Cosmin Rotărescu, tatăl unui copil cu autism: Eu nu sunt împotriva vaccinului. Sunt împotriva obligativitaţii lui

Are o fetiţă bolnavă de autism, iar asta îi dă puterea să lupte în fiecare zi. Cosmin Rotărescu are două gemene, Sara şi Sofia, în vârstă de 5 ani, iar Sara a fost diagnosticată cu autism.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cosmin Rotărescu, tatăl unui copil cu autism: Eu nu sunt împotriva vaccinului. Sunt împotriva obligativitaţii lui

Are o fetiţă bolnavă de autism, iar asta îi dă puterea să lupte în fiecare zi. Cosmin Rotărescu are două gemene, Sara şi Sofia, în vârstă de 5 ani, iar Sara a fost diagnosticată cu autism.

Într-un interviul acordat Gândul.info şi MEDIAFAX, Cosmin Rotărescu vorbeşte despre condiţionarea recuperării copiilor şi de costurile extrem de ridicate ale terapiilor:”Terapia pentru autism costă câţi bani ai. Adică poate costa de la 2000 de lei pe lună până la  20.000 de euro pe lună. Noile măsuri fiscale ne-au îngenunchiat, din banii strânşi pentru Sara am reuşit sa ajutăm încă 38 de familii (terapie, inot, haine, plată întreţinere…etc). Între acestea o familie care are trei copii iar doi au autism! … Din păcate nu mai putem să susţinem şi alte familii întrucât nu am reuşit să strângem banii necesari nici măcar pentru Sara!”

În interviul acordat MEDIAFAX şi Gândul.info, Cosmin Rotărescu mai spune că este pentru vaccinare dar se declară împotriva obligativităţii acesteia :”Sunt sigur ca Sara avea autism înainte de a face vaccinul. Doar ca vaccinul a agravat foarte rău. …. Trebuia să o recuperăm, s-o facem bine şi abia după aia puteam să facem si vaccinul”.

Reporter: Care a fost cel mai luminos moment din viaţa ta?

Cosmin Rotărescu : Cel mai luminos moment…a fost cănd, după doi ani de terapie, Sara a spus mama şi tata. Pentru că ea e nonverbală şi a trebuit să muncim vreo doi ani de zile să ne poată spune mama şi tata.

Reporter: Care a fost cel mai negru moment din viaţa ta?

Cosmin Rotărescu : Diagnosticul lui Sara, clar. Când a fost dignosticată cu autism. A fost ce mai negră perioadă din viaţa mea când am conştientizat ca are o problemă majoră şi că va fi pe viaţă. Mergeam pe stradă şi plângeam.

Reporter: Ce promisiune i-ai făcut în sufletul tău Sarei?

Cosmin Rotărescu: ( zâmbeşte, oftează) C-am s-o fac bine (abia işi ţine lacrimile). Că o sa fie bine şi noi toţi patru vom fi bine.

Reporter: Cum ţi-ai descoperit puterea?

Cosmin Rotărescu : Am fost forţat s-o descopăr. Datorită fiicei mele, Sara, am fost forţat să conştientizez cât sunt de puternic. Când singura şansă nu este dacât să fii puternic, atunci te descoperi. Mi-am dat seama că trebuie să fiu curajos pentru ca şi copilul meu să aibă o şansă.

Reporter: În ce stă fericirea ta?

Cosmin Rotărescu : Aaaa, asta e o intrebare foarte grea ( zâmbeşte). Fericirea mea, nu ştiu, în momentul ăsta e familia.Soţia şi fetele mele, asta e fericirea mea.

Reporter: Ce admiri la Sara?

Cosmin Rotărescu : Devotamentul şi puterea ei. Ea e cea mai puternică din casa.

Reporter: Ce admiri la soţia ta, Oana?

Cosmin Rotărescu : La Oana? (zâmbeşte) Faptul că nu renunţă. Indiferent cât îi este de greu, pentru că ei îi este cel mai greu, nu renunţă. Oana aleargă cu fata de dimineaţă până seara ,din centru în centru , pentru că nu există o locaţie în care să poţi face toate terapiile care-i ajută pe aceşti copii. Întrucât copiii cu autism nu conştientizează pericolul apei, aceştia trebuie invăţaţi obligatoriu să inoate! Sara dacă suntem pe marginea unui lac  nu este conştientă că dacă o să cadă în apă se îneacă.

De aceea, am decis să o ducem la cursuri de înot. Din păcate, întrucât aceşti copii ţipă foarte rău (şi mult), am fost daţi afară într-un an de la 4-5 piscine, pe motiv că derajează (nu sunt ipocrit, aşa cum ţi-am spus , am înţeles). Până la urmă, tot un părinte al unui copil cu autism ne-a îndrumat către piscina de la Facultatea de Medicină , unde sunt câţiva instructori de înot care lucreaza cu copii cu probleme. Din fericire pentru noi, am nimerit la cea mai bună (Diana) iar acum Sara ştie să înoate (stă la suprafaţă).

Reporter: De ce ai făcut voluntariat ?

Cosmin Rotărescu : Păi cam din două motive, una pentru ca dintotdeauna mi-am dorit o familie şi copii şi a doua, mi se pare o chestie normală, trebuie să ajuţi. Consider că ăsta este scopul nostru ca oameni, trebuie sa îi ajuţi pe alţii.

Reporter: Cât costă în bani tratamentul Sarei?

Cosmin Rotărescu : Câţi bani ai. Terapia pentru autism costa câţi bani ai. Adică poate costa de la 2000 de lei pe lună terapie până la părinţi care plătesc 20.000 de euro pe lună.

Citeşte continuarea aici

 
Urmărește CSID.ro pe Google News