În mod tradiţional, merişorul este asociat cu masa de Crăciun şi curcanul fript. Se foloseşte în multe reţete culinare – atât sosuri, cât şi deserturi – şi se consumă proaspăt, uscat sau sub formă de suc.
Pe lângă calităţile lui culinare, merişorul este din ce în ce mai recomandat de medici şi de specialişti în medicina naturistă ca tratament preventiv pentru persoanele care suferă de infecţii urinare frecvente.
Şi pentru că este sezonul acestei probleme, iată cum o poţi rezolva cu un remediu miraculos!
Tufele de merişor, originare din solurile mocirloase bogate în turbă din America de Nord, sunt în prezent larg răspândite şi în Europa. Le poţi cultiva chiar şi la tine în grădină, dar trebuie să ştii că preferă solul umed.
Pe lângă tratarea infecţiilor urinare, merişorul se foloseşte pentru diferite probleme de circulaţie sanguină, hepatice, gastrice şi pentru scăderea poftei de mâncare. Sucul de merişor este indicat pentru persoanele care suferă de incontinenţă urinară deoarece reduce mirosul neplăcut al urinei.
De asemenea, substanţele din componenţa acestuia ajută la prevenirea cariilor şi a căderii dinţilor, acţionând asupra bacteriilor care produc placa bacteriană.
Substanţele fitochimice din componenţa merişoarelor, anume taninuri şi antocianine antioxidante (care ajută la îmbunătăţirea vederii pet imp de noapte), precum şi uleiul din seminţe conţin acizi graşi Omega-3. De asemenea, fructele reprezintă o sursă bogată de vitamina C. Sucul natural de merişoare este foarte acid şi atât de puternic încât poate deteriora smalţul dinţilor, motiv pentru care se recomandă diluarea lui înainte de a fi consumat – adeseori cu zahăr.
Merişorul acţionează în mai multe moduri asupra infecţiilor tractului urinar. În trecut, se spunea că produce acidifierea urinei, creşterea acidului hipuric, un acid care creează un mediu neprielnic dezvoltării E.coli şi a altor bacterii care pot pătrunde în tractul urinar.
Însă, deşi merişoarele au un caracter acid, acest lucru nu înseamnă că determină şi caracterul acid al urinei. În prezent, cercetătorii îşi îndreaptă atenţia asupra altor substanţe care intră în compoziţia acestor fructe, în mod deosebit fructoza şi antioxidanţii. S-a dovedit că aceste componente previn nu numai înmulţirea bacteriilor în tractul urinar, ci şi fixarea lor pe pereţii vezicii urinare. De asemenea, conţinutul crescut în vitamina C ajută la îmbunătăţirea imunităţii organismului în lupta împotriva infecţiilor.
Cercetările au dovedit că sucul de merişoare poate determina creşterea nivelurilor de colesterol “bun” (HDL) şi al antioxidanţilor din sânge. De asemenea, poate ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare, însă cantităţile care trebuie consumate sunt destul de mari – trei pahare de suc pe zi, timp de trei luni. De asemenea, medicii sunt de părere că merişorul poate ajuta atât la ameliorarea gravităţii accidentelor vasculare cerebrale, cât şi la recuperarea după astfel de atacuri.
Majoritatea studiilor privind prevenirea infecţiilor urinare recomandă un consum de 800 mg de merişoare zilnic. Această cantitate echivalează cu 500 ml de suc de merişoare nediluat, consumat de două ori pe zi. Sucul de merişoare care se găseşte în supermarketuri este prea diluat pentru a fi eficient.
Îţi poţi prepara singură acest suc cu ajutorul unui storcător de fructe sau poţi cumpăra suc natural de la magazinele naturiste. Dacă siropul nediluat ţi se pare prea acru, îl poţi amesteca în părţi egale cu suc de afine pur, care conţine ingrediente similare, sau poţi amesteca porţia zilnică de suc de merişor cu o cantitate egală de suc de mere, care este dulce în mod natural.
De obicei, consumul de merişoare, chiar şi în cantitate mare, nu este dăunător. Din nefericire, persoanele cu probleme de coagulare a sângelui sau care urmează tratament cu warfarină nu trebuie să consume merişoarele, nici măcar sub formă de băutură, capsule sau alte forme concentrate, deoarece poate să mărească efortul antigoagulant al warfarinei, determinând astfel sângerări severe.
De asemenea, dacă suferi de o boală de rinichi sau ai probleme cu prostata, întreabă medicul înainte de a consuma suc de merişoare, deoarece acesta conţine oxalaţi, iar consumul unei cantităţi mai mare de un litru pe zi, pe o perioadă îndelungată, poate creşte riscul apariţiei calculilor renali.