Tendințe păr 2021: Ce blond se poartă în 2021
“Părul blond și cel silver (Ash/ Blue ash /Violet ash) reprezintă un trend care continuă și în 2021, iar combinatia intre aceste nuante face deja furori. Este o nuanță sexy, puternică si extrem de versatilă, mereu în tendinte, vedetă pe podiumurile de moda pentru caracterul său atemporal. Părul argintiu cu tonuri violet începe să urce ușor, dar sigur, pe podium. Accentele metalice și strălucitoare pun în evidență trăsăturile feței, dar mai ales ochii. În 2021, sunt în tendințe nuanțele de blond rece: cenușiu, violet – nuanțe ash cu bază verde pentru a combate subtonuri calde nedorite, inclusiv roșu și portocaliu. În 2021, neutralizăm tonurile calde pentru a crea nuanțe reci, în bază cenușie”, declară Diana Baicu.