Deşi în România sunt încă în minoritate cei care cunosc această alternativă la şcoala tradiţională- homeschooling a devenit o realitate tentată pentru mulţi părinţi care îşi doresc o educaţie mai specială pentru copiii lor.
Blamată de mulţi adepţi ai sistemului de învăţământ clasic, dar susţinută de cei dezamăgiţi de lipsa de oportunităţi şi stilul uzat al învăţământului românesc, ideea de a-ţi educa copilul acasă, după principii nonconformiste a devenit un subiect controversat şi frecvent dezbătut între părinţi.
România este printre puţinele ţări din Europa care nu permite educarea copiilor acasă decât în cazuri medicale speciale, iar cei care sunt împotrivă invocă argumente precum: integrare mai bună a copiilor în societate, dreptul la competiţie (care le oferă şansa să se dezvolte conform structurii sociale la care vor fi nevoiţi să se adapteze), socializarea permanentă cu alţi copii (indispensabilă pentru inteligenţa emoţională) etc.
Pe de altă parte, cei care văd în homeschooling o inovaţie consideră că este singura formă ce-i permite copilului o dezvoltare complexă, liberă, fără interdicţii sau concurenţă negativă.
Aceştia consideră învăţământul de masă un sistem catastrofal, cu reforme greu aplicate, cu valori clasice pierdute (negarea naturii umane sau diminuarea încrederii în valori personale), inducerea unor filosofii ce îmbracă, de fapt, politici sociale standardizate etc.
Dacă te-ai hotărât că, indiferent de opiniile unora sau altora, copilul tău are nevoie de o metodă “altfel” de educaţie, în eventualitatea în care legile din România vor deveni mai permisive, trebuie să ţii cont de următoarele aspecte înainte să-l pregăteşti pentru viitoarea lui viaţă:
1. Cercetează ce forme de homeschooling există şi care dintre ele îi este copilului tău prielnică: metoda tradiţională (o şcoală publică desfăşurată cu acelaşi curriculum vitae şi acelaşi sistem de clasificare şi absolvire- acasă la tine), metoda eclectică (familia decide o combinaţie de modalităţi care să formeze propria filozofie despre viaţă), metoda Montessori (bazată pe ideea că învăţarea este naturală şi trebuie realizată ca un proces intern) sau unschooling (foarte asemănătoare metodei tradiţionale- învăţare din propriile experienţe, joc, responsabilităţi casnice, experienţă la locul de muncă, interacţionare socială, dar fără un curriculum vitae prestabilit).
2. Examinează stilul de învăţare al copilului
Gândeşte-te la personalitatea lui, la slăbiciunile şi calităţile pe care le deţine deja şi identifică dacă memorează vizual, auditiv sau făcând efectiv lucruri, prin stimuli tactili şi kinestetici (activităţi practice).
Stilul de învăţare al copilului tău poate fi împărţit şi în: lingvistic, logico-matematic, spaţial, naturalist.
În funcţie de ce i se potriveşte alege cel mai bun mod pentru a-l ajuta să crească frumos!
Citeşte şi: Educaţia intimă la români