4. Infecţia cu viermi laţi. Este mai frecventă în rândul copiilor, care nu sunt încă deprinşi cu obiceiul spălatului pe mâini şi care duc mâna murdară la gură, după ce în prelabil au interacţionat cu animalul de companie, favorizând astfel transmiterea acestui viermişor ce poate fi foarte uşor transmis, prin contactul cu solul, alimentele infestate sau chiar prin...ingerarea puricilor, un potenţial purtător al larvei parazitului. Atât la animale cât şi la oameni semnele unei infecţii constau în prezenţa unor formaţiuni de mărimea unui bob de orez în fecale, de fapt viermişorii laţi, care pot fi tratate cu uşurinţă prin administrarea de medicamente antiparazitare.