Dieta fără zahăr, arma copiilor obezi!

Reducerea consumului de zahăr are efecte pozitive asupra sănătăţii copiilor obezi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dieta fără zahăr, arma copiilor obezi!

Un număr de copii obezi, participanţi ai unui studiu efectuat de un grup de nutriţionişti de la Universitatea California din San Francisco, au înregistrat rezultate mai bune în ceea ce priveşte tensiunea, colesterolul şi glicemia, după ce au urmat o dietă în care au fost limitate produsele cu adaos de zahăr.

Excluderea aproape completă a zahărului din dieta copilului poate îmbunătăţi imediat starea de sănătate, chiar dacă nu este redus consumul de calorii.

Cercetătorii au supus un grup de 43 de copii care sufereau de obezitate la o dietă de 9 zile care limita strict cantitatea de zahăr, înlocuind-ul cu alimente făinoase pentru a menţine consumul de calorii şi carbohidraţi al copiilor. Dieta a condus la o reducere vizibilă a nivelului tensiunii şi le-a îmbunătăţit valorile glicemiei şi ale colesterolului.

„Toate aspectele metabolismului s-au îmbunătăţit, fără a modifica numărul caloriilor”, a declarat autorului studiului, Robert Lustig, endocrinolog pediatru la Spitalul de Copii UCSF Benioff din San Francisco. Rezultatul studiului aduce clarificări în ceea ce priveşte efectul negativ al zahărului asupra metabolismului şi stării de sănătate în cazul copiilor obezi.

Pentru a efectua studiul, cercetătorii au recrutat copii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, care sufereau de obezitate şi aveau cel puţin o problemă de metabolism cronică, cum ar fi valori ridicate ale tensiunii şi ale colesterolului, sau rezistenţă la insulină.

Cercetătorii le-au asigurat participanţilor la studiu mâncarea pentru 9 zile, inclusiv toate gustările şi băuturile. Meniul a fost creat special pentru copii, dar a limitat alimentele cu zaharuri adăugate cum ar fi cerealele bogate în zahăr, produsele de patiserie şi iaurtul îndulcit.

Toată mâncarea, care conţinea inclusiv alimente considerate nesănătoase, cum ar fi: crenvurşti, chipsuri sau pizza, a fost achiziţionată de la supermarket. În plus, cercetătorii au mai introdus în alimentaţie chifle, cereale şi paste (produse făinoase) pentru a înlocui carbohidraţii care ar fi provenit în mod normal de la gustările dulci.

În concluzie, copiii au consumat aceeaşi cantitate de carbohidraţi, dar, în dieta lor, consumul total de zahăr a scăzut de la 28% la 10%. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca această proporţie să nu depăşească 10%, de preferat fiind un nivel sub 5%.

După doar 9 zile de dietă cu un continut redus de zahăr, aproape toate aspectele sănătăţii participanţilor s-au îmbunătăţit, fără a se înregistra o scădere semnificativă în greutate. Nivelul tensiunii arteriale a început să revină la limite normale, iar valorile trigliceridelor si al colesterolului LDL (colesterol „rău“ ) au scăzut. Hipoglicemia a scazut cu 5%, iar nivelul de insulină s-a redus cu o treime, potrivit studiului.

Cu toate acestea, industria zahărului a pus sub semnul întrebării aceste concluzii, susţinând că studiul se bazează pe date insuficiente în privinţa tipului de zahăr inclus în dietă, fructoză in principal. În replică, autorul studiului, Robert Lusting, a indicat faptul că şi alte studii au demonstrat că zahărul poate avea şi alte efecte negative asupra metabolismului, pe lângă creşterea în greutate prin calorii suplimentare. „Zahărul rafinat din alimente este compus din glucoză şi fructoză, o serie de studii arătând că fructoza poate avansa înbătrânirea celulară. De asemenea, fructoza acţionează în mod direct asupra sistemului de recompensă al creierului, făcându-i pe oameni să îşi dorească mai mult zahăr,” a dăugat acesta.

„Aceste descoperiri indică faptul că oamenii ar trebui sa urmeze recomandările care încurajează limitarea consumului de zahăr şi introducerea în alimentaţie a unei cantităţi mai mari de fructe şi legume”, a declarat Jeffrey Mechanick, director al secţiei de Endocrinologie şi Diabet la Şcoala de Medicină Mount Sinai Icahn din New York.

Urmărește CSID.ro pe Google News