Ce Nu trebuie să facă părinţii când e vorba de şcoala copilului. Sfaturile psihoterapeuţilor

În general, un părinte trebuie să lase deoparte propriile traume sau visuri nerealizate şi să caute alături de propriul copil drumul acestuia. Să ţină cont de abilităţile lui native, să nu îşi pună visele neîmplinte în sarcina acestuia.

De obicei, atunci când părinţii se implică în educaţia propiilor copiii, aceştia fac faţă mai bine cerinţelor  profesorilor. Cu toate astea, totul are o limită.  

Psihoterapeuţii Dorina Stamate şi Constantin Cornea explică pentru CSID unde greşim în educaţia copiilor noştri şi care sunt sarcinile pe care ar trebui să le evităm.

Recomandări

Jocuri pentru copii cu autism: importanţa jocului pe grupe de vârstă

Şcoala pentru copii cu ADHD: sistemul trebuie să se adapteze la copil, nu invers!

1. În primul rând. nu faceţi comparaţii între copilul dumneavoastră şi cei ai altui coleg, prieten, cunscut. Fiecare copil este unic, diferit, cu propiul stil de învăţare şi acumulare. Copilul începe să creadă că alţii sunt mai buni decât el şi că el este incapabil să se descurce bine sau să trăiască la aşteptările părinţilor. Acest sentiment poate dăuna creşterii lui.

Dacă îi spui micuţului tău că ar trebui să fie ca ”X” înseamnă că nu-ţi place aşa cum este. Ai prefera să fie ca şi altcineva, ceea ce nu este în concordanţă cu dragostea necondiţionată pe care ar trebui să o oferiţi. Ţineţi minte că nu sunteţi copilul dumneavoastră, iar visele şi aspiraţiile lui ar pot  fi complet diferite de ale voastre. Aprecieză-l pe copilul tău pentru cine este, nu pentru ceea ce doreşti să fie el.

2. Nu impuneţi copilului propria nevoie de reuşită. Părinţii care le cer copiilor să se implice foarte mult încearcă să-şi revanşeze propriile vise care au eşuat şi să-şi rezolve propriile sentimente de regret şi dezamăgire. Unii părinţi îşi văd copiii ca pe nişte extensii ale lor, nu ca nişte oameni de sine stătători, cu propriile lor nevoi, dorinţe, speranţe şi vise.

Alţi părinţi îşi doresc şi le impun copiilor să urmeze aceeaşi carieră , în ciuda faptului că aceştia nu îşi doresc sau nu au înclinaţii spre acel domeniu. E de preferat  să îi lăsaţi să îşi găseasca singuri drumul pentru a deveni adulţi, cu o stimă de sine ridicată şi un bun nivel de satisfacţie profesională.

3. Nu faceţi temele în locul copiilor, e bine să îi lăsaţi să gestioneze singuri această situaţie şi să-şi dezvolte simţul responsabilităţii.Este şi va fi întotdeauna un război între părinţi, profesori şi elevi, asta  în legătura cu temele. Mulţi părinţi se plâng când sunt prea multe sau când nu sunt suficient, că este prea uşor sau prea greu.

Temele sunt însă sunt modalitatea prin care copilul învaţă să lucreze independent şi îşi dezvoltă responsabilitatea.

În loc să facem temele pentru ei, am putea să facem această activitate mai distractivă. Să stea nemişcat şi să rezolve o problemă de matematică poate să nu fie un mod interesant de a-şi petrece timpul, dar, dacă transformăm sesiunea de lucru şi introducem şi exprimarea artistică, motivaţia se va schimba. Puteţi picta problema de matematică sau transforma istoria într-o melodie. Fiţi creativi!

4. Nu sufocaţi copilul cu un surplus de atenţie, hiperprotejându-l. Astfel, acesta va găsi resurse să schimbe sau să se adapteze la o situaţie, după cum este cazul. Copiii noştri sunt, desigur, cele mai preţioase lucruri din viaţa noastră şi vom lupta în mod natural pentru a-i proteja. Dar, daca îl veţi lăsa să facă chiar şi treburile obişnuite, de rutină, acestea îl vor ajuta să-şi dezvolte sentimentul de valoare şi să facă faţă diverselor exeperinţe de viaţă.

5. Nu impuneţi note şi explicaţi-le că ele nu sunt unica unitate de măsură. Încurajaţi copilul, indiferent de notele pe care le obţine. Discutaţi eu el despre progresul înregistrat la şcoală. Nu reacţionati exagerat nici la notele mari, nici la notele mici. Recunoaşteţi şi apreciaţi efortul pe care l-a depus. Încurajaţi curiozitatea şi deschiderea pentru a creşte încrederea în el.

6. Strict legat de şcoală, să o aleagă nu pe “cea mai bună”, ci pe aceea care se află mai aproape de casă. Un copil care este cărat spre ,,cea mai bună şcoal’’ de un adult isteric, care ţipă şi se ceartă cu ceilalţi participanţi la trafic, nu reprezintă nici pe departe un motiv de relaxare sau un model de relaţionare.

În acest mod poate apărea agresivitatea la copil, care încearcă să descarce ceea ce acumulează pe drumul către şcoală. De asemenea acesta poate deveni apatic, indisciplinat sau poate avea rezultate sub aşteptări la învăţătură. Şi asta doar datorită unui drum către şcoală.

Dacă privim şcoala din perspectivă financiară, sunt şi aici câteva observaţii. Sunt părinţi care îşi duc copiii ca pe un trofeu, ce vine să certifice statutul lor social, pentru că îşi permit să plătească taxele. Copiii resimt asta şi dezvoltă comportamente agresive faţă de autorităţile şcolare. Pentru că tata “vă plăteşte”, am voie să fac ce vreau. Aceşti copii reprezintă o afacere, profesorii şi cei care conduc şcoala fac tot posibilul să ascundă defectele de caracter, lipsa de dezvoltare a elevului.

Sunt şi părinţi care fac imense sacrificii pentru a-şi putea intreţine copilul la o şcoală scumpă, aşa că din acest motiv pun foarte multă presiune pe copil, care poate ajunge să cedeze, pentru că nu poate face faţă aşteptărilor părinţilor sau agresivităţii celorlalţi copii “de bani gata” , care ii amintesc la orice pas că nu face parte din societatea lor.

7. Să nu nege autoritatea profesorilor. Foarte mulţi părinţi intervin tot timpul peste profesori, îi întreabă, îi agasează le solicită rezultate, independent de calitatea propriului copil.