Cele mai bune ceaiuri pentru tuse

Dacă ai încercat tot felul de dropsuri şi siropuri, dar tusea pare că nu se ameliorează, încearcă să o tratezi în mod natural, cu ajutorul unor ceaiuri.
  • Publicat:
Cele mai bune ceaiuri pentru tuse

Dacă ai încercat tot felul de dropsuri şi siropuri, dar tusea pare că nu se ameliorează, încearcă să o tratezi în mod natural, cu ajutorul unor ceaiuri.

David Kiefer, medic la Centrul de Medicină Integrativă Arizona, oferă suferinzilor câteva ceaiuri
care tratează tusea.

Iată care sunt acestea!
 

Top 5 ceaiuri pentru tuse

Ceai din scoarţă de ulm
 

Ceaiul din scoarţă de ulm formează o peliculă pe membrana mucoasei faringelui, care stimulează expectoraţia şi ameliorează tusea. Poţi amesteca o linguriţă cu pudră din scoarţă de ulm într-un pahar cu apă rece, la care să adaugi câteva picături de tinctură de lemn dulce, care are proprietăţi antiinflamatoare şi oferă un gust mai bun băuturii.

Ceai de ghimbir cu oregano sau cimbru
 

Ghimbirul are proprietăţi expectorante, ajută la „ruperea” mucusului format în gât şi te scapă de tusea enervantă. Amestecă 3-4 bucăţele de ghimbir proaspăt (sau 2 linguriţe de pudră de ghimbir)  într-o cană mare de apă clocotită. Adaugă puţin oregano sau cimbru, ierburi care au efecte expectorante, şi consumă aceste ceai de 2 ori pe zi.

Află mai multe despre beneficiile ceaiului de ghimbir

Ceai de scorţişoară cu coajă de portocală
 

Scorţisoara, usturoiul şi ardeiul iute sunt condimente care cresc temperatura corpului, ajutând astfel la intensificarea metabolismului şi, implicit, la vindecarea răcelii care se manifestp prin tuse. Nu numai tusea este ameliorată cu ajutorul ceaiului de scorţişoară, ci şi bronşita, enterocolita, parazitozele şi candidoza.

Descoperă 10 alimente şi băuturi care încălzesc corpul iarna!

Pentru a prepara un delicios şi sănătos ceai de scorţişoară, ai nevoie de:

– 2 linguriţe de ceai negru
– Puţină coajă de portocală
– Un baton de scorţişoară
– 600 ml apă fierbinte

Se lasă la infuzat batonul de scorţişoară vreme de 10 minute, apoi se adaugă coaja de portocală şi ceaiul negru şi se mai lasă la infuzat 3 minute. Se filtrează şi se bea ca atare sau îndulcit cu puţină miere.

Ceai de lămâie cu miere
 

Orice fel de ceai în care adaugi o felie de lămâie şi o linguriţă de miere de albine este benefic pentru ameliorarea tusei.

Descoperă şi alte remedii naturale care te scapă de tuse!

Dacă nu agreezi ceaiul defel, poţi încerca o altă variantă, care sigur nu te va face să strâmbi din nas: taie o lămâie în bucăţele şi adaugă-le în 300 ml de apă clocotită. Lasă să fiarbă 2-3 minute, apoi trage deoparte ibricul şi lasă-l acoperit cu o farfuriuţă. Când se răceşte puţin ceaiul, îndulceşte-l cu 1-2 linguriţe cu miere organică.

Gustul nu este nici pe departe de „medicament” şi cu siguranţă îţi vei face un obicei din a-l consuma aproape zilnic sau cel puţin atunci când ai simptome de răceală. Ceaiul se bea cald, dar nu fierbinte, astfel stimulându-se eliminarea mucusului care produce tusea. De asemenea, vitamina C din lămâie conferă organismului protecţie împotriva factorilor ce cauzează inflamaţie.

Ceai de eucalipt
 

Uleiurile din arborele de eucalipt este folosit adesea ca decongestionant pentru nasul înfundat, însă şi ceaiul din frunze de eucalipt este benefic, mai ales dacă te confrunţi cu răceală şi tuse persistentă. Pot fi făcute şi inhalaţii, mai ales în caz de infecţii respiratorii însoţite de tuse: adaugă câteva picături de ulei de eucalipt într-un bol cu apă fierbinte, pune-ţi un prosop pe cap şi respiră adânc. Specialiştii recomandă inhalarea aburului cald timp de cel puţin zece minute.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult