Regim alimentar pentru colon iritabil. Ce alimente trebuie să eviți și ce poți mânca

  • Publicat:
  • Actualizat:

Regim alimentar pentru colon iritabil – ce să mănânci și ce să eviți ca să scapi de simptome precum dureri, balonare, constipație, diaree.

Sindromul de colon iritabil nu este o boală propriu-zisă, ci un amestec de simptome digestive care presupun dureri abdominale, balonare şi motilitate anormală a intestinului gros. Afecţiunea apare la 20% dintre adulţi şi este caracterizată de contracţii neregulate ale muşchilor din pereţii colonului, care duc la strangularea haotică a diametrului şi conţinutului intestinal. Astfel, apar episoade cu cantităţi mari de fluide în colon (diaree), care alternează cu momente de lipsă a lichidelor din intestin (constipaţie).

Cauzele sindromului de colon iritabil

Cauzele exacte ale apariţiei acestui sindrom sunt insuficient clarificate, singura certitudine fiind alterarea sensibilităţii şi a motilităţii intestinale ca răspuns la stimulii digestivi sau de mediu. Persoanele cu colon iritabil reacţionează mai puternic decât indivizii obişnuiţi la distensia intestinală, alimentaţia dezechilibrată, factorii psiho-sociali.

În plus faţă de stres şi alimentaţie, există şi alte cauze ce pot declanşa simptomele:

  • Consumul excesiv de laxative
  • Tratamentul cu antibiotice
  • Cafeina din cafea, ceaiuri sau băuturi tip cola
  • Boli gastrointestinale în antecedente
  • Hidratarea insuficientă
  • Terenul alergic cu hipersensibilităţi la anumite alimente

Simptome sindrom de colon iritabil 

Simptomele variază mult de la o persoană la alta, cele mai frecvente fiind:

  • Alternanţa episoadelor de diaree şi constipaţie, care poartă numele de colon spastic
  • Durerea abdominală care dispare prin defecaţie
  • Senzaţia de balonare, gaze
  • Prezenţa mucusului în scaun
  • Senzaţia de defecaţie incompletă
  • Greaţă, cefalee
  • Oboseală, anxietate, depresie

Regim alimentar pentru colon iritabil

Evită produsele „indezirabile” cu risc (care ai observat că îţi fac rău) şi alege alimente neiritante şi bine tolerate digestiv: orez, morcovi fierţi, compot de mere etc.

Mănâncă puţin şi des pentru a diminua contracţiile intestinale şi a evita diareea declanşată de mesele copioase. De preferat ca mesele să fie foarte bine structurate și la ore regulate.

Mănâncă încet şi mestecă bine; alimentele insuficient mestecate sunt mai greu de digerat. În plus, mâncând prea repede înghiţi aer, ceea ce duce la acumularea de gaze digestive cu efect iritant.

Evită grăsimile în exces, în special pe cele de origine animală; grăsimea este elementul cel mai greu de digerat. De asemenea, exclude din alimentaţia ta prăjelile de orice fel, carnea crudă, marinată, sosurile, brânzeturile cu mucegai.

Evită zahărul şi mierea în toate variantele şi produsele alimentare în care se găsesc. În unele cazuri, inclusiv lactoza din lapte sau fructoza din fructe (în special fructe uscate, struguri, stafide, smochine, cireșe) pot declanşa simptomele.

Și fructele oleaginoase pot cădea greu la stomac. Printre acestea: migdalele, nucile, alunele, fisticul.

Atenţie la fibre! Cerealele integrale şi produsele bogate în fibre pot crea neplăceri în cazul sindromului de colon iritabil asociat cu diaree cronică. Fasolea, păstăile, lintea, mazărea, țelina, varza, ceapa, ardeii pot fi iritante pentru colon.

Bea multă apă, de preferat în afara meselor, cel puțin 2 litri pe zi. Evită apa carbogazoasă, alcoolul, siropurile dulci, frișca, băuturile cu cofeină (cafea, sucuri, energizante, unele ceaiuri).

Tratament pentru sindrom de colon iritabil

Sindromul de colon iritabil presupune o abordare complexă din punct de vedere educaţional, psihologic şi nutriţional. În funcţie de natura şi severitatea simptomelor, tratamentul poate consta în: antispastice, antidiaretice, antidepresive etc.

Deoarece factorii alimentari şi stresul sunt principalii agenţi declanşatori, aceştia vor fi primii evaluaţi şi ajustaţi pentru a obţine ameliorarea bolii.

Pe lângă medicamente, care reduc contracţiile anormale intestinale, o atenţie deosebită trebuie să fie acordată relaxării şi tehnicilor de reducere a stresului (meditaţie, yoga).

Ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut nu este de neglijat, iar exerciţiul fizic regulat detensionează sistemul nervos şi normalizează funcţionarea intestinului.

Surse: health.harvard.edu, verywellhealth.com, healthline.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult