Abuzul de antibiotice din ultimii zeci de ani a dat naştere unui fenomen pe cât de periculos, pe atât de greu de controlat: rezistenţa microbilor la tratament. Oamenii de ştiinţă duc o luptă continuă pentru descoperirea a noi şi noi antibiotice, tot mai puternice, care să facă faţă noilor infecţii, însă omitem că natura ne-a pus la îndemână cele mai eficiente leacuri: antibioticele naturale.
Sir Alexander Fleming a descoperit în 1928 puterea miraculoasă a mucegaiului din care apoi a luat naştere Penicilina. Cu toate că la bază antibioticele erau naturale, cu timpul, industria farmaceutică şi administrarea mult prea frecventă le-au transformat în nişte medicamente care crează la fel de multe probleme pe câte ar trebui, de fapt, să rezolve.
În aceste condiţii, cel mai indicat este să ne întoarcem către natură, unde găsim cele mai eficiente antibiotice şi antivirale, fără efectele secundare ale medicamentelor alopate.
Usturoiul
Acesta este utilizat în întreaga lume de sute de ani în scopuri medicinale: se pare că tratează orice, de la dureri de urechi, la pneumonie, infecţia cu Hlicobacter pylori, MRSA, gripă, subţiază sângele, previne bolile cardiovasculare etc. Iar cercetări recente i-au confirmat puterile. Usturoiul conţine nenumăraţi antioxidanţi care omoară bacteriile şi radicalii liberi, protejând sistemul imunitar. Alicina, substanţa activă din usturoi distruge şi o serie de virusuri, lucru pe care antibioticele sintetice nu îl pot face, dar şi ciuperci, cum ar fi candida albicans.
Echinaceea
Ca şi usturoiul, Echinaceea este folosită de sute de ani pentru virtuţile sale. Adăugată în regimul zilnic, întăreşte sistemul imunitar şi combate o serie de infecţii. În trecut, Echinaceea era folosită în tratarea rănilor deschise, difteriei, otrăvirilor, leziunilor sifilitice şi a altor afecţiuni de natură bacteriană. În prezent, planta este cunoscută mai ales pentru efectele sale antigripale, însă şi ca armă împotriva unuia dintre cei mai virulenţi agenţi infecţioşi, Staphylococcus aureus, o bacterie ce se poate complica generând extrem de periculosul MRSA.
Argintul coloidal
Proprietăţile germicide şi antibacteriene ale argintului coloidal au fost descoperite cu circa o sută de ani în urmă. De atunci, numeroase studii clinice i-au demonstrat puterile în lupta cu bacteriile, ciupercile şi viruşii. Dermatitele, plăgile, infecţiile de orice natură şi chiar MRSA pot fi vindecate cu ajutorul argintului coloidal.
Pau D’Arco
Aceasta este o plantă originară din America de Sud, al cărui inredient activ este lapacolul, substanţă care s-a demonstrat că ameliorează orice tip de infecţie, indiferent că este de natură bacteriană, fungică sau virotică. Ba mai mult, unele studii sugerează că planta ar avea efecte notabile şi în lupta cu cancerul. În trecut, ceaiul sau decoctul obţinut din Pau D’Arco era utilizat de populaţiile indigene din America de Sud pentru întărirea organismului şi combaterea afecţiunilor care puneau viaţa în pericol.
Mierea Manuka
Cel mai eficient (şi totodată delicios!) agent antibacterian vine din Australia şi Noua Zeelandă şi se numeşte miere Manuka. Cercetătorii au observat că are capacitatea de a ucide o serie de microbi mortali, între care MRSA, precum şi bacteria carnivoră.
Sursa: Naturalnews.com