Pneumotorax (plămânii colabați). Pneumotoraxul survine în urma unui accident (plagă înțepată sau împușcată, accident rutier etc.), a unei manevre medicale sau a unei afecțiuni preexistente (emfizem, astm bronșic, tuberculoză, sindrom Marfan, cancer de plămâni etc.) care duce la acumularea de aer în cavitatea pleurală, determinând colapsul plămânilor. Astfel, apar simptome precum scurtarea respirației, senzație de junghi toracic, dispnee amplificată de efort, tuse iritativă, cianoză sau chiar insuficiență respiratorie gravă.