Guarana: beneficii şi efecte adverse

Considerată una dintre plantele minune ale planetei, guarana ajută la reducerea poftei de mâncare, stimularea metalolismului şi creşterea atenţiei.
  • Publicat:
Guarana: beneficii şi efecte adverse

De curând, m-am întâlnit cu una dintre cele mai sofisticate prietene pe care le am. Cumva e o întruchipare a femeilor din revistele de modă – este înaltă, slabă, dar are forme, lucrează într-un domeniu ce i se potriveşte, a ajuns la un salariu care să îi permită să călătorească, să îşi cumpere haine la modă. Are şi doi copii şi un soţ. Merge la sport, merge la masaj. Şi mai mult decât atât, are timp să citească cărţi, nu stă cu ochii în telefon la întâlniri, se vede cu prietenele la o cafea. Cafea în care adaugă guarana. Şi zice ea că asta îi dă enegie pentru toate. În plus, o ajută şi la menţinerea greutăţii.

Bineînţeles, am comandat şi eu o cafea cu guarana. Nu am observat un efect special pe loc, dar m-am gândit că merită să încerc să îmi îmbunătăţesc nivelul de energie şi implicit performanţele intelectuale şi fizice. M-am informat din mai multe surse. Aparent, dacă respecţi dozele indicate şi nu suferi de afecţiuni ale inimii, hipertensiune arterială, diabet, glaucom, osteoporoză, nu ai de ce să te îngrijorezi. Pe internet, când dai căutare pentru guarana în 33 de secunde apar 14.600.000 de rezultate, deci mult interes s-a manifestat în ultimii ani. Primele rezultate sunt direct conectate cu magazine online care preţ de câteva click-uri şi câteva zeci de lei (pudra organică de guarana se vinde în România cu preţuri între 35 lei şi 90 lei). Eu am cumpărat dintr-un magazin naturist guarana sub formă de pudră, dar se găseşte şi sub formă de capsule în concentraţie pură sau în suplimente alimentare cu diverse indicaţii.

Guarana – informaţii de bază

Guarana este o plantă din Amazon, care era utilizată în băuturi de către tribul Guarani. Reputaţia plantei a depăşit graniţele fizice şi astăzi este folosită de atleţi pentru un bust de energie, pentru creşterea performanţelor intelectuale, dar şi ca afrodisiac.

Guarana – cum funcţionează

Guarana conţine cafeină, un stimulent al sistemului nervos central, al inimii şi muşchilor, teobromină şi teofilină – prezente şi în ceaiul verde şi în ceaiul negru. Ceea ce este interesant este că deşi mass media a pulsat foarte mult această plantă ce a căpătat peste noapte reputaţia de plantă minune, lumea ştiinţifică încă are semne de întrebare asupra guaranei, iar medicii avertizează că apar efecte secundare în cazul consumului pe termen lung a cantităţilor necontrolate. Încă se mai fac studii.

Guarana – cantităţi recomandate

Efecte adverse apar atunci când doze mai mari de 300 mg de guarana sunt administrate zilnic pe perioade lungi. Atacuri de panică, anxietate, ţiuit în urechi, aritmii, alături de iritaţiii ale stomacului, nervozitate, oboseala, greaţă, stare de vomă, insomnie sunt principalele efecte adverse dacă se exagerează cu cantităţile. Datorită faptului că guarana stimulează activitatea cerebrală şi dă energie, persoane care obişnuiesc să consume droguri o consumă în cantităţi mari. Atenţie, doza fatală de cafeină este estimată la 10-14 grame.
Guarana – nerecomandată femeilor însărcinate sau care alăptează.


O altă atenţionare specială cu privire la consumul de guarana vine pentru femeile însărcinate sau care alăptează. O cantitate mică teoretic nu creeează probleme, însă în cantităţi mari (200 mg) poate duce chiar la avort. Aşadar, chiar dacă vă simţiţi obosite în perioada sarcinii sau după ce aţi născut, evitaţi să creaţi un obicei în a consuma guarana.

Guarana ajută la slăbit

În multe dintre suplimentele alimentare destinate slăbirii se găseşte pe lista de ingrediente şi guarana pentru efectul de reducere a poftei de mâncare, stimularea metabolismului şi favorizarea arderii grăsimilor în organism. Multe pilulele de slăbit care au guarana în compoziţie au dat rezultate. Dacă acestea s-au menţinut menţinut sau nu în timp este o altă discuţie şi intervin mulţi factori subiectivi (stilul de viaţă, tipul de alimentaţie, orele de sport de după cura de slăbire). Există evident şi multe controverse, căci nu toate persoanele care vor sau au nevoie să slăbească tolerează guarana. Aşadar, nu utilizaţi pastile de slăbit fără să consultaţi un medic specialist înainte.

Guarana – experienţa personală

Am privit cu mare drag pacheţelul cu guarana şi am început să-l integrez pe rând fie în cafea (nu sunt neapărat fană a gustului), fie în smoothie-uri de fructe (dacă acesta conţinea şi banană sau pară, pentru papilele mele gustative era uşor de integrat guarana), sau în iaurt cu cereale. După 3 săptămâni am renunţat deoarece am constatat că inima îmi batea mai tare şi parcă am devenit mai anxioasă decât de obiecei. Bineînţeles, sunt mai mulţi factori care pot determina crize de anxietate (stres, oboseală, planuri nerealizate, presiune interioară, grija zilei de mâine) însă am înţeles că în cazul meu guarana nu este cea care îmi dă aripile de care aveam nevoie. Ci din contră, mai mult mă ajută dacă beau 3 litri de apă plată zi de zi şi dacă fac plimbări lungi în natură. Menţionez că am hipotensiune arterială, dar puls normal. Încă o dovadă – suntem unici şi ceea ce se potriveşte prietenilor noştri, nu ni se potriveşte neapărat şi nouă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Sinuzita: simptome şi remedii naturale
Sinuzita: simptome şi remedii naturale
Recomandări:
Băutura care îți curăță plămânii de fumul de țigară, flegmă și mucus
Băutura care îți curăță plămânii de fumul de țigară, flegmă și mucus
5 remedii naturale pentru a vindeca aftele bucale
5 remedii naturale pentru a vindeca aftele bucale