Sindromul “începe şcoala” – sfaturi pentru părinţi

În ultima lună, în toate familiile cu copii şcolari a fost agitaţie, iar în ultimele două săptămâni, programul acestora s-a schimbat radical.

După o vacanţă leneşă, fără ore matinale de trezit, lecţii, meditaţii sau şedinţe cu părinţii, toate cel enumerate au revenit în peisaj. Uneori cu nervi, oboseală şi aşteptări nerealiste.

Am vorbit cu psihoterapeutul Constantin Cornea despre acest sindrom care afectează părinţii şi copiii aproape în egală măsură şi am aflat un punct de vedere interesant.

Recomandări

Cum îţi ajuti copilul să-şi facă noi prieteni la şcoală?

Copilul tău este intimidat de alţi elevi la şcoală? Cum îl ajuţi?

Mai întâi de toate am înţeles că sindromul “ începe şcoala” are la baza frustrările părinţilor, visele lor nerealizate, lipsa de concordanţă între ceea ce au realizat părinţii financiar sau social şi nivelul la care se clasifică propriul copil.

Acest model, spune Constantin Cornea, cuprinde în background următoarele probleme adevărate exprimate de părinţi astfel (unele dintre ele auzite chiar în cabinetul dânsului):

• “Vreau să înveţe la cea mai bună şcoală!”,
• “Să realizeze ceea ce noi nu am putut sau nu am avut ocazia”,
• “La această şcoală va avea rezultate remarcabile pentru că sunt cei mai buni profesori!”,
• “Dacă eu nu am putut pentru că nu am avut, la ceea ce îi ofer, el va putea!”,
• “Este un copil genial, cu siguranţă toată lumea va vedea asta”,
• “Soţul meu spune că avem un copil normal, am să îi arăt că este un geniu, dar că el nu înţelege”

Acest sindrom este declanşat de părinţi cu repercutare pe proprii copii.

Pentru că, de fapt, “sindromul începe şcoală” reprezintă transpunerea realizărilor sau nerealizărilor parentale asupra propriilor copii.

De ce?
Pentru că la orice început de drum, aşa cum este reprezentat de şcoală, primii paşi ai copilului au o sabie a lui Damocles asupra lor. Sabie de care părinţii sunt mai mult sau mai puţin conştienţi, dar care taie în carne vie în copil, fără că acesta să aibă şansa de a se apăra sau pregăti cumva.
Pentru că, la început de an, şcoala, profesorii sunt aleşi în funcţie de năravul, potenţa financiară, rolul social, sau nerealizările părinţilor. Şi nimic din acestea nu au legătură cu pregătirea copilului, elementele native ale acestuia sau dorinţele lui.

De ce?
Pentru că frustrările părinţilor sunt net superioare evaluării propriului copil sau pentru că ceea ce unul sau ambii părinţi au realizat financiar sau social, nu poate fi făcut de ras de alegerile sau rezultatele copilului.

Mai exact, copilul este trofeul părinţilor, medalia de merit a acestora, campionul care a obţinut ceea ce ei nu au realizat, independent de talentele înnăscute ale copilului, dar dependente de traumele părinţilor.

Pentru că, de cele mai multe ori, copilul apare pentru a demostra ceea ce părinţii nu au reuşit, pentru a lega o relaţie care era sortită eşecului, pentru a satisface nevoia de afecţiune a mamei ce nu se simte iubită de partener, dar odată cu apariţia copilului îşi descoperă menirea pentru că primeşte gratuit de la un copil ceea ce nu a reuşit niciodată să primească de la un partener.

O concluzie psihologică.

Dacă părinţii ar alege şcoala în funcţie de ceea ce pot copiii lor, nu în funcţie de ceea ce pot plăti sau de ceea ce ei şi-au dorit, dar nu au realizat, alegerea ar fi mai corectă. Dacă ar avea câteva referinţe despre învăţătoare sau profesori, dacă s-ar gândi mai mult să aleagă o şcoală lângă casă decât una cu renume, copilul ar fi mai câştigat.

Un copil cu adevărat pregătit pentru viaţă, are nevoie de o familie de bază puternică, de valori familiale şi sociale întreţinute, de calităţi intelectuale valorizante în mediul de referinţă. Restul, dacă nu este făcut aşa cum am descris mai sus, ţine de noroc, şansă, oportunitate, şi niciuna dintre acestea nu pot fi lucrate cu adevărat, garantând succesul prin psihoterapie sau consiliere.