Dietă specială pentru mămici

Până la un litru de lapte pe zi – iată cât produce o mamă care alăptează. Efortul consumă 500-800 de calorii în plus în 24 de ore, luate dintr-o dietă asemănătoare unui sportiv.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dietă specială pentru mămici

Până la un litru de lapte pe zi – iată cât produce o mamă care alăptează. Efortul consumă 500-800 de calorii în plus în 24 de ore, luate dintr-o dietă asemănătoare unui sportiv.

Laptele matern reprezintă alimentul ideal pentru sugari, iar cantitatea acestuia depinde de dieta mamei. O femeie care alăptează şi nu se hrăneşte corect sau suficient va avea totuşi un lapte de calitate, pentru că natura acţionează în acest sens, însă propriul corp va fi spoliat de elementele esenţiale, în detrimentul stării ei de sănătate. În plus, durata lactaţiei se scurtează.

Bebeluşul ia în jur de 1.000 de kcalorii pe zi prin supt, iar acestea se produc cu un consum matern major. Iată cum trebuie să arate dieta unei femei (distribuită în 5 mese) în perioada de după naştere.

Lichide
În primul rând, laptele consumă mare parte din apa prezentă în corpul mamei, aşa că rezerva de lichide trebuie completată permanent. În timpul şi după alăptare veţi simţi o sete uriaşă, aşa că alegeţi să beţi 4 litri de lichide pe zi (nu va fi un efort) în care să includeţi, pe lângă apă: 500 de ml de lapte, un litru de ceai de chimen şi anason (stimulează lactaţia), un litru de compot, 200 de ml de suc proaspăt de fructe, ciorbă sau supă.

Proteine
Regula este: 2 g de proteină la fiecare kilogram pe care îl cântăriţi. Puteţi alege proteine de calitate din ouă, de preferinţă ecologice, 3  pe zi. De asemenea, e obligatoriu să consumaţi 400 de grame de carne de pui pe zi, curcan, mânzat, vită sau carne de porc foarte slabă (muşchiuleţ).
Lactatele permise sunt brânza de vaci dulce, caşul, telemeaua, smântâna cu cel mult 15% grăsime, iaurtul sau untul. De asemenea, nu ignoraţi organele de animal tânăr sau de pasăre pentru conţinutul acestora de fier care se absoarbe uşor în organism.
 

Fructele de sezon
Sunt binevenite în cantităţi de până la 3 kilograme zilnic. Ignoraţi miturile conform cărora fructele determină colici bebeluşului. Fructele vă furnizează vitamine şi minerale pe care laptele produs le ia din corpul vostru, aşa că nu vă spoliaţi organismul din cauza unor sfaturi băbeşti.

Legumele
Sunt şi ele recomandate în cantităţi mari (mai ales că lactaţia vă poate produce constipaţie). Dintre legume însă nu sunt permise ceapa şi usturoiul crud, castraveţii cruzi, varza, mazărea, fasolea uscată sau vinetele. De asemenea, nu includeţi în regim ciuperci.

Grăsimi bune
O altă recomandare a medicilor este să mâncaţi peşte cât de mult şi cât de des puteţi. Nu uitaţi nici de grăsimile furnizate de ulei. Ideal ar fi să alegeţi ulei de măsline crud, în orice salată. În perioada alăptării sunt interzise prăjelile în ulei de floarea soarelui pentru că fac rău bebeluşului.

Cereale integrale
Puteţi opta între orez integral, paste, fulgi de porumb fără zahăr, fulgi de hrişcă sau grâu presaţi la rece, pâine integrală.

Dulciuri
În această perioadă vă puteţi bucura şi de dulciuri, dar cu moderaţie. Sunt de preferat cele făcute în casă: prăjitură cu fructe, plăcintă cu brânză de vaci, tort de mere, îngheţată din iaurt, fructe şi zahăr. Nu sunt însă permise mierea, alunele, nucile sau produsele cu cacao.

Dacă observaţi că, după o zi bogată într-un anumit aliment, copilul este agitat, renunţaţi la acel produs şi reintroduceţi-l peste o săptămână. Dacă copilul are din nou o stare de agitaţie, renunţaţi complet la respectivul aliment, pe perioada cât alăptaţi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult