Schimbări la nivelul secreţiei vaginale. Ne-ar plăcea să vă spunem cum ar trebui să arate o secreţie vaginală normală sau în ce cantitate e normal să se producă, dar din păcate, aspecte precum consistenţă, culoare şi cantitate diferă de la o femeie la alta. Aceasta poate fi fie albă şi cu o consisitenţă slabă, fie apoasă şi alunecoasă şi se poate schimba în funcţie de perioada ciclului.
Dar o schimbare vizibilă, care persistă mai mult de o zi-două, în privinţa culorii, a cantităţii sau mirosului trebuie neapărat luată în vedere şi cerut sfatul unui medic. Poate fi vorba de schimbări hormonale, o sarcină, nivelul de hidratare sau chiar o infecţie. Orice schimbare precum apariţia sângelui sau colorarea în verde a secreţie, necesită atenţie. O schimbare a culorii secreţiei vaginale poate fi şi un semn al bolilor cu transmitere sexuală precum gonoree şi chlamydia.