Carmen Brumă îţi spune ce alimente trebuie să eviţi în sarcină

Prezentatoarea TV Carmen Brumă a lansat de curând cartea „Jurnal de gravidă”, în care oferă sfaturi importante pentru viitoarele mămici. Un aspect important în timpul sarcinii este alimentaţia corectă, care poate oferi gravidei şi viitorului o stare de sănătate de nota 10. Iată care sunt alimentele de care trebuie să te fereşti în timpul sarcinii şi care sunt efectele lor neplăcute.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Carmen Brumă îţi spune ce alimente trebuie să eviţi în sarcină

Prezentatoarea TV Carmen Brumă a lansat de curând cartea „Jurnal de gravidă”, în care oferă sfaturi importante pentru viitoarele mămici.

Un aspect important în timpul sarcinii este alimentaţia corectă, care poate oferi gravidei şi viitorului o stare de sănătate de nota 10.

Iată care sunt alimentele de care trebuie să te fereşti în timpul sarcinii şi care sunt efectele lor neplăcute.


 

  • Fructele de mare, unele tipuri de peşte şi peşte afumat, în special, trebuie evitate în timpul sarcinii, întrucât ar putea fi contaminate cu Listeria.

Peştele este un aliment excelent pentru femeile gravide şi mamele care alăptează. Totuşi, nu orice peşte! (Vezi aici lista peştilor toxici) Trebuie să-l alegeţi cu atenţie. Chiar dacă este bogat în acizi graşi Omega 3, importanţi pentru dezvoltarea sistemului nervos al copilului, peştele poate conţine niveluri importante de mercur, care ar putea să afecteze dezvoltarea sistemului nervos al bebeluşului. Printre consecinţe s-ar putea număra vorbirea întârziată şi tulburări ale mişcărilor. Peştii cu nivel crescut de mercur sunt cei oceanici, de dimensiuni mari, precum rechinul, peştele spadă, tonul roşu sau macroul.

Pe de altă parte, cel mai sigur peşte pentru consum este tonul, somonul, sardinele, crapul, dorada, păstrăvul, codul, heringul şi macroul de mici dimensiuni.
Cantitatea de peşte recomandată pentru consumul săptămânal al gravidelor este de aproximativ 500 de grame. Atenţie la icre, cele care nu sunt tratate termic trebuie evitate!

  • Ouăle crude, fierte moale sau orice alte alimente care conţin ouă crude, ar trebui să fie evitate petnru a preveni infecţia cu Salmonella.

Unele tipuri de salate, maioneze, îngheţate şi creme pentru prăjituri pot avea în compoziţie ouă crude. Dacă produsele sunt preparate termic nu trebuie să vă faceţi griji. Atenţie, aşadar, la tiramisu!

  • Brânzeturile moi pot conţine bacterii numite Listeria, ce se fac vinovate frecvent de avortul spontan. Listeria are capacitatea de a traversa placenta şi poate infecta copilul, iar viaţa acestuia s-ar putea afla în pericol.

Eliminaţi din dietă brânzeturile moi, cum ar fi Brie, Camembert, Roquefort, Feta, Gorgonzola şi brânzeturile mexicane, cu excepţia cazului în care este specificat clar pe etichetele produselor că sunt preparate din lapte pasteurizat.

Indicate în timpul sarcinii sunt brânzeturile de tip ricotta (obţinută prin fierberea zerului rezultat din lapte după ce s-a preparat caşul) sau urda (are doar 8% grăsime saturată, conţine proteine de calitate superioară, vitamine, minerale şi este uşor de digerat).

  • Cofeina. Deşi cele mai multe dintre studii au demonstrat că un consum moderat de cofeină nu este periculos, există şi altele care specifică faptul că aportul de cofeină este asociat cu avortul nedorit.

Mulţi medici recomandă să evitaţi cofeina în primul trimestru de sarcină pentru a reduce probabilitatea declanşării unui avort spontan. Ca regulă generală, cantitatea de cofeină dintr-o zi nu trebuie să depăşească 200 mg în timpul sarcinii. Cofeina are efect diuretic, ceea ce înseamnă că stimulează eliminarea lichidelor din organism.

Cafeaua poate fi înlocuită cu ceaiul verde sau negru, însă tot în cantităţi moderate, adică maximum 2 căni pe zi. Cercetările au arătat că un consum ridicat de cofeină (peste 300 mg pe zi) poate determina avort spontan, greutate mică la naştere şi simptome de sevraj la sugari.

  • Alcool. Nu există o cantitate de alcool recomandată pentru consumul în siguranţă în timpul sarcinii. Prin urmare, alcoolul trebuie evitat în totalitate de către femeile gravide.

Expunerea prenatală la alcool poate să împiedice dezvoltarea sănătoasă a copilului. În funcţie de cantitatea implicată, perioada de dezvoltare a sarcinii şi modul în care a fost consumat alcoolul în timpul sarcinii, se poate ajunge la consecinţe precum sindromul alcoolismului fetal, dar şi alte tulburări de dezvoltare ale fătului. În concluzie, excludeţi total alcoolul, atât pe parcursul sarcinii, cât şi în perioada alăptării pentru a nu expune copilul la aceste riscuri.

  • Legume nespălate. Prin consumul de legume nespălate se poate contacta toxoplasmoză.

Această infecţie poate contamina solul în care au fost cultivate legumele. Boala poate predispune la infecţii care ar putea afecta atât sănătatea copilului, cât şi a mamei.

  • Carne crudă. Carnea, indiferent de felul acesteia, pentru a nu influenţa în mod negativ sănătatea mamei sau a copilului, trebuie să fie suficient preparată termic.

În caz contrar, carnea ar putea fi o sursă de trichinella, salmonella, toxoplasmoză sau chiar E. coli. Nu consumaţi sushi, surimi, biftec, tartar sau fripturi în sânge. Acelaşi lucru este valabil petnru stridiile şi racii cruzi, somonul sau tonul marinat în sare sau afumat, carpaccio. Gătiţi carnea şi peştele la 71 de grade Celsius, iar puiul la 82 de grade Celsius. Nu mâncaţi alimente congelate care au fost dezgheţate şi apoi recongelate şi nu decongelaţi alimentele la temeperatura camerei ci în frigider.

  • Mezeluri. Pe lângă cantitatea mare de E-uri periculoase pe care le conţin, mezelurile prezintă şi alte pericole.

Evită-le în special pe cele care au fost realizate industrial, fără a fi trecute prin procesul de fierbere. Adică acele mezeluri pe bază de carne crudă. Mezelurile crude reprezintă un risc de contaminarea cu Listeria.

  • Ficatul. Majoritarea femeilor se tem să mănânce ficat de orice fel în timpul sarcinii.

Interdicţia se referă însă la ficatul de cod, de viţel şi de porc care conţin cantităţi mari de vitamina A, considerată toxică în sarcină dacă depăşeşte 1800 de micrograme pe zi.
Ficatul de pui în cantităţi moderate nu este periculos, ba din contră, este o sursă excelentă de proteine şi fier uşor asimilabil de către organism.(vezi aici o reţetă de pate de ficat de casă)

  • Îndulcitori artificiali şi conservanţi. Îndulcitorii artificiali întâlniţi în sucurile dulci sau prăjituri trebuie excluşi din dietă în timpul sarcinii, întrucât studiile au demonstrat că pot creşte riscul naşterii premature.

Multe alimente sunt pline de aditivi şi conservanţi. Unul dintre aditivii care trebuie evitaţi în timpul sarcinii este monoglutamatul de sodiu (E621), care ar putea provoca dureri de cap şi disconfort abdominal. Feriţi-vă şi de E951 (aspartam), ciclamaţi, E954 (zaharina), E955 (sucraloza).

  • Ananas şi papaya. Deşi este un fruct foarte sănătos, ananasul poate fi periculos dacă se consumă în cantităţi foarte mari.

Ananasul este bogat în bromelaină, care poate provoca înmuierea colului uterin, rezultatul fiind travaliul prematur. Asta nu înseamnă că trebuie exclus din alimentaţie, doar să nu faceţi o pasiune pentru el. 200 de grame de ananas reprezintă o cantitate rezonabilă, un kilogram de ananas consumat zilnic e exagerat. Ca măsură suplimentară de precauţie se va evita consumul de ananas în ultimul trimestru de sarcină.

Acelaşi efect îl poate avea şi papaya, care conţine seminţe bogate în latex, ce pot declanşa contracţiile uterine. Fructul se poate consuma însă în primul trimestru de sarcină, întrucât fructul copt de papaya este bogat în vitamina C şi alte substanţe nutritive sănătoase. Acestea din urmă împiedică apariţia simptomelor debutului sarcinii, cum ar fi arsurile stomacale şi constipaţia. De asemenea, papaya amestecată cu miere este un tonic excelent pentru femeile gravide, dar şi pentru cele care alăptează.

  • Arahide. Specialiştii recomandă evitarea consumului de arahide în timpul sarcinii şi alăptării.

Interdicţia este adresată mai ales femeilor predispuse la alergii, cu un istoria familial în care sunt prezente alergii precum astmul, eczemele sau febra de fân.

  • Seminţe de susan. Seminţele de susan au fost utilizate în mod tradiţional ca medicamente pentru provocarea avortului.

Acestea excită musculatura uterină, cauzează contracţii şi în cele din urmă are loc expulzarea ovulului fecundat. Efectele pot să apară mai ales în primul trimestru de sarcină numai dacă seminţele sunt consumate în cantităţi mari. Două linguriţe la 3-4 zile sunt suficiente şi sigure pentru consum în timpul sarcinii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult