia manifestă diferite mişcări involuntare la nivelul feţei (grimase) sau la nivelul altor părţi ale corpului. Ticul este experimentat de copil ca irezistibil, dar poate fi suprimat pentru intervale variabile de timp. Ticurile pot apărea fie în urma unor traume de natură psihologică, fie prin imitaţie, fie prin fixarea unor mecanisme de apărare.

Se enervează foarte uşor, este certăreţ şi sfidător

Un alt semn identificat de specialişti se referă la atitudinea sfidătoare a copilului faţă de părinţi sau faţă de cadrele didactice. “Dacă vă sfidează, refuză vehement să se conformeze regulilor dumneavoastră sau ale profesorilor, se enervează foarte uşor şi îi enervează deliberat pe alţii, se ceartă foarte des cu adulţii şi este foarte greu de controlat, înseamnă că are nevoie de ajutorul unui specialist pentru a învăţa să-şi să-şi identifice şi să-şi controleze emoţiile negative care stau la baza pornirilor agresive şi pentru a-l ajuta să-şi canalizeze energia şi impulsivitatea spre activităţi constructive”, declară prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.

Are un comportament agresiv accentuat faţă de copii, animale sau obiecte

Este un semn evident că părintele trebuie să meargă împreună cu juniorul la psiholog, dacă acesta manifestă un comportament agresiv accentuat (ameninţă, intimidează şi loveşte alţi copii sau animalele, distruge în mod deliberat bunurile/proprietăţile altora, fură obiecte de valoare din case sau din maşini, fuge de acasă sau lipseşte noaptea în ciuda interdicţiilor, chiuleşte de la şcoală).

Are tulburări de alimentaţie şi teamă accentuată de a nu lua în greutate

Tulburările de alimentaţie şi teama de a nu lua în greutate nu mai reprezintă de mulţi ani probleme care se întâlnesc la adulţi, ci aceste tulburări de comportament se regăsesc şi în rândul copiilor şi mai ales în rândul adolescenţilor. Ne putem da seama dacă un copil sau adolescent are nevoie de sprijinul unui psiholog dacă acesta prezintă tulburări în ceea ce priveşte comportamentul alimentar şi o teamă accentuată de a nu lua în greutate.

Copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu anorexie nervoasă suferă de regulă şi de depresie, anxietate, precum şi de alte sindroame din categoria sănătăţii mintale. 

Acestea sunt cauzele serioase pentru care ei se înfometează sau fac exerciţii fizice în exces pentru a-şi menţine greutatea corporală mult sub greutatea recomandată. Totodată, după un episod de mâncat compulsiv (îşi pierde controlul şi ingerează o cantitate mare de alimente), recurge la diferite modalităţi inadecvate de control al greutăţi (vărsături autoprovocate, abuzul de laxative sau diuretice, înfometare sau exerciţii fizice în exces).

Prezintă deteriorări în dezvoltarea limbajului receptiv şi/sau expresiv, deşi dezvoltarea intelectuală generală este normală

Sunt suficiente cazuri în care un copil, chiar dacă o dezvoltare intelectuală generală normală, să prezinte deteriorări accentuate în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului receptiv şi expresiv sau chiar ambele în acelaşi timp. În aceste cazuri, copilul are dificultăţi în emiterea şi utilizarea anumitor sunete, repetă sau prelungeşte anumite sunete sau prezintă un spasm sau un blocaj la emiterea unor sunete. În toate cazurile, psihologul-logoped îl poate ajuta pe copil să scape de aceste probleme.

Are temeri excesive

Chiar şi temerile excesive faţă de obiecte sau situaţii specifice (spre exemplu fobiile de obiecte ascuţite sau de a folosi liftul, de a vorbi în public etc.) reprezintă semne clare că juniorul are nevoie de ajutorulul unui psiholog. “Există copii care prezintă o teamă exagerată de obiecte sau situaţii concrete, se panichează atunci când se separă de părinte sau doar anticipează o prezumtivă separare, se trezesc frecvent noaptea din cauza coşmarurilor, reconstruiesc prin joc repetativ sau prin desen situaţii care le-au cauzat traume. În astfel de cazuri avem de-a face cu o formă de anxietate la copil – fobie, anxietate socială sau, cel mai grav, sindrom de stres posttraumatic, iar părintele trebuie să apeleze la consultul unui psiholog”, conchide prof. univ. dr. Geanina Cucu-Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.