Părinţii au multe provocări la care trebuie să facă faţă – de la acceptarea veştii că vor avea un copil, restabilirea priorităţilor, îngrijirea unui nou-născut, amenajarea casei în conformitate cu nevoile copiilor, acte pentru copil, vaccinări, răceli, alimentaţie copil, educaţie, asigurarea vestimentaţiei, căutarea unui loc la creşă sau grădiniţă etc. etc. La toate acestea părinţii fac faţă, însă atunci când îşi văd puişorii furioşi, supăraţi mulţi se blochează.
Unii părinţi nu înţeleg ce motive au copiii să fie nervoşi, mai ales că ei în calitate de părinţi depun atât de multe eforturi să le asigure ceea ce este necesar. Aparent copiii mici nu au nici o grijă, părinţii sunt cei care se ocupă de organizarea vieţii de zi cu zi şi aduc cele necesare. Unii adulţi îi consolează pe micuţii furioşi, alţii îi pedepsesc, alţii îi izolează. Ce se întâmplă de fapt? Cum se manifestă aceste crize? Ne explică psihologul Ioana Niţă Amarandei, specializat în psihologie şcolară şi consiliere educaţională şi vocaţională.
CSÎD: Cum îşi manifestă copii mici supărarea?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Copiii de 3 ani sunt capabili să exprime trăiri emoţionale de tipul bucuriei, furiei, tristeţii, fricii sau dezgustului. Comportamentele normale, în situaţii specifice, ale anteprescolarilor şi preşcolarilor apărute ca urmare a instalării trăirilor de tristeţe, frică, dezgust, furie sunt: plânsul, izolarea, ţipătul, nevoia de a fi ţinut în braţe, a sta lângă adult, respingere, noncomplianţă, aruncatul, lovitul, ciupitul, împinsul, trageri de păr, trageri de haine, târârea, aruncatul la podea, opoziţie, etc.
CSÎD: Imită copii şi comportamentele afective din mediul în care trăiesc?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei: În grupul de covârstnici imitaţia reciprocă cu privire la conduitele afective este foarte des întâlnită. Imitarea comportamentelor părinţilor are loc atunci când copiii vin, în cea mai mare parte a timpului, în contact cu părinţi supăraţi, nervoşi, irascibili sau deprimaţi, învăţând să reacţioneze la aceste emoţii puternice. Chiar dacă nu suferă de tulburări ale dispoziţiei afective, copilul poate învăţa că aşa trebuie să se comporte. Există adesea şi o componentă genetică.
CSÎD: Cum îşi manifestă copiii mici furia?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Starea de frustrare este acceptabilă, normală. Furia este o reacţie în faţa frustrării. La antepreşcolari, toleranţa la frustrare este aproape inexistentă, aceasta căzând în sarcina educaţiei (părinţi şi educatori). Astfel, instalarea furiei îşi urmează cursul. Deoarece fiecare copil este diferit şi trăieşte într-un context familial şi social aparte, există diferenţe interindividuale între modul de manifestare al furiei şi al parcursului pe care aceşti copii îl au spre viaţa adultă.
CSÎD: Are şi temperamentul un rol în aceste crize de furie?
Psiholog Ioana Niţă Amarandei: Temperamentul influenţează comportamentul copiilor, el se referă la o serie de trăsături predominant înnăscute, relativ stabile în timp, care sunt responsabile de preferinţă copiilor pentru anumite stiluri de interacţiune. Numeroase studii de psihologia dezvoltării au identificat o legătură între temperamentul unui copil şi abilităţile sale ulterioare de reglare emoţională şi comportamentală. Unii copii îşi exprimă furia prin plâns, expresii faciale, logoree dar fără a acţiona pentru rezolvarea problemei sau a confrunta pe cel/cea care îl provoacă, alţii rezistă activ prin apărare verbală sau fizică. Unii copii îşi manifestă furia prin răzbunare agresivă, verbală sau fizică, prin respingere sau evitare iar alţii caută adultul pentru a-i oferi confort şi soluţii.
Psiholog Ioana Niţă Amarandei, specializat în psihologie şcolară şi consiliere educaţională şi vocaţională