Maria Sharapova - câştigătoare a 3 titluri de Grand Slam, Sharapova este una dintre cele mai frumoase şi cunoscute jucătoare de tenis din lume. În anul 2004, ea a învins-o pe Serena Williams, câştigând astfel, la vârsta de 17 ani, titlul de la Wimbledon. Doi ani mai târziu, ea a înfrânt-o pe Justine Henin în finala da la U.S. Open 2006, iar în 2008 ea a câştigat titlul de la Australian Open, învingând-o pe Ane Ivanović. Pe lângă activitatea impresionantă în tenis, ocupând, o perioadă, poziţia numărul unu în ierarhia WTA, frumoasa jucătoare are şi o carieră în modeling.