O tanara din Marea Britanie s-a supus unei operatii de excizie a ambilor sani ca metoda de prevenire a cancerului mamar, pe cand avea doar 19 ani, informeaza Fox News. Decizia tinerei a fost influentata de diagnosticul malign primit de doua dintre verisoarele ei, care la varsta de 20 de ani au trebuit sa infrunte teribila maladie.
Hannah Fitzpatrick, eleva la o scoala sanitara din Marea Britanie, a devenit cea mai tanara femeie din tara natala, care s-a supus unei astfel de interventii. Ea a ales sa-si scoata ambii sani ca metoda de prevenire a cancerului mamar, intrucat in familia acesteia existau mai multe cazuri de cancer.
Este vorba despre toate cele patru matusi din partea tatalui, plus doua dintre verisoarele primare, ambele diagnosticate pe cand aveau 20 de ani.
“Faptul ca verisoarele mele au fost diagnosticate la varste asa de fragede, iar o matusa are cancer mamar in faza terminala, m-a pus serios pe ganduri. Asa am decis ca trebuie sa ma operez”, a declarat tanara, acum in varsta de 20 de ani, pentru publicatia Daily Mail din Marea Britanie.
“Stiu ca sunt tanara, insa mai stiu ca mi-as fi petrecut multi ani temandu-ma ca boala va putea sa apara oricand. Acum pot sa privesc increzatoare spre viitor, pentru ca riscul de a ma imbolnavi de cancer mamar nu este mai mare decat al celorlalte femei”, a mai adaugat aceasta.
Potrivit Cancer Research UK, sansele ca o femeie sa se confrunte cu cancerul mamar de-a lungul vietii este de 1:9.
Dupa ce rudele ei au fost diagnosticate cu cancer, Hannah si-a facut un screening genetic, in urma caruia medicii au constatat prezenta genei BRCA 2. Acest fapt este echivalent cu 85% sanse ca pe viitor sa se imbolnaveasca de aceasta boala.
Inainte ca Hannah Fitzpatrick sa procedeze la dubla mastectomie la varsta de 19 ani, o alta conationala, Becky Measures, a optat pentru aceeasi interventie, la varsta de 24 de ani.
Citeste si Ele au invins cancerul mamar
Viata e roz?