Cu siguranţă aţi observat că picioarele unor doamne, tonifiate sau nu, au vinişoare albăstrii, mai mult sau mai puţin ieşite în relief. Este vorba despre varice care, pe lângă aspectul inestetic, semnalează probleme serioase de sănătate! Aceste vene superficiale aflate în zona membrelor inferioare se dilată în mod exagerat în anumite situaţii.
„Boala varicoasă reprezintă un proces lent pe parcursul căruia peretele venos este afectat, iar în timp aceasta se extinde şi către ţesuturile din jur. Pe lângă faptul că sunt inestetice, varicele sunt însoţite frecvent şi de durere, iar în cazurile cele mai grave apar şi inflamaţii ale picioarelor”, a explicat Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruţ.
Principalele 5 cauze care duc la apariţia varicelor
Principala cauză a apariţiei varicelor este tromboflebită. Tromboflebita superficială afectează venele de la suprafaţa pielii, cel mai adesea la nivelul gambelor, dar poate afecta şi venele membrului superior. Aceasta este identificată prin apariţia unui cheag sanguin la nivelul venelor ce duce la îngroşarea vizibilă a acesteia. Tromboflebită superficială apare în timpul sarcinii, în urma unui zbor cu avionul sau atunci când o persoană stă o perioadă lungă de timp imobilizată la pat sau în scaun cu rotile.
Un alt factor cauzator de varice este tumoarea abdominală sau fibromul uterin. Fimbromul uterin reprezintă o masă celulară care apare sub forma unei excrescenţe benigne la nivelul uterului femeilor aflate la o vârstă reproductivă. Acesta se poate dezvolta în interiorul cavităţii uterine, la exteriorul uterului sau în grosimea peretelui acestuia. În plus, hormonii secretaţi de corpul femeii, estrogenii şi progesteronul, determină creşterea fibromului.
În perioada sarcinii, datorită dublării volumului sanguin dar şi a faptului că femeia gravidă începe să câştige kilograme în plus, venele încep să fie suprasolicitate şi astfel apar varicele. În această situaţie, sângele în loc să se întoarcă la inimă stagnează.
”Modificarile hormonale din perioada de sarcină, de fapt progesteronul, este cel care determină relaxarea pereţilor venelor făcându-i mult mai vulnerabili în această perioadă. Efectele bolii varicoase pot fi stopate prin purtarea ciorapilor elastici compresivi pe tot parcursul sarcinii şi prin evitarea statului în picioare o perioadă lungă de timp”, a adăugat Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruţ.
Varicele în cele mai multe dintre situaţii sunt o boală profesională, afectând persoanele care sunt nevoite să petreacă mult timp în picioare la locul de muncă (stomatologi, chelneri, friezi etc.).
Dacă apar simptome, acestea tind să fie uşoare, o senzaţie de arsură sau de greutate în picioare, mai amplificată în cursul zilei sau după perioade îndelungate de stat în picioare sau pe scaun, o inflamaţie uşoară, de obicei doar la nivelul piciorului şi gleznei, sau mâncărime la nivelul pielii de deasupra varicelor. În aceste condiţii medicamente tonice care ajută la întărirea pereţilor venelor sau chiar şi orice tip de activitate fizică au un efect benefic asupra picioarelor.
Deficienţa ereditară în structura ţesutului conjunctiv al organismului provoacă apariţia varicelor. Astfel, structura valvulelor venelor predispuse la insuficienţă valvulară, urmată de reîntoarcerea şi stagnarea sângelui la nivelul membrelor pelvine duce la apariţia varicelor şi a celorlalte tulburări trofice locale. Această deficienţă a ţesutului conjunctiv predispune şi la apariţia herniilor abdominale, a piciorului plat sau a hemoroizilor, afecţiuni ce sunt frecvent asociate varicelor.