CSÎD a încercat – Foccacia garden, senzaţia internetului. Reţetă delicioasă, de făcut şi cu copiii

Pe cât de simplă este foccacia pe atât de gustoasă. Făină, apă, drojdie sau maia, ulei de măsline, sare, ierburi aromatice şi legume sunt ingredientele necesare
  • Publicat:
  • Actualizat:
CSÎD a încercat - Foccacia garden, senzaţia internetului. Reţetă delicioasă, de făcut şi cu copiii

Ei bine, recunosc, că deşi sunt mare fan pâine atunci când pot – o evit. Nu am făcut niciodată acasă acest preparat primordial, magic. Acum în perioada autoizolării la domiciliu, am cumpărat poate doar de 4 ori pâine. Însă, aproape zilnic mi-am oprit privirea la fotografiile cu foccacia garden sau art foccacia cum i se mai spune. Imaginile au cucerit din ce în ce mai multe bucătării de pe mapamond în această perioadă de pandemie, când oamenii din multe ţări petrec tot mai mult timp acasă.

Recunosc că am încercat, imediat ce am găsit o reţetă care să mi se potrivească – simplă şi economică. Căci imaginaţie pentru decoruri a fost din belşug.
Ca de fiecare dată când am pregătit ceva de mâncare în perioada asta m-am orientat să găsesc reţeta sau să o adaptez la ingredientele pe care le am în casă.
Am consultat vreo 5 reţete, unele chiar cu maia, dar pe blogul ”Ciocolată şi vanilie” am găsit reţeta care am simţit că va fi de succes.

focaccia garden reteta testata

Sfaturi utile după ce am făcut 4 foccacii

De ce ingrediente aveţi nevoie? Făina albă, drojdie, ulei de măsline, sare, puţin zahăr şi legume, plante aromatice, cârnaţi, brânzeturi. Am folosit şi tofu.

  • Aluatul trebuie să fie moale (prima oară am adăugat făină până a devenit de consistenţa aluatului de pâine. Nu a fost rău, căci s-a distrat copilul modelând aluatul)
  • reteta focaccia
  • Este bine să aveţi o tavă înaltă sau o craţită. Am folosit de 2 ori cratiţa, o dată o tavă de chec şi altă dată o tavă de prăjituri de la aragaz (nu foarte înaltă).
  • Puneţi cât mai mult usturoi (uscat, verde), ceapă, brânză(poate fi ascunsă în aluat dacă vă strică modelul)
  • Preferabil să aveţi un ulei de măsline de foarte bună calitate şi sare de mare.
  • Tăiaţi legumele cât mai mari dacă se poate (se vor deshidrata) şi uneori aţi vrea să le simţiţi gustul.
  • Pregătiţi ornamentele din timp ce creşte aluatul, pentru a le instala repede. Puteţi să vă gândiţi la un model sau să lăsaţi imaginaţia liberă.
  • Cantităţile din reţetă se potrivesc pentru o tavă de 30X20 cm conform reţetei. Eu am încercat în diverse tăvi, craţite (am împărţit aluatul). Uneori a crescut şi a ieşit pufoasă, perfectă, alteori a fost crocantă şi nu prea înaltă.

Foccacia garden – reţetă

Ingrediente pentru blat:

  • 375g făină albă 650
  • 1 linguriţă sare
  • 1 lingură zahăr
  • 18 g drojdie proaspătă (sau 7 g drojdie uscată)
  • 240 ml apă călduţă
  • 35 ml ulei de măsline

Ingrediente ornament:
Sunt opţionale, fix ce aveţi în frigider, congelator.

  • Ardei gras
  • Ceapă
  • Usturoi
  • Rosii chery (jumătăţi) sau felii de roşii
  • Seminţe
  • Sparaghel
  • Leuştean
  • Brânză
  • Cârnaţi
  • Carne afumată
  • Broccoli
  • Felii de cartofi fierţi
  • măsline
  • Rozmarin
  • Salvie
  • cireşe
  • felii de pară, măr

Mod de preparare:
Dacă folosiţi drojdie uscată toate ingredientele se mixează. Cu un tel sau cu mixerul. Dacă drojdia este proaspătă se combină cu apa căldută, zahăr iar după 5 minute se adaugă şi uleiul conform reţetei. Aluatul se lasă la crescut o oră, iar apoi se pune în tavă. Pentru mai multă siguranţă, am pus şi hârtie de copt. Peste hârtia de copt am presărat griş şi făină. Apoi se pune aluatul şi se lasă din nou o oră la dospit. Peste el se pune puţin ulei de măsline. Când a expirat timpul, este momentul cel mai frumos – împodobirea. Am avut şi ajutor – fiul meu de 3 ani şi 8 luni. Se coace la 200 g Celsius, cuptor preîncălzit, 30 minute.


Dacă o pregătiţi cu copiii, aveţi grijă să nu atingă cuptorul încins, tăvi încinse, nu lăsaţi cuţite la îndemână etc.
Este foarte bună şi mie mi-a adus aminte de vacanţele în Italia, unde mereu mă mir cât de bune sunt cele mai simple preparate. Uleiul de măsline, roşii, sare şi foccacia. Poftă bună!
focaccia

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult